Intercer – Poezii si editoriale

NU-MI GĂSESC CUVINTELE
De aș putea relata ce simt,
Nu mi-ar ajunge rândurile
Că-s prea multe cuvintele
Și nu pot ca să le cuprind,
Să îmi spun simțămintele,
Nu-mi ajung caietele,
Să-mi spun sentimentele,
Nu-mi găsesc frazele
Ca să explic fazele
Prin care inima-mi trece,
Să-ți spun tot ce se petrece,
În suflet nu găsesc putere
Și graiu-mi este în tăcere,
Când vine vorba, să vorbesc,
Cuvintele-mi se rătăcesc
Și nu pot relata, anume,
Ceea ce simt, eu nu pot spune
Căci parcă-s mută, nu gândesc
Și frazele nu le găsesc,
Eu nu pot deloc explica
Ce simte inimoara mea.
Emilia Dinescu

NOI ȘI PĂCATELE NOASTRE
Doamne, de ar putea să strige păcatele noastre,
N-am mai ști unde să ne ascundem, Doamne,
N-am mai avea un nume, ci multe și urâte,
Căci am fi criminalii și hoții sau tâlharii,
Mișeii și bandiții sau chiar clevetitorii
Sau mândrii și aroganții, zgârciții, bârfitorii,
Of, Doamne, am fi multe… și toate… păcătoșii.
Dar el, păcatul tace și nouă ne convine,
Să mergem mai departe și nu ne e rușine,
Căci nimeni nu ne știe cât suntem de murdari,
Chiar ne mândrim, anume ne place să fim mari,
Dar tot noi pierdem astăzi și mâine și poimâine,
Păcatul chiar de tace, îi place să se adune
Și să se cuibărească în sufletul murdar
Unde așteaptă clipa să nu mai fie har
Și apoi își arată fața și mulți ori să zărească
În omul de afară ce a stat să cuibărească
Și inima cea plină de țepi și de venin
Va fi pentru vecie amărăciune, chin,
Căci vom vedea cetatea ca aurul curat
Și atunci vom recunoaște c-am trăit în păcat.
Emilia Dinescu

SĂ CĂLCĂM PE URMELE LUI
Mă întreb: calc pe urmele lui Hristos
Sau sunt departe, mult prea departe de El?
Da, știu, eu sunt un creștin păcătos,
Dar cred și vreau să fiu lângă Hristos.
Nu vreau speranțe efemere și deșarte,
Vreau mântuirea ce-i promisă în Carte,
Nu vreau decât să fiu un miel în turmă,
Căci va veni și ziua cea din urmă,
Și vreau cu El să fiu pe cale,
Căci El e drept și nu vrea să ne înșele,
În palmele străpunse de cuiele bătute
Stă nume scrise, multe și mărunte
Și-i scris și numele ce-l port eu, cu rușine,
Căci păcătos mă cheamă, chiar pe mine,
Dar știu că-s scris în Carte și în palme,
Și haina mi-e spălată și fața mi-e curată,
Căci El muri pe cruce ca eu să fiu salvat
Și a înviat pe urmă, El fără de păcat,
Ca să înviem, asemeni și noi, cei păcătoși,
Și să avem credință, să fim cei credincioși,
Căci El nu vrea să facem nimic prea greu pe lume,
Ci vrea doar cu credință să îi călcăm pe urme.
Emilia Dinescu

CĂUTĂTORI ÎN PĂCAT
Ne place mult să căutăm în mocirlă
Și ne afundăm în glod, din ce în ce mai mult,
Tot om găsi ceva și căutăm în tină,
Sperând că vom găsi ce n-am avut
Și ne amăgim din ce în ce mai mult,
Cu tot noroiul ce-l găsim în cale
Tot căutând, sperând la averi infernale,
Ne afundăm în tină, glod, noroi, mocirlă
Și ne mânjim întruna doar de vină,
Căci de privim atent în urmă vom vedea
Ce răni adânci poate păcatul să ne dea,
Putem să îl numim așa sau cum om vrea,
Păcatul lasă în viața noastră urma sa
Și-n urma lui chiar de-om găsi ceva,
Târziu, ne vom trezi și vom vedea
Că nu-i nici o avere, nici o comoară sau ceva,
E doar păcatul și durerea sa,
E doar noroiul ce nu se mai ia,
Și tina ce a rămas pe haina ta,
Și glodul ce-i mânjit pe fața ta,
E doar mocirlă… nimic altceva.
Emilia Dinescu

SĂ CITIM CUVÂNT DIVIN
Când timpul e atât de scurt,
Noi suntem tare ocupați,
O rugă în grabă înălțăm
Și apoi de treabă ne apucăm,
Gândind că astfel câștigăm,
Dar pierdem mult că nu citim
Cuvânt divin… și nu ne sfătuim
Mai mult în rugăciune și-n Cuvânt,
Dăm la o parte astfel ce e sfânt
Pentru ce este pământesc,
Dăm la o parte ce-i dumnezeiesc
Căci graba asta e grotească
Și poate să ne zăpăcească,
Dacă un sfat divin noi nu luăm
Din Cartea Sfântă zilnic nu învățăm,
Degeaba ne numim creștini
Căci ne purtăm ca niște bieți cretini,
Degeaba pe Isus noi spunem că îl așteptăm
Dacă de El, noi mult ne depărtăm
Și avem doar visuri pământești,
Uitând parcă, de ce-s cerești,
Hai, acum să nu ne mai grăbim
Căci dacă ne grăbim, greșim,
Să începem dimineața cu o rugăciune
Și aplecați să stăm în sfântă închinăciune
Și să luăm Cuvântul zilnic, să-l citim
Și apoi de munca noastră să ne pregătim.
Emilia Dinescu

L-AM VĂZUT PE DUMNEZEU
L-am văzut azi pe Dumnezeu,
Cu mâna-i când m-a mângâiat,
Nu m-a lăsat să-mi fie greu,
Nu m-a lăsat, nu m-a uitat.

Veți râde și vă veți da chiar coate,
Căci eu am spus-o chiar așa
Și voi veți spune: nu se poate,
N-a existat, nicicând, așa ceva.

Și totuși… l-am văzut pe Dumnezeu,
Pe creștet cum m-a mângâiat,
Când eram singură și-mi era tare greu,
Un prieten bun m-a vizitat și un sfat mi-a dat.

A fost trimis de, însuși, Dumnezeu,
Deși el n-a știut, doar a venit
Și a văzut cât îmi este de greu,
M-a ascultat și apoi el mi-a vorbit.

Cum să nu spun că a fost Dumnezeu,
Când eu căldura dragostei supreme am simțit
Și mă luptam cu mine însămi, tare greu
Și un simplu sfat divin m-a liniștit.

Acum, când înțelegeți c-a fost doar Dumnezeu
Și un înger pământesc m-a sfătuit,
Să nu-mi mai spuneți c-am mințit,
Eu știu că l-am văzut pe Dumnezeu.
Emilia Dinescu

RUGĂ
Nu știu ce se întâmplă cu mine,
Sunt goală, pe dinăuntru sunt moartă,
Of, Doamne, nu mă lăsa,
Umple-mi, Tu, inima cu dragostea Ta.
Emilia Dinescu

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus noi stăm la rugăciune
Și ne-am unit cu toții, venim uniți a spune,
Un lanț de rugăciune cu toții am format,
E lanțul rugăciunii ce Tu l-ai programat.

La întâlnirea sacră nu vreau ca să lipsesc,
Mă umplu doar de Tine atunci când îți vorbesc,
Și începem săptămâna cu rugă și credință,
Dorim să fi cu noi, să ne dai biruință.

Venim uniți în rugă, și ne predăm deplin,
În brațul Tău de Tată, un cuibușor găsim,
Ne așezăm la masă, dorim să ne hrănim,
Să ne hrănim cu Tine, în rest chiar să postim.

Avem dureri prea multe ce sunt de împărtășit,
Dar și minuni mărețe, avem de mulțumit,
Îți mulțumim că ruga firavă o asculți,
Chiar dacă-n rugăciune mai mult suntem tăcuți.

De multe ori cuvinte în rugă nu găsesc,
Dar stau în rugăciune, cu inima vorbesc,
Te rog, ascultă, Doamne, și vorba nerostită,
Cuvintele sunt goale, când inima-i lovită.

Venim uniți în rugă și ne rugăm mereu
Pentru bolnavii noștri, ei suferă din greu,
Sunt mulți ce zac în paturi, durerea este mare,
Îți cerem îndurare, îți cerem alinare.

E timpul spre sfârșit, s-a înmulțit păcatul,
Satana este șmecher și urlă ca turbatul,
Sunt multe boli ce leacul n-aduce vindecare,
Te rog, ca Mare Medic, trimite a Ta îndurare.

Venim uniți în rugă, aducem pe altar,
Pe cei ce știu Cuvântul și nu simt al Tău har,
Ajută-ne să fim încredințați în Tine,
Să ne încredem, Tată, că și-n necaz e un bine.

Noi ne unim în rugă, nu vrem ca să cârtim,
Vrem să luptăm cu Tine, cu Tine să răzbim,
Chiar dacă nu e bine, chiar dacă suferim,
Ajută-ne să stăm, să nu te părăsim.

În rugăciune sfântă, aducem pe altar
Și lista cu copii, Tu ni i-ai dat în dar,
Ei sunt cadoul Tău și noi ne-am bucurat,
Ca prunci noi i-am adus, dar ei s-au depărtat.

S-au depărtat de Tine, dar știm cum i-am crescut,
Adu-le Tu, aminte de timpul cel plăcut
Ce-l petreceau cu Tine, în sfântă rugăciune,
Adu-le Tu, aminte de vremurile bune.

Noi ne rugăm și credem că totul va fi bine,
Ajută-ne să facem lucrare pentru Tine,
Să împrăștiem Cuvântul prin fapta noastră bună,
Deschide noi portițe și-n astă săptămână.

Chiar dacă timpul nostru pare cam comprimat,
Ajută-ne să stăm departe de păcat,
Să facem voia Ta, să nu ne poticnim,
Să stăm în rugăciune când noi nu te zărim.

În lanț de rugăciune strigăm, căci te iubim,
Suntem murdari din fire și știm că mai greșim,
Dar vrem să ne îndreptăm, îți cerem Duhul sfânt,
Dorim din suflet, Tată, dorim doar cerul sfânt.
Emilia Dinescu

RUGA MEA
Doamne, eu vreau să-ți mulțumesc,
Dar nu-mi găsesc cuvintele,
Mi-e inima goală și mintea pustie,
Te rog, Doamne, fă o minune cu mine,
Nu mă lăsa să pier ca un vas gol, aruncat,
Nu-s de prisos… dar eu rostul mi-am uitat,
Te rog, Doamne, trezește-mă, ajută-mă să-ți mulțumesc,
Umple-mi, Tu, inima și buzele ca să rostesc
Cea mai frumoasă rugăciune de mulțumire,
Spusă din sufletul meu mic, dar plin de iubire,
Te rog, ajută-mă să nu-ți mai cer nimic,
Ajută-mă să-ți mulțumesc.
Emilia Dinescu

ÎNTREBĂRI
Nu pot să mă înțeleg pe mine însămi,
Eu care, atât de bine, te-am cunoscut
Și te-am văzut în viața mea prezent,
Cum m-am putut depărta atât de mult,
Cum am putut s-adorm fără s-aștept?
Of, eu fecioara cea nechibzuită,
Acum, eu sunt rănită, mâhnită, suferindă,
Dar singură m-am depărtat și te-am rănit,
Nu pot să înțeleg ce am gândit,
Nu pot să înțeleg de ce nu am gândit,
Atunci când am greșit și am adormit,
De ce m-am depărtat și nu m-am pregătit?
De ce am lenevit? De ce am adormit?
Unde e zelul dragostei dintâi?
Sunt mii de întrebări, dar eu nu am un răspuns,
Căci nu pot să mă înțeleg pe mine însămi
Și mă întreb de Tu mă m-ai poți înțelege..
Emilia Dinescu