ÎN CAMERA DE SUS
E timpul meu de rugă în camera de sus,
Îți mulțumesc, Isuse, că viață în piept mi-ai pus,
Pe patul suferinței prea mult nu m-ai lăsat,
Durerea mea cea mare, doar Tu mi-ai vindecat.
Deși mă simt slăbită, în rugă mă ridic,
Eu știu că am în Tine chiar cel mai bun Amic
Și vin în rugăciune eu vreau să-ți mulțumesc,
Îți mulțumesc, Hristoase, că astăzi mai trăiesc.
A fost grea încercarea și poate am cârtit,
Dar știu că-n suferință cu mine ai suferit,
Ajută-mă, de acum aș vrea să nu cârtesc,
Dar dă-mi puterea Ta ca să mă pocăiesc.
Eu vin la rugăciune în camera de sus,
E timpul meu de rugă și multe am de spus,
Sunt supărată, Tată, pe mine și ce sunt,
Că n-am putut durerea să tac și să o înfrunt.
Aș vrea să-mi dai putere ca eu cât mai trăiesc,
Să stau pe baricade, nicicând să nu cârtesc,
Sunt slabă și nu merit să stau lângă altar,
Dar totul se întâmplă prin Tine și al Tău har.
Eu vin la rugăciune așa cum am promis,
E grupul Tău de rugă și Tu în el ne-ai scris,
Vrem să ne scrii în Carte, cu Tine să trăim,
Suntem slabi în credință, de mână ne unim.
Venim în rugăciune, un lanț noi am format,
E timpul meu de rugă, ștafeta am preluat,
Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Mă încred în Tine, Tată, că ruga mi-ai primit.
Eu stau în rugăciune și plâng, nume rostesc,
În dreptul lor, Isuse, în rugă poposesc,
Sunt tineri ce au crescut cu Tine, în credință,
Dar au plecat în lume, nu mai vor biruință.
Noi i-am crescut cu Tine, dar ei s-au depărtat,
Probabil c-am greșit în cum i-am educat,
Nu ne-am rugat de ajuns, nu te-am reprezentat,
Fiindcă și-n viața noastră este prezent păcat.
Cu inima zdrobită, strigăm și tot sperăm,
Ca lumea și păcatul în urmă să lăsăm,
Greșelile făcute nu le putem uita,
Dar vrem doar a Ta pace, Tu poți a ne ierta.
Venim uniți în rugă, e multă suferință,
Este nevoie, astăzi, de har și pocăință,
Curând va veni Domnul și vom pleca acasă
Și vom cina cu El, vom sta cu toți la masă.
Pe paturi de spitale mulți zac cuprinși de boală
Și mulți adorm în somnul din care nu se scoală,
Decât atunci când Tu îi vei striga pe nume,
Cei ce rămân în urmă durerea vor a-și spune.
Avem liste prea multe, bolnavi avem prea mulți,
Avem listele cu tineri, dar și bătrâni, cărunți,
Noi cerem vindecare în dreptul tuturor,
Căci știm că fără Tine toți oamenii doar mor.
E secolul vitezei și s-a evoluat,
Dar am uitat de Tine, credința a stagnat,
Păcatul e în floare și nu mai e păcat,
Numim curat prea lesne tot ce este spurcat.
Se întâmplă în lume multe, războiul s-a înmulțit,
Ne temem doar de bombe, ne temem de murit,
Dar noi murim chiar zilnic de nu ne pocăim,
E timpul de pe urmă, e timp să ne trezim.
Cam asta se întâmplă, se pare ne-am răcit,
Și mângâiem păcatul, ne temem c-am jignit,
Nu acceptăm mustrarea, ba chiar ne supărăm,
E timpul de pe urmă, e timp să ne îndreptăm.
În camera de sus, eu stau și doar oftez,
Te rog, mă iartă, frate, n-am vrut să te întristez,
Dar eu vreau veșnicia și dacă am greșit,
Aș vrea să înțelegi că sunt un om și atât.
E timpul de pe urmă și eu mă cercetez,
Te rog, Doamne, pe Tine, să mă întărești în crez,
Că mă întreb adesea de lupta oi încheia
În dreptul meu în carte, oare ce o scria.
N-aș vrea să fiu o Marta, n-aș vrea nici o Marie,
Dar vreau în dreptul meu ca mântuit să scrie,
E timpul de pe urmă, prin harul Tău trăiesc,
Ajută-mă, vreau cerul, eu vreau să te întâlnesc.
În camera de sus eu iată, am poposit,
Te rog, sfințește vorba pe care am rostit,
La tronul Tău de milă, noi cerem îndurare,
E timpul de pe urmă și cernerea e mare.
Cu faptele mânjite la Tine noi venim,
Am vrea să facem bine, dar prea ades greșim,
Îți cerem îndurare, îți cerem să ne ierți,
Să înțelegem, Doamne, atunci când Tu ne cerți.
Venim uniți ca unul avem același țel,
E timpul de pe urmă și știm mai e nițel,
De aceea cu credință în rugă ne unim,
Suntem o grupă mică, dar știm că te iubim.
Emilia Dinescu
CÂT DE MARE ESTE DUMNEZEU?
