VISUL VIEȚII MELE
Cândva mi-am dorit avere,
Eu regină mă visam,
Aveam ca palat un scutec
Și la umbră mă jucam.
Aveam păpuși foarte multe
Și în lumea mea trăiam,
Eram foarte fericită,
Păpușile îngrijeam.
Am crescut, visele toate
Altfel mi s-au transformat
Când am devenit elevă,
Profesoară m-am visat
Căci aveam învățătoare
Pe o doamnă cu mult zel
Ca ea mă vedeam, anume,
Nu mă visam în altfel.
Viața mea a fost cam crudă,
A jucat cum a vrut ea,
Nu am fost învățătoare
Deși mi-am dorit așa.
Nu vreau să mă vait acuma
Căci un vis mi s-a împlinit
Sunt regină, ia tu seama,
Primul vis s-a îndeplinit.
Am trei prinți acum în casă
Și de ei, eu îngrijesc,
Sunt regină când la masă
Pe toți trei eu îi hrănesc.
Sunt o binecuvântată
Am în casă trei bujori,
Nu-mi mai trebuie avere
Decât ale mele flori.
Emilia Dinescu
LA MULȚI ANI, IONUȚ!
La mulți ani, cumnatul meu!
Stai jos c-am ajuns și eu,
Am ajuns cu o poezie
Ce ți-e dedicată ție.
Așează-te, stai comod,
Vreau să-ți spun căci acum pot,
Ce îți doresc din al meu gând,
Tot ce e bun pe acest pământ,
Să fi binecuvântat
Și de rele alungat,
Să ai în viață numai bine,
Zile doar de soare pline,
Sănătate îți doresc
Tot ce-i mai bun pământesc.
Te rog să nu lăcrimezi,
Dacă vrei versul să-l vezi,
Să citești o poezie
Ce ți-am scris-o astăzi ție.
Tu ești băiat muncitor
Cum rar găsești în popor,
Ai palme bătătorite
Fiindcă sunt tare muncite,
Ai muncit, te-ai ridicat
Chiar dacă de greu ai dat,
Ai muncit cu sârg mereu
Și nu te-ai văitat de greu.
Stai acum și-n jur privește,
Ia un loc, te odihnește,
Ai fost binecuvântat,
Dumnezeu fete ți-a dat
Ai două minuni în casă,
Trei flori ai de pus în vază,
Asta e averea ta,
Să fi mândru, tu de ea.
Eu sunt mândră, ți-s cumnată,
Termin poezia îndată,
Știu că sunt cicălitoare,
Așa e cumnata mare
Clămpăne și mult vorbește,
Dar să știi că te iubește
Și te poartă-n rugăciune,
Numai cerul poate spune.
Mă retrag, te-am obosit,
Stai, gândește-te un pic
Căci prea multe n-am urat,
Să nu crezi c-am încheiat.
Ia un loc acum citește,
Stai singur și te gândește,
Nu vrei să te rogi cu mine
Ca să ai zile senine?
În genunchi să-i mulțumești
Lui Dumnezeu că trăiești
Fiindcă El te-a ocrotit
Când necaz ai suferit,
El te-a binecuvântat
Când de bine tu ai dat.
Iartă-mă, te-am plictisit
La mulți ani, fi fericit!
Emilia Dinescu
GÂNDURI DE NOUL AN
Nu știm când timpul se va încheia
În dreptul fiecăruia în parte,
De aceea, sper că ne vom mai ruga
Mai mult în anul ce la ușă bate.
Ne facem vise și speranțe multe,
Intrăm în noul an cu zâmbetul pe buze,
Facem promisiuni, dar apoi găsim scuze
C-am împlinit puține și am încălcat destule.
Așa petrecem anii, trec pe lângă noi,
Considerăm că-i bine și mergem mai departe,
Avem făgăduiți ținute în sertare
Căci toate sunt în Biblie urmate de un dacă… deci… apoi…
Emilia Dinescu
LA MULȚI ANI, DRAGII MEI!
Copilăria a trecut
Și noi multe am petrecut,
Dacă am sta a povesti
Zorile poate am zări,
C-am trecut și am petrecut;
C-au fost bune, c-au fost rele,
Am trecut uniți prin ele,
Dumnezeu nu ne-a lăsat,
El ne-a binecuvântat.
Suntem trei surori în casă
Și doi frați eram la masă,
Familia s-a mărit
Și cumnații au venit,
Familia s-a întregit
Când nepoții s-au născut;
În curând vom fi mai mulți,
Oprește-te să m-asculți,
Va veni din depărtare
O cumnată ca o floare.
Suntem mulți și fericiți,
Pot să spun chiar împliniți,
Nu că n-am fi necăjiți,
Dar după orice supărare
Pe cer a ieșit iar soare,
Dumnezeu nu ne-a lăsat,
El ne-a binecuvântat,
A șters din suflet durere
Și a pus numai plăcere,
Plăcerea de a fi împreună,
Familia se adună
La necaz ei se susțin
Și dispare orice venin,
Dispare orice durere,
Așa cum dragostea cere.
––––
Iată anul vrea să plece
Și va pleca, se înțelege
Căci așa e rânduit
Și va fi până la sfârșit.
Vreau să vă urez doar bine,
Gânduri bune de la mine,
Mă rog și mă voi ruga
Pentru familia mea.
Iar dacă eu v-am greșit
Mă iertați, dar v-am iubit,
Vă iubesc și v-oi iubi
Câte zile v-oi trăi
Și vă vreau în veșnicii!
Emilia Dinescu
LA MULȚI ANI BUJORII MEI!
Stau acum și mă gândesc
Cum să scriu, să pun în vers,
Pe hârtie să aștern
Un adevăr ce-i etern,
Să-l trimit apoi în zbor
Ca să știți de al meu dor.
Mama tare vă iubește
Și inima-mi cu voi este
Plecată în țări străine
Doar cu lacrimi și suspine,
În piept dorul mă apasă
Și vă vreau cu mine-n casă,
Sunteți a mea bucurie,
Nu am altă avuție,
Dar sunt cea mai bogată mamă
Am băieți să-i pun la rană,
Am trei brazi, am trei bujori,
Cele mai frumoase flori.
Dumnezeu mi-a dat putere
Să îi cresc; n-am ce mai cere
Nu mai vreau nimic acum
Decât să-și croiască drum,
Să aleagă cărări line,
Să nu cunoască suspine,
Să fie mereu uniți,
Să nu se lase învrăjbiți,
Să-i unească dragostea
Ce curge-n inima mea
Să curgă la ei în piept
Să aleagă drumul drept.
I-am crescut cu drag în casă
Și i-am pus cu drag la masă
I-am crescut ca pe trofeu,
I-am predat lui Dumnezeu
Căci îi vreau în veșnicie,
În a Sa împărăție.
Toată lumea își urează
La mulți ani și se distrează,
Dar eu stau în rugăciune
Pentru puii mei anume,
Doamne, îi vreau mântuiți,
În veșnicii fericiți!
Emilia Dinescu
LA MULȚI ANI, SILVIA!
Draga mea ești o copilă,
Plăpândă și cam fragilă,
Delicată ca o floare,
Cinste pentru cine te are,
Cinste la cine te-a crescut
Căci frumoasă te-a făcut
Cu un caracter plăcut,
Frumos ei te-au educat
Și te-au binecuvântat.
……
Așa cum am mai vorbit
Să știi, eu nu m-am sfiit
Să îți dau un sfat cu drag
Când lacrimi curgeau șirag.
Vreau ca să fi fericită
Și de viață pregătită
C-or fi bune, c-or fi rele,
Treci cu Dumnezeu prin ele,
Dar prin orice ai trece
Să rămâi tu, se-nțelege
Să nu te lași modelată
Și spre rău nicicând schimbată,
Să fi plină de speranță,
Să înfrunți viața în față,
Să lupți cu curaj mereu
Pentru tot ce e al tău.
Draga mea sunt o străină,
Dar te văd ca o copilă,
O fată ce n-am avut,
Eu în tine am văzut
De aceea îți doresc
Și sper ca să nu greșesc
Să urmezi vise divine,
Cărările-n viață line,
Să lupți pentru ce-i curat,
Eu te-am binecuvântat
Exact cum ar face o mamă
Cu sufletul numai rană
Ce luptă pentru copii,
La părinți tăi să ți,
Să-i faci mândrii, fericiți
Pentru anii petrecuți
Pentru că te-au educat
Și viață ție ți-au dat.
Închei, anul se încheie
Și așa ca o scânteie
Îți trimit un la mulți ani,
Sănătate, veșnici ani!
Emilia Dinescu
LA MULȚI ANI, CARMEN!
Eram copii, era frumos, era odinioară,
Am vrea să fie ce a fost, să vină timpul iară,
Să fim elevi și să trăim timpul cu inocență,
Eram copii, era frumos, dar noi aveam decență,
Aveam respect de cei din jur și teamă de greșeală,
Ceva ce azi nu mai există, spun fără îndoială.
Anii au trecut și ne-au purtat în lumea asta mare,
Ne-am regăsit după mult timp, din pură întâmplare
Și am reînodat ce am petrecut, c-aveam ce să ne spunem,
A fost frumos ce am trăit, râdeam și spuneam glume,
Acum când este ziua ta, în vers scriu o scrisoare
Ai fost, vei fi prietena mea; prietenia nu moare.
În vers aș vrea să împletesc urări numai de bine,
Să știi din suflet îți doresc să-ți fie numai bine,
Să ai parte de ce-i frumos și sănătate multă,
Așează-te, te rog frumos, urarea mea ascultă,
Să-ți fie bine îți doresc să fii doar fericită,
Tot ce-i mai bun eu îți doresc de ai tăi să fi iubită.
Sunt multe ce aș vrea să spun și vorba se adună,
Cuvintele nu au rost, doar inima să spună,
Cu amintirea ne hrănim și suntem fericite
Chiar dacă pare că-mbătrânim noi suntem tot fetițe
De aceea îți doresc cu drag doar sănătate multă,
Cu la mulți ani închei acum… oprește-te… ascultă.
Emilia Dinescu
GÂNDURI DE ZIUA TA (Radu)
Ningea afară cu fulgi mari,
Totul era feeric ,
Lumina lunii strălucea,
Zăpada toată scârțâia
Când pasul meu înainta,
Omătul moale îl călca
Și pasu-n urmă rămânea
Ca un desen edenic.
Cu greu parcă înaintam,
Durerea era mare,
Dar eu atuncea nu simțeam
Decât ca o candoare
Fiindcă știam că va urma
Pe lume să te aduc
Și cu iubire așteptam
Să te nasc, al meu prunc.
Și cât în pântec te-am purtat
Întruna m-am rugat
Ca Dumnezeu să mi te dea
Să fi al meu băiat…
…………..
E iarnă iar, nu e zăpadă
Căci anii au trecut,
Dar eu mă rog ca prima dată,
Ca atunci când erai prunc,
Mă rog, mă voi ruga mereu
La bunul Dumnezeu
Căci mamele se roagă întruna
Și nu simt nici un greu.
Vei fi copil cât ai o mamă,
Chiar dacă ești major,
N-aș vrea să suferi, s-ai o rană
Căci rănile tale mă dor.
Știu c-am greșit și n-am fost bună,
Te rog ca să mă ierți,
Nu am știut să fac mai bine,
Te rog, chiar să mă cerți,
Știu c-am greșit, dar am greșit
Doar din iubire pură,
De la început eu te-am iubit,
Erai mică făptură
Da, te-am iubit și te-oi iubi
Cât voi fi pe pământ
Și voi lua a mea iubire
Cu mine în mormânt
Și atunci când Domnul va veni
Și eu voi învia,
Ne vom iubi în veșnicii
Căci eu sunt mama ta.
Emilia Dinescu
RUGĂCIUNE
Ne unim în rugăciune
Și strigăm la Tine, Doamne,
Anul este pe sfârșite,
Zile nu știm câte avem,
Zilele sunt împlinite,
Dar noi mântuiți suntem?
Noi venim cu a noastre liste
Pe altar, la crucea Ta,
Doamne, n-am vrea să existe
Toată suferința grea.
Ne unim în rugăciune
Și sperăm să ne asculți,
Doamne, fă Tu o minune
Căci noi suntem slabi, mărunți
Curățește a noastră vină
Și adune la lumină.
Emilia Dinescu