Frățietate

martie 3, 2023

FRĂȚIETATE
Mi-e sufletul pustiu și rece
Că frații nu pot înțelege,
Suntem uniți toți în Hristos,
Ce poate fi așa frumos?
Suntem uniți în slăbiciune,
Nu înțelegi, îți spun, anume,
Cu toții suntem diferiți,
Dar de Isus suntem iubiți.
Cu toții suntem păcătoși,
Am vrea să fim evlavioși,
Dar firea și cu caracterul
Ne despărțesc pe noi… și cerul.
Să fim atenți… ne pocăim
Căci zilnic… și mereu, greșim,
De vrem să avem cununa vieții
Să punem punct noi răutăți.
Privesc cu milă și durere
Și-n tot ce văd, nu văd plăcere,
Suntem străini și aroganți,
Isus, pe noi, ne-a unit frați.
Și degetele-s diferite,
De palmă ele sunt unite,
Chiar dacă suntem diferiți,
Isus ne vrea pe toți uniți.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Frățietate

Eu…

martie 1, 2023

 EU…
Sunt rătăcită-n lumea asta mare,
Nu-s libera, am sufletu-nchisoare
Căci ferecata-m greu iubirea mare
Ce tu, ușor ai călcat în picioare.

Sunt singură, cu mine azi trăiesc
Și sufăr mult căci tare te iubesc,
Dar de un sloi de gheață m-am lovit
Și cu durere eu te-am părăsit.

Nu am dorit acea ruptură mare,
Dar am văzut că tu nu ești în stare
Să te deschizi la suflet, să primești
A mea iubire… tu nu poți să iubești.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Eu…

Gândul meu

martie 1, 2023

GÂNDUL MEU
Doamne, Dumnezeul meu,
Pe pământ e tare greu
Căci ești călător mereu,
Mergi prin valuri înspumate
Și prin bălți nenumarate,
Drumurile-s șerpuite
Si cărările încâlcite,
Totu-i sumbru, întunecat,
Dar sufletul ți-e bogat
De ai aflat pe Dumnezeu
Și îl urmezi tot mereu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gândul meu

Curând El va veni

martie 1, 2023

CURÂND EL VA VENI
În zori de zi privesc timid în zare
De după deal, prin pomi al nostru soare
Trimite razele-i scântâietoare,
Curând de vom privi în depărtare
Pe cer noi vom vedea lumină mare
Căci va veni pe nori Isus Hristos
Să-și ia acas’ poporul credincios.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Curând El va veni

Poezie

martie 1, 2023

 POEZIE
O mică, mare pasiune,
E că eu vreau la toți a spune,
Curând cerul se va deschide,
Istoria se va închide,
Trecutul tot va fi uitat
Căci Domnul nostru ne-a salvat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Poezie

Ruga noastră

februarie 26, 2023

RUGA NOASTRĂ
La rugăciune am pornit cu toții iară,
Ne-am adunat în rugă de aseară,
Ne strângem lângă cruce, stăm uniți
Prin rugăciune n-om fi despărțiți.

Avem probleme multe fiecare,
Ne copleșesc, le ținem în spinare,
Venim uniți în post și rugăciune,
Eliberează-ne de a noastră întinăciune.

Ne curățește de gândul întinat,
De vorba negândită pe care am aruncat,
De faptele greșite pe care le-am făcut
De multe ori cu voia, c-am știut.

Ajută-ne să stăm un ceas în priveghere
Și să simțim la propriu a Ta durere
Căci noi suntem mârșavi, te răstignim
Și spunem cu durere și lacrimi, te iubim.

Strigăm pentru biserica din care
Suntem un mădular, în parte, fiecare,
Ne-am transformat în cuburi reci de gheață
Și ne mirăm că-n trupuri n-avem viață.

E timpul casa să o măturăm,
Gunoiul ar fi bine s-adunăm,
Să aruncăm la ghenă ce-i murdar
Acum când încă-n astă lume este har.

Privim cu jind la băncile ce-s goale
Acelea-s locuri, poate speciale
În care va veni un nou creștin,
Ajută-ne din suflet să iubim.

Biserica a fost odată plină,
Era căldură și multă lumină,
Strigăm în rugăciune pentru acei
Ce au fost în turma Ta ca mielușei.

Avem bolnavi în turmă foarte mulți
În dreptul lor oprește-te s-asculți
Suspinul lor căci în durere și în chin
De multe ori ei spun decât amin.

Avem copii care au plecat în lume
Suntem de vină, Tu îi știi pe nume
I-am pus pe liste, cu toții regretăm
Că n-am știut prea bine să îi educăm.

Avem părinți bătrâni, nu te cunosc
Și nu înțeleg că fără Tine n-are rost,
Căci fără Tine viața este efemeră
Oricât ar fi de bine, e mizeră.

Ne cramponăm de lucruri ce-s lumești,
Fiindcă suntem păgâni, suntem firești
Vrem curățenie în jurul nostru să avem,
Dar înăuntru tot murdari suntem.

Avem conducători ce-s puși de Tine,
Dar noi îi criticăm fără rușine
Gândim că nu fac bine în lucrare
Și aruncăm cu vorbele în zare.

Avem biserici ce sunt în ruină
Și sunt mâncate de molii și rugină
Căci au rămas doi – trei bătrâni de gardă
Ce pot să spună și ce pot să vadă.

Ne-am construit castele și palate,
E greu să le întreținem chiar pe toate,
La casa Domnului n-aducem darul îmbelșugat
Și ne mirăm că noi ne-am ruinat.

Avem în casă lux și opulență
În viața noastră n-avem transparență,
Avem confort, ne este tare bine
Nu ne gândim că nu avem rușine.

Ne-ai dat venituri și noi ne lăfăim,
Suntem zgîrciți când e să dăruim,
De multe ori pentru un moft ne împrumutăm
Și ne gândim că mult mai datorăm.

În lume au plecat misionari
Mai tineri sau bătrâni, chiar centenari,
Ei duc Cuvântul în lumea asta mare
Noi oare sprijinim a Ta lucrare?

Vorbim despre prigoană și probleme,
Dar nu vedem că nouă ne e lene
Ca să ieșim în ploaie și în vânt
Să răspândim cu zel al Tău Cuvânt.

Suntem atrași de lumea efemeră
Trăim din bani și-o viață cam mizeră
Ne dorim lux și nu contează cum
Contează doar avere să adun.

E timpul de pe urmă, e timpul de trezit
De aceea cu speranță în rugă ne-am unit,
Stăm cât mai mult în rugă și strigăm
Vrem să venim la Tine, acum ne cercetăm.

Trimite Duhul Sfânt la fiecare
Vrem cu ardoare o redeșteptare,
Pornește de la mine, sunt cea mai întinată
Căci am călcat eu legea Ta încă o dată.

Vrem o redeșteptare în popor
Căci tineri mulți fără credință mor,
Sunt vinovată, nu vorbesc de Tine
Te rog să mă trezești, îmi e rușine.

Fă o schimbare în mine și nu mă părăsi
Căci știu că timpu-i scurt, curând ai să revii
Am stat în rugăciune și slavă ți-am adus
În vers adus-am ruga ce am spus.

Poate am greșit în ce am scris puțin,
Dar de am greșit tu să nu spui amin
Să corectezi, să înalți ruga ta
Că știu că Domnul te va asculta

Eu m-am rugat și alții au muncit
În casa Domnului totul au pregătit
Altarul pentru cină au curățit
Acei pe care Tu i-ai întărit.

Te rog să ai milă de fiecare
Avem în dreptul nostru o lucrare
Ajută-ne să ne trezim și să lucrăm
Și ție zilnic noi să ne predăm.

Tu pune în mine o Marta și o Marie
Ajuta-mă să fac doar bucurie,
În camera de sus am poposit
Sunt fericită că te-am întâlnit.

Eu m-am rugat cam tot ce am simțit
În ruga mea acum te-am întâlnit,
Te iau de mână, nu am să te las
Căci rugăciunea e tot ce mi-a rămas.

În camera de sus și frații au intrat.
Un lanț de rugăciune am format
Ascultă fiecare vorbă, fiecare cânt
Noi vrem să fim poporul Tău cel sfânt.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Ruga noastră

Viața e trecătoare

februarie 26, 2023

VIAȚA E TRECĂTOARE
Săptămâna am început,
Nu știm ce e de făcut,
Alergăm după nimic,
Viața pare mizilic,
Pe o carte o jucăm
Când mergem și ne distrăm.

Trece timpul repejor
Dar nu avem nici un spor,
Alergăm după avere,
Suntem tineri, în putere,
Nu realizăm nimic,
Facem doar ce am gândit.

Ne credem nemuritori,
Dar suntem doar trecători,
Credem că trăim deplin,
Dar de fapt ne amăgim,
Viața este trecătoare
Și parcă e închisoare.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Viața e trecătoare

Rugăciune

februarie 26, 2023

RUGĂCIUNE
Iată-mă la rugăciune,
Eu sunt slabă, nu pot spune,
Știu că nu merit nimic,
Dar privirea îmi ridic
Și te caut disperată,
Știu că am viața spurcată,
Dar în harul Tău mă încred
Și cu speranță aștept
Să mă iei în veșnicii
Când pe nori Tu vei veni.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Bârfe… vorbe…

februarie 25, 2023

BÂRFE… VORBE…
Pe la spate se aud vorbe, se aud șoapte,
Mulți din cei ce mă cunosc își dau coate
Și bârfesc, fac teorii despre mine
Și se întreabă pe ascuns de mi-e bine.

Nu mă doare că bârfesc, că vorbesc, suntem liberi,
Dar mă doare și mă supăr, am dureri,
Eu sunt mică, n-am putere și greșesc,
Dar cu bârfa, răutatea și doar ura se unesc.

Sunt bârfită, n-am valoare, sunt nimic,
Dar cu vorba Tu pe Domnul l-ai rănit
Că în bârfe duci minciuna, răutatea mai departe
Și nu cred că asta e dreptate.

Dacă crezi că am greșit, poate ai dreptate,
Ce câștigi că vorbești și bârfești pe la spate,
Nu câștigi nimic, nu câștig nici eu
Căci merg mai departe în păcatul meu.

De crezi c-am greșit, vino să vorbim,
Să îndrept greșeala, să ne lămurim,
Nu am să mă supăr, vreau să mă îndrept,
Să îndrept greșeala este înțelept.

Te rog să mă critici când vorbești cu mine,
N-am să îți port pică căci mustrarea vine,
Vine să te îndrepte când tu ai greșit,
Știu că cu îndreptarea poți fi mântuit.

Te aștept pe tine, hai să discutăm
Dacă stăm în bârfe nu ne îndreptăm
Nu vorbi la altul de greșeala mea,
Vorbește cu mine, accept critica.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Bârfe… vorbe…

Rugă de seară

februarie 25, 2023

RUGĂ DE SEARĂ
Un lanț de rugăciune am pornit
Și lângă Tine, iar am poposit,
Tu ne-ai condus și ne-ai adus în rugă,
Să ne înfiezi, nu să fim robi sau slugă.

O săptămână iată, am încheiat,
Și printre oameni cu toții am umblat,
Suntem în lume, dar luptăm să stăm
La crucea Ta mai mult să ne rugăm.

Începem săptămâna cu-n popas,
Am vrea să stăm în veghe-n orice ceas,
E timpul scurt, dar este prețios
Căci e al Tău și este valoros.

Suntem în lume și suntem lumești,
Ar trebui să fim duhovnicești,
Să stăm în rugăciune nu doar când este greu
Să stăm în priveghere tot mereu.

E timpul scurt, nu este timp de stat,
Să ne gândim pe unde am umblat
Și să veghem pe unde noi călcăm,
Să priveghem să nu ne depărtăm.

Să căutăm ca să privim în noi,
Să ne vedem cât suntem de murdari și goi,
Să criticăm tot ce am greșit, să îndreptăm
Dacă dorim cu Tine noi să stăm.

Să punem preț pe cei de lângă noi
Că ni i-ai dat, nu să stăm în război,
Ne-ai pus în locul potrivit ca să lucrăm
Prin viața noastră să te înălțăm.

Să faci schimbări majore chiar în mine
Că sunt spurcată și îmi e rușine
Să mă sfințești, mă rog la ceas de seară
Că vreau să fiu în turma Ta fecioară.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugă de seară