octombrie 11, 2017
Rondelul unei dimineţi de Toamnă O! Atâta-i de frumos, în zi de Toamnă, Când se revarsă zorii-n picurii de rouă Şi oferă sub soare, – o privelişte nouă Ce-n inspiraţii la reflecţii ne îndeamnă! Prin frumuseţi, ca şi-o aleasă Doamnă Natura-nviorează ca atunci când plouă; Şi-atâta-i de frumos, în zi de Toamnă, Când se revarsă […]
octombrie 2, 2017
Dezagregare de Toamnă A-nceput frunza din codri Ca să cadă-n val de vânt, Care-o duce şi-o aşterne În straturi moi pe pământ, Punându-i un alt veşmânt. Sub a apei transformare Se amestecă-n pământul – Şi-unde frunza toată cade Va-nnoi, total veşmântul, Înc-un an să-şi ia avântul. Şi-l hrăneşte, şi-ntăreşte Bun iar pentru recoltare, După ce […]
octombrie 2, 2017
Cântul Nopţilor de Vară Cine n-a dormit în nopţile de vară Cu ferestrele deschise, sau afară, N-are cum să poată să cunoască – Frumuseţea nopţii… greierească ’N cântecul lor dulce de cu seară, Ca nişte solfegii scumpe de vioară. Ce plăcut ei cântă, tot acelaşi ,,cri” Sub aspectul clar de lună cu cer gri! Şi […]
octombrie 2, 2017
Pastel de Octombrie Cu mulţimea ei de roade şi-a-ncheiat Septembrie Stagiul său sezonier, strângând totul în hambare, Pregătindu-le din vreme pentru zile de-ncercare Când timpul se schimbă brusc în luna Octombrie. Mai puţine zile calde, se vor vede! Noaptea mare ’Şi va extinde cortul său, cu-a ei pânză purpurie, Când bruma albă şi rece, cade-n […]
octombrie 1, 2017
Se desprind frunzele… Se desprind frunzele şi cad Înspre pământ în ritm uşor; O! E primul şi-i ultimul zbor ’N-al trecerii, hotărâtor vad Desprinse de trunchiul lor… La brizele-n vibrări de vânt O vară-ntreagă-au triumfat, Şi-n verdele ce l-au purtat Şi-au făcut prezenţa-n cânt, Prin susurul ce-au fremătat. Spre toamnă când au ruginit S-a oprit […]
octombrie 1, 2017
Sentimente de Toamnă Plecat-au spre depărtări Păsări dragi şi cântătoare, Peste mări şi peste ţări Străbătând albastre zări, În ţinuturi mai cu soare. Au plecat, luând cu ele Cântecele lor frumoase, Şi sub cerul plin de stele Vânturi bat acum rebele Nu se-aud triluri duioase. Rămânem, cu nostalgia Până când în primăvară După iarna cea […]
septembrie 30, 2017
Realităţi de Toamnă Frunzele verzi, ruginite Peste lunca încă verde Au format un covoraş Ce e-atât de drăgălaş – Pentru cel care îl vede Cum se-ntinde pe imaş. Frunzele verzi, ruginite Numai freamătă în cânt; Ne-arată zile de Toamnă! Să le privim ne îndeamnă La orice boare de vânt – Cum ele cad la pământ. […]
septembrie 30, 2017
Plecarea Rândunelelor În ajunul plin de farmec Al Toamnei îmbelşugate Prin roadele-nmiresmate, Rândunelele… în cârduri Pleacă-n ţări îndepărtate. An de an, ele tot pleacă Peste mări şi peste ţări Depăşind grele cercări – Cu dor şi regret în inimi Pentru-atâtea depărtări. Se pare că vor a spune Că li-e dor, de ţara lor – De […]
septembrie 30, 2017
Pitpalacul Mai dincolo, spre livadă Lângă-o margine de lac, Glas a fost în primăvară C-a sosit din nou în ţară, De cu zori când toate tac Cântul drag, de Pitpalac. Şi-a pus cuibul în grăbire Într-un lan verde de grâu, – Şi-acolo puii-au crescut Şi cu drag i-a-ntreţinut – Lângă-un şipot de pârâu Până spicu-a […]
septembrie 30, 2017
Peregrinări de Toamnă Se duc iar păsările călătoare În zborul lor, spre miază-zi Un timp pentru-a sălăşlui În ţări cu locuri primitoare, Cu hrană din destul şi soare De trebuinţă fiind, a vieţui. Se duc, şi-o tainică tristeţe În urma lor, lasă plecând, Când în stoluri trec pe rând Spre alte ţări, cu alte feţe, […]