septembrie 28, 2022
LA MULȚI ANI, GIULIA! Ești o floare înmiresmată, De Isus ai fost creată, Să împrăștii cât trăiești Doar miresme prea cerești, Să împrăștii-n jur lumină, În suflete s-aduci tihnă, Duhul Domnului să-l ai, Să-i conduci pe toți în rai, Să fi copil credincios, Părinților de folos, Balsam pentru ai tăi bunici, Pe toți să-i faci […]
septembrie 28, 2022
TESTAMENT M-am gândit s-aștern câteva gânduri, Chiar dacă-s scrise doar în niște rânduri, Acum, când încă-s pe pământ, pot spune și prezent, Să înșir pe filă un fel de testament Ca să-l aveți atunci, când n-oi mai fi Și nu mă mai pot număra printre cei vii, Nu vreau să mă uitați, Dar nici să […]
septembrie 27, 2022
DOAMNE, TU EȘTI Doamne, Tu ești dincolo de stele, Dar ești și aici, în cămăruțele mele, Doamne, Tu ești pe bolta înstelată, Dar ești și-n inimioara mea de fată, Doamne, Tu ești etern și peste tot prezent, Dar ești din mintea mea, parcă absent, Doamne, Tu ești al meu Păstor divin, Dar ești și al […]
septembrie 27, 2022
RUGĂCIUNE Doamne, dă-mi putere Să înalț o rugăciune, Să pot, să-ți pot spune Lacrima ce o vărs, Să-ți spun al meu păs. Eu știu, că Tu știi Și chiar mă mângâi, Dar vreau să îngenunchez, Necazul să-l spun Și apoi să mă adun, Vreau să-ți mulțumesc Prin simplul meu vers. Emilia Dinescu
septembrie 27, 2022
IARNA A venit iarna geroasă, Câmpul iară e albit Și ne-am strâns cu toți în casă, Lângă soba duduind. În cuptor coacem dovleacul, La povești ne așezăm, Depănăm din amintiri Și vara o așteptăm. E frumoasă iarna, frate, Cu nămeți și cu polei, Dar ne cam îngheață nasul Și nu suntem așa zmei. Așteptăm să […]
septembrie 27, 2022
GÂNDURI PENTRU NOUL AN Anul vechi iată, a plecat Și în urmă a lăsat Amintiri rele și bune, Anul nou să le adune, Daca eu te-am deranjat În anul ce a plecat, Iartă-mă, căci nu am vrut, Am făcut ce am putut Și din dragoste am greșit, Dar atât eu am știut Ca sa scriu; […]
septembrie 27, 2022
ANUL VECHI… ANUL NOU Anul vechi iată-l că pleacă, Ia toiagul și desaga, Ia cu el zilele bune Și pe cele rele, anume, Lasă amintirile Și cu toate visele, Le lasă la noul an, Să împlinească ce a rămas, Să împlinească într-un ceas, El ar vrea, dar nu se poate Mai e puțin și gongul […]
septembrie 27, 2022
PROMISIUNI… Am făcut multe promisiuni, Nu m-am ținut de ele Și acum, regret că am promis Căci știu că sunt copilul Tău Și trebuie să lupt, să fac doar ce e bine Și de am promis, să-mi țin cuvântul Căci eu te reprezint pe Tine. Emilia Dinescu
septembrie 27, 2022
STRIGĂT Sunt goală, Un vas gol, fără valoare, Nu am putere, Un trup, fără suflet… mă doare, Sunt moartă, Mă mișc, dar sufletul, conștiința a murit, Ajută-mă, Tată, Să fiu așa cum m-ai creat, cum m-ai dorit, Umple-mă, Doamne, Cu Duhul Tău cel sfânt cât mai e har. Emilia Dinescu
septembrie 27, 2022
RUGĂCIUNE Doamne, atât m-am depărtat De Tine și adevărul Tău Și nu știu timpul să împart Și sufletul mi-e tare greu, Mă întorc la Tine și mă rog, Vreau să m-ajuți să îmi revin, Căci fără Tine nu mai pot, Ajută-mă la Tine să vin. Emilia Dinescu