Cât de mare este Dumnezeu

martie 9, 2024

CÂT DE MARE ESTE DUMNEZEU?
Cât de mare este Dumnezeu?
E întrebarea ce și-o pun chiar mulți.
Atât de mare cât e lumea asta minunată,
Ce fost-a chiar de El creată,
Atât de mare cât e însuși universul,
Nu pot să spun, că nu-l cuprinde versul,
Atât de mare încât are loc
În inima unui copil-boboc,
Acolo El sălășluiește, atât cât e de mare,
În inima cea sinceră, se pare.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Cât de mare este Dumnezeu

În casa Domnului

martie 9, 2024

 ÎN CASA DOMNULUI
În casa Domnului eu, azi, am poposit,
Prin harul Lui trăiesc, v-am întâlnit,
Cu frații mei în rugă azi am stat
Și împreună mult ne-am bucurat.

A fost un timp de încercare, cercetare,
Mă tem că am clacat în încercare,
Dar Domnul meu, m-a ocrotit mereu,
Deși n-am meritat, a fost cu mine în ceasul greu.

Azi pot să spun, m-am bucurat deplin,
Parcă am uitat că am trecut prin chin,
Sunt bucuroasă că v-am întâlnit,
Suntem ca o familie, în rugă ne-am unit.

În casa Domnului e totul minunat,
Îți mulțumesc că sunt aici, acasă nu am stat,
Te rog, Tu ne-ai vorbit, să ne trezim,
E timpul de pe urmă, să ne pocăim.

Încă suntem în viață și sub har,
Să mulțumim cu toții iar și iar,
Să ne unim în rugă, să stăm în adorare,
Să ne dorim, să stăm mereu doar în picioare.

E timpul de pe urmă, dar vrem să ne ancorăm,
Orice ar fi, am vrea cu Tine noi să stăm,
Să ne legăm de Tine, Tu ești puterea noastră,
Noi ne dorim fiebinte doar zarea cea albastră.

Când vine încercarea să ne legăm de Tine,
Să stăm în încercare așa cum stăm în bine,
Să nu ne depărtăm de tot ce am învățat,
Să stăm uniți în rugă, e timp de cercetat.

Mă simt chiar minunat, mă încred în harul Tău,
Mă bucur că-mi vorbești, chiar dacă-mi este rău,
Te rog să fi cu mine, să nu mă părăsești,
Eu îmi doresc doar cerul și să mă mântuiești.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În casa Domnului

O scrisoare

martie 4, 2024

O SCRISOARE
Am primit scrisoare.
Ce să fie oare?!!
Am primit o veste,
Gânduri de poveste,
Scrisoarea e groasă
Și tare frumoasă,
Mi-este adresată,
S-o citesc pe toată.
În ea este scris
Tot ce am comis,
Este chiar notat
Numele-mi uitat,
Scrie acolo jos,
Eu sunt păcătos.
Citesc mai departe
În scrisoarea carte,
Mi-este adresată
S-o citesc pe toată.
În ea am citit
Tot ce am greșit,
Este dat uitării,
În mare aruncat
Ce strâmb am călcat,
Eu doar să primesc,
Să mă pocăiesc,
Să primesc că-i scris
Cu sânge de Hrist’
Că El a murit
Și a înviat,
Astăzi m-a salvat
De al meu păcat,
Haina mi-a spălat
Ca să fiu curat,
Coroana mi-a dat
Ca să fiu salvat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru O scrisoare

Rugăciune

martie 4, 2024

RUGĂCIUNE
Doamne, cad în rugăciune,
Cuvinte nu găsesc, anume,
Dar stau, genunchiul nu-l ridic,
Tu știi, Doamne, ce vreau să zic,
Tu știi și gândul și ce am cugetat,
Tu știi, Părinte și păcatul ce am uitat,
De aceea eu la cruce am venit,
De aici eu, Doamne, n-am să mă ridic,
Eu am venit la cruce să mă pocăiesc
Și jertfa Ta, în locul meu, să o primesc,
Știu că nu merit, dar îți mulțumesc,
Așa cum sunt, eu vin ca să primesc
În dar cadoul, jertfa, viața Ta,
Te rog, ajută-mă, să stau la crucea Ta.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Planuri divine

martie 4, 2024

PLANURI DIVINE
( pt. Aurel B)
Ți-ai făcut planuri,
Planuri omenești,
Planuri firești,
Căci erai tânăr
Și în putere,
Un Făt-frumos
Ca în povești,
Ai plănuit,
Dar s-a sfârșit,
Boala cea cruntă
Te-a țintuit,
S-a năruit
Ce ai visat,
S-a terminat,
Dar o minune
S-a întâmplat,
Nu ai clacat
Ci ai luptat,
Din suferință
Și cu voință,
Cu rugăciune
Și cu credință,
Tu ai lucrat,
Nu te-ai lăsat
Și ai plănuit
Și ai năzuit,,
Ca prin penel
Să lași un semn.
Ai scos o revistă,
Să fie citită,
Pe mulți îi ridică
Și-i întărește,
Îi pregătește,
Drumul le arată
Ca și ei să vadă,
Că tu ai un Domn
Ce nu este om,
Dar e Dumnezeu
Și nu ai alt zeu
Și El te iubește
Și El te întărește
Și tu că-l cunoști,
Ai scris să știe toți,
Ai scris ca împreună
Să stăm adunați,
Căci toți suntem frați
Și ai vrut ca să știm,
Să nu suferim,
Că El va veni
Și ne va mântui.
Eu îți mulțumesc
Și binele-ți doresc,
Te port în rugăciune
Că Domnu’ știe, anume
Ce ai trebuință,
Să împlinească a ta dorință,
Să-ți dea sănătate
Și putere să le duci pe toate.
Și de ți-am greșit,
Iartă-mă, te rog,
Dar ce am simțit
Și ce am gândit,
Am luat un toc
Și am scris pe loc,
În loc de scrisoare
Și felicitare,
Ți-am scris poezie,
Să îți spun eu, ție,
Cam tot ce gândesc
Și îți mulțumesc,
Căci m-ai sfătuit,
Speranță mi-ai dat,
M-ai încurajat,
Prin revista noastră,
Inima să-mi crească
Și nu m-ai lăsat
Să cad în păcat,
M-ai încurajat
Sau chiar, m-ai mustrat.
Deci , dragul meu, frate,
Mulți ani îți doresc,
Mulți ani pământești,
Iar în veșnicie
Cu Isus să fi
Pentru veșnicii.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Planuri divine

La mulți ani, Alina Ramona

martie 4, 2024

 LA MULȚI ANI, ALINA RAMONA!
Acum, când încă o treaptă urci
Pe scara vieții pământești,
Eu îți doresc în veșnicii,
Cu la mulți ani tu să trăiești
Și asta crede, nu e greu
Căci chiar El, Domnul a murit
Pe cruce fost-a răstignit,
În locul meu și-n locul tău,
Nu trebui’ decât să primești
În inimioară jertfa Sa
Și ca să știi cum să împlinești,
Te rog, citește Biblia.
Acum, la ceas aniversar,
Primește în dar urarea mea
De sănătate, fericire,
Credință și multă iubire
Și orice ar fi, tu nu uita,
Te port în rugăciunea mea,
Ca Adevărul să-l dorești,
Cuvântul sfânt să îl citești,
Pe Domnul tu să îl găsești
Și mântuirea s-o primești,
Căci nu e dar mai important
Ca tu să știi că ești salvată
Și al tău nume este scris
În Cartea vieții, acolo sus
Unde chiar Domnul pregătește
Un loc, căci El chiar te iubește.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru La mulți ani, Alina Ramona

La mulți ani, Ana!

martie 3, 2024

LA MULȚI ANI, ANA!
La mulți ani, în veșnicii
Alături de cei dragi să fi
Și orice durere ai avea,
Privește în sus și nu uita,
Acolo e izbăvirea ta,
Gândește-te că ești o floare,
O floare rară, minunată,
De Domnul, tu ai fost creată,
Să ai în viață drumul lin,
Să te ocolească orice spin,
Pe unde mergi să lași parfum,
Parfumul unui nume bun
Și să nu uiți că printre sfinți
Și printre cei prea mult iubiți,
Ai o coroană pregătită
Și o haină de Domnul albită,
Tu urcă scara către cer,
Căci nu mai e nici un mister,
Acum, încă un an ai împlinit
Și Domnul va veni curând,
De aceea, scumpa, draga mea,
Credința ta nu o lăsa,
Citește zilnic Biblia
Și strigă în rugăciunea ta,
Să fi un stâlp în casa ta
Și un exemplu de urmat,
În tine cei din jur să vadă,
Căci nu ești doar o simplă fată,
Ci ești copilul credincios,
Să-l reprezinți doar pe Hristos.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru La mulți ani, Ana!

Îți mulțumesc

martie 3, 2024

ÎȚI MULȚUMESC
Doamne, îți mulțumesc,
Îți mulțumesc pentru toate
De câte mi-ai făcut parte,
C-a fost necaz sau c-a fost bucurie,
Eu îți aduc doar mulțumire, Ție,
Căci Tu îmi dai ce crezi că-i necesar
Ca să te văd pe Tine în toate doar,
Căci de la Tine vine totul, Tu ne dai,
Căci vrei să fim cu Tine-n rai.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Îți mulțumesc

În camera de sus

martie 3, 2024

ÎN CAMERA DE SUS
E timpul meu de rugă în camera de sus,
Îți mulțumesc, Isuse, că viață în piept mi-ai pus,
Pe patul suferinței prea mult nu m-ai lăsat,
Durerea mea cea mare, doar Tu mi-ai vindecat.

Deși mă simt slăbită, în rugă mă ridic,
Eu știu că am în Tine chiar cel mai bun Amic
Și vin în rugăciune eu vreau să-ți mulțumesc,
Îți mulțumesc, Hristoase, că astăzi mai trăiesc.

A fost grea încercarea și poate am cârtit,
Dar știu că-n suferință cu mine ai suferit,
Ajută-mă, de acum aș vrea să nu cârtesc,
Dar dă-mi puterea Ta ca să mă pocăiesc.

Eu vin la rugăciune în camera de sus,
E timpul meu de rugă și multe am de spus,
Sunt supărată, Tată, pe mine și ce sunt,
Că n-am putut durerea să tac și să o înfrunt.

Aș vrea să-mi dai putere ca eu cât mai trăiesc,
Să stau pe baricade, nicicând să nu cârtesc,
Sunt slabă și nu merit să stau lângă altar,
Dar totul se întâmplă prin Tine și al Tău har.

Eu vin la rugăciune așa cum am promis,
E grupul Tău de rugă și Tu în el ne-ai scris,
Vrem să ne scrii în Carte, cu Tine să trăim,
Suntem slabi în credință, de mână ne unim.

Venim în rugăciune, un lanț noi am format,
E timpul meu de rugă, ștafeta am preluat,
Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Mă încred în Tine, Tată, că ruga mi-ai primit.

Eu stau în rugăciune și plâng, nume rostesc,
În dreptul lor, Isuse, în rugă poposesc,
Sunt tineri ce au crescut cu Tine, în credință,
Dar au plecat în lume, nu mai vor biruință.

Noi i-am crescut cu Tine, dar ei s-au depărtat,
Probabil c-am greșit în cum i-am educat,
Nu ne-am rugat de ajuns, nu te-am reprezentat,
Fiindcă și-n viața noastră este prezent păcat.

Cu inima zdrobită, strigăm și tot sperăm,
Ca lumea și păcatul în urmă să lăsăm,
Greșelile făcute nu le putem uita,
Dar vrem doar a Ta pace, Tu poți a ne ierta.

Venim uniți în rugă, e multă suferință,
Este nevoie, astăzi, de har și pocăință,
Curând va veni Domnul și vom pleca acasă
Și vom cina cu El, vom sta cu toți la masă.

Pe paturi de spitale mulți zac cuprinși de boală
Și mulți adorm în somnul din care nu se scoală,
Decât atunci când Tu îi vei striga pe nume,
Cei ce rămân în urmă durerea vor a-și spune.

Avem liste prea multe, bolnavi avem prea mulți,
Avem listele cu tineri, dar și bătrâni, cărunți,
Noi cerem vindecare în dreptul tuturor,
Căci știm că fără Tine toți oamenii doar mor.

E secolul vitezei și s-a evoluat,
Dar am uitat de Tine, credința a stagnat,
Păcatul e în floare și nu mai e păcat,
Numim curat prea lesne tot ce este spurcat.

Se întâmplă în lume multe, războiul s-a înmulțit,
Ne temem doar de bombe, ne temem de murit,
Dar noi murim chiar zilnic de nu ne pocăim,
E timpul de pe urmă, e timp să ne trezim.

Cam asta se întâmplă, se pare ne-am răcit,
Și mângâiem păcatul, ne temem c-am jignit,
Nu acceptăm mustrarea, ba chiar ne supărăm,
E timpul de pe urmă, e timp să ne îndreptăm.

În camera de sus, eu stau și doar oftez,
Te rog, mă iartă, frate, n-am vrut să te întristez,
Dar eu vreau veșnicia și dacă am greșit,
Aș vrea să înțelegi că sunt un om și atât.

E timpul de pe urmă și eu mă cercetez,
Te rog, Doamne, pe Tine, să mă întărești în crez,
Că mă întreb adesea de lupta oi încheia
În dreptul meu în carte, oare ce o scria.

N-aș vrea să fiu o Marta, n-aș vrea nici o Marie,
Dar vreau în dreptul meu ca mântuit să scrie,
E timpul de pe urmă, prin harul Tău trăiesc,
Ajută-mă, vreau cerul, eu vreau să te întâlnesc.

În camera de sus eu iată, am poposit,
Te rog, sfințește vorba pe care am rostit,
La tronul Tău de milă, noi cerem îndurare,
E timpul de pe urmă și cernerea e mare.

Cu faptele mânjite la Tine noi venim,
Am vrea să facem bine, dar prea ades greșim,
Îți cerem îndurare, îți cerem să ne ierți,
Să înțelegem, Doamne, atunci când Tu ne cerți.

Venim uniți ca unul avem același țel,
E timpul de pe urmă și știm mai e nițel,
De aceea cu credință în rugă ne unim,
Suntem o grupă mică, dar știm că te iubim.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Întrebări

februarie 27, 2024

ÎNTREBĂRI
E frig, zăpada-i mare în ogradă,
Un câine latră cu nasul zgribulit în blană.
E iarnă. O nouă iarnă a început acum
Și parcă am fi la început de drum,
Ne bucurăm intens c-a nins întâia dată,
Ne bucurăm c-o să avem crăciunul cu zăpadă.
Dar ce-i crăciunul?
De unde vine această sărbătoare?
Și ce-s atâtea obiceiuri, de unde ne vin oare?
Ne-am întrebat vreodată?!
De nu vă întreb acum…
De unde vine Moș Crăciun?
Vă rog să-mi spuneți… de știți…
Aștept răspuns!
Eu am citit în Biblie și nu stă scris,
Nici de crăciun, nu am citit nimic
Sau de obiceiuri ”sfinte” ce să zic,
Da, am citit că s-a născut un Prunc,
Dar nu e dată data-n care s-a născut
Și nu-l chema Crăciun, era Isus,
Fiul lui Dumnezeu, născut de sus,
De aceea mă întreb și vă întreb
Și de se găsește unul înțelept,
De are un răspuns, îl rog acum,
Să mi-l spună și mie… aștept… oricum…
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Întrebări