Rugăciune de ajutor

iulie 13, 2022

 RUGĂCIUNE DE AJUTOR
Te rog, Doamne, Tu le cunoști pe toate,
Tu știi ce-i scris de Tine-n a Ta Carte,
Ajută-mă la Tine să privesc
Și tot ce e lumesc să ocolesc,
Ajută-mă de Tine să m-agăț,
Să nu caut al lumii slab răsfăț,
Ajută-mă cu Tine eu să stau.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune de ajutor

Necazul binecuvântat

iulie 13, 2022

NECAZUL BINECUVÂNTAT
Doamne, așa cum norii vin și pleacă,
Așa pe lângă noi necazul o să treacă
Și știm că după orișice furtună
Urmează Doamne, altă zi senină,
Chiar dacă clipa asta pare neagră
Și omul n-are cum să înțeleagă,
Tu le cunoști pe toate și le știi,
După furtună vin iar bucurii,
După necaz apare-n viață soare,
După căldură vine și răcoare,
Noi doar așa să le luăm pe toate,
Să le înțelegem, știm că nu se poate,
Dar Doamne, toate Tu le-ai dat
Și știi de ce așa Tu le-ai lăsat.
Ce drept avem să te întrebăm pe Tine?
Pământul să ne înghită… nu ne-ar fi rușine…
Te rog, deschide ochii să vezi bine
Pe unde ai trecut tu, biet creștine,
Isus a fost cu tine, în brațe te-a purtat
Când de necazul greu ai dat,
De te-a durut pe tine mai rău a fost la El,
De te-a înțepat pe tine, străpunsa-L rău pe El.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Necazul binecuvântat

Îți mulțumesc

iulie 13, 2022

ÎȚI MULȚUMESC
Îți mulțumesc, Părinte, că m-ai binecuvântat
Și nici o clipă, Doamne, Tu nu m-ai uitat,
De multe ori eu nici nu m-am rugat,
Dar Tu mi-ai dat ce a trebuit… prea mult mi-ai dat.

Îți mulțumesc Isuse, că Tu m-ai mângâiat
Și de am fost în necaz nu m-ai lăsat,
Mereu ai șters și n-ai lăsat durere
Și ai pus în piept să am numai plăcere.

Îți mulțumesc pentru tot ce am avut
Și pentru tot ce-n viață am trecut
Că-n toate am văzut eu, mâna Ta
Și am simțit deplin, iubirea Ta.

Îți mulțumesc, îți mulțumesc fierbinte
Căci tot Tu ai șters aducerea aminte
A tot ce-i rău și plin de amărăciune
Și le-ai lăsat în piept pe cele bune.

Îți mulțumesc, oh, Doamne, n-am cuvinte
Să-ți mulțumesc așa cum vreau, Părinte,
Îți mulțumesc, întruna îți mulțumesc
Îți mulțumesc… atât… îți mulțumesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Îți mulțumesc

Tu ai murit pentru mine

iulie 13, 2022

 TU AI MURIT PENTRU MINE
Cuvintele pălesc în fața frumuseții Tale,
Sentimentele sunt umbrite în fața iubirii Tale,
Tu, cel perfect și fără de păcat,
Păcatul meu pe cruce l-ai purtat,
Eu n-am făcut nimic și m-ai iubit,
Eu am greșit, dar Tu pe cruce ai murit
Oh, Doamne, uite-mă, un păcătos
Cum stau căzut la cruce… jos,
Iar Tu, pe cruce stai și mă privești
Și cuiele Te dor, dar nu scâncești,
Nu zici nimic deși păcatul meu te doare,
Dar l-ai luat pe cruce și acum moare,
Al meu trecut și al meu păcat l-ai sters
Ca viața s-o reiau cu un nou sens.
Îți mulțumesc Isuse, m-ai iertat
Ai înviat și o șansă mi-ai mai dat,
Mi-ai dat șansa s-o iau de la început
Și ai uitat greșeala ce am făcut
De aceea, Doamne, te rog, să pășești
Pe lângă mine, să nu mă părăsești.
Tu ai murit pe cruce-n locul meu,
Ajută-mă să stau la pieptul Tău mereu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Tu ai murit pentru mine

Sabatul a patra poruncă

iulie 12, 2022

SABATUL A PATRA PORUNCĂ
Soarele cade spre asfințit,
Sabatul Tău de acum e spre sfârșit,
A fost o zi de slavă și închinare,
O zi cu care Tu ne-ai binecuvântat
Și ai lăsat ca aducere aminte
O clipă de răgaz, ca omul să nu uite
Că-n șase zile lumea ai creat
Și a șaptea zi, deoparte Tu ai dat,
Tot pentru om, o zi de adorare,
O zi de rugă și de închinare
Și tot ca omul păcătos să nu o uite,
Ai pus-o a patra între legile prea sfinte,
Dar omul legile le-a încălcat
Și scrijelite-n piatră le-a surpat
De aceea, Doamne, le-ai săpat adânc
În pieptul credinciosului flămând,
Le-ai scris cu aducere aminte-n marea Carte,
Dar omul le-a uitat și le-a încălcat pe toate.
Te rog, Doamne, să pui Tu legea Ta
La loc de cinste-n inimoara mea,
Acum, a fost zi sfântă de sabat,
A șaptea zi din șapte ai binecuvântat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Sabatul a patra poruncă

Cânt în noapte

iulie 12, 2022

Nu-s raze de soare,
nici stele pe cer,
nu-i parfum de floare,
sunt doar lungi tăceri.

Azi cer libertatea,
vreau alinare,
să fugă, ah, noaptea
îngrozitoare!

Prin întuneric plâng
dureri amare,
iar lacrimile strâng
în cupe rare.

Și-n ruga fierbinte
cu strigăte mari,
un cânt se aprinde
pe stâncile tari.

Se nalță spre ceruri
puternic și clar
din foc și din doruri
slăvind al Său har.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Cânt în noapte

Mulțumesc pentru creațiune

iulie 11, 2022

MULȚUMESC PENTRU CREAȚIUNE
Privesc în jur și totu-i minunat,
E minunat ce tot Tu ai creat
Chiar dacă urma de păcat
Se vede-n toate, tot e minunat.

Și acum stau locului și tot privesc
Și nu pot Doamne, să nu mă uimesc,
E minunat în jur tot ce zăresc
Și nu stiu Doamne, cum să-ți mulțumesc.

E așa perfect orice lucru creat,
Deși l-a degradat al nost’ păcat,
Dar oare Doamne, lumea a uitat
Că i-ai creat atât de minunat.

Dă-mi doar o clipă Doamne, să privesc
Ce ai creat și apoi să-ți mulțumesc,
Ajută-mă și dă-mi cuvinte ca să făuresc
Un imn de slavă, să mă veselesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Mulțumesc pentru creațiune

Rugăciune

iulie 11, 2022

RUGĂCIUNE
Doamne, te rog, smulge-mi inima din piept
Și curăț-o Părinte, de tot ce nu e drept,
Nu mă lăsa Părinte, în voia mea cea rea
Căci fără Tine viața e tare, tare grea,
Te rog, Părinte, Doamne, ca să mă curățești
Căci multe am greșit, dar Tu bun, Doamne ești
Și vin în rugăciune să-ți cer doar îndurare
Și de mai poți, Isuse să ai cu noi răbdare,
Îndură-te și mustră prin Duhul Tău cel sfânt
Căci Doamne, multe rele se întâmplă pe pământ
Și multe rele, Doamne, făcut-am chiar și eu,
Mă plec în rugăciune, slăvite Dumnezeu,
Te rog mă iartă, uită tot ce eu am greșit
Căci pentru mine Doamne, păcatul a fost plătit
Cu sângele ce a curs din miel nevinovat,
Ce s-a jertfit pe cruce, pe mine m-a salvat
De aceea, Doamne sfinte, acum eu mă căiesc,
Te rog, să-mi dai putere să nu păcătuiesc,
Mă mustră Doamne sfinte, prin Duhul Tău cel sfânt,
Tu ești puternic Doamne, eu slab pe acest pământ,
Dar lupt prin Tine Doamne și vreau să reușesc,
Ajută-mă Părinte, nu vreau să mai greșesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Dumnezeu este Creatorul

iulie 11, 2022

DUMNEZEU ESTE CREATORUL
Tu, Doamne, ai creat tot ce e pe pământ
Și în văzduh, și-n ceruri și-n marele adânc,
Cum pot unii să creadă că Tu, Doamne, nu ești
Și despre tot ce este, scornesc mii de povești,
Că totul s-a schimbat și a evoluat
Și multe, câte în stele, ei multe au inventat,
Căci ei nu vor să creadă, așa precum ai zis
Și nu vor să citească ce-n Carte este scris,
Mai bine inventează și scriu cărți cu minciuni,
Deși, tot ce e-n jur le spun că sunt nebuni,
Nebuni să inventeze povești ce n-au un rost,
Dar totul se plătește cu cel mai mare cost
Căci dacă n-ai credință, creând, tu vei pieri
Și nicicând pe această lume, tu nu vei mai fi,
Nu va mai fi poveste, va fi doar adevăr,
De aceea să știi frate, pe tine nu mă supăr,
Dar mă întristez de moarte când văd câte prostii
Poate să spună lumea; cu lumea vrei să fi,
Dar eu mă rog cu sete ca toți cei ce nu cred,
Să vadă bine locul în care acum șed
Și dacă poate crede că tot nu e creat,
Să se gândească anume, cum a evoluat
Atâta vietate cât este pe pământ,
Să-mi spună ei cum poate să aibă acest gând
Când totu-n jur e verde și-n toate viață e,
Cum poate să gândească că mâna Ta nu e
În toate câte cele pe lumea asta sunt
Să se gândească, Doamne, că ei sunt pe pământ
Tot datorită Ție, dar Doamne, cât să-i lași?
Stârpește Doamne, odată minciuna asta rea
Și întărește-i Doamne, pe cei ce luptă acum
Să spună lumii întregi că mai e puțin drum
Pe care treb’ să mergem; destul am așteptat
Și cu credință Doamne, pe toate am îndurat
Căci am citit în Carte și știm că vii curând
Și te așteptăm Isuse, cu inima arzând,
Căci Tu ești Doamne sfinte, al nostru Creator
Și-n pieptul nostru bate un unic și sfânt dor
Ca Tu să vii cu îngeri așa cum ai promis
Căci știm și credem Doamne, că toate Tu le-ai scris,
Să știm cum a fost totul încă de la început
Și că prin tot ce trecem, chiar de ne-a și durut,
Tu ai pregătit o cale pe care noi să fim
De aceea cu credință la Tine noi venim
Căci Tu ești Doamne sfinte, al nostru Creator
Și doar pe Tine Doamne, te avem ca Salvator,
De aceea în rugăciune cu toții ne plecăm
Și ochii-n sus spre ceruri întruna-i îndreptăm
Căci știm că ceasul bate și clipa a venit
Și o să se împlinească curând ce ai rostit,
Ajută-ne Părinte, cu Duhul Tau cel sfant
Ca zilele pe care le avem pe acest pământ
Să fie numărate, de Tine scrise-n Carte
Și de a Ta înviere s-avem cu toții parte
Căci am privit spre ceruri și mult te-am așteptat,
Chiar de greșit-am multe Tu știi c-am regretat
De aceea Doamne sfinte, al nostru Creator,
Te așteptăm din ceruri să vii ca Salvator.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Dumnezeu este Creatorul

Rugăciune

iulie 10, 2022

 RUGĂCIUNE
Te rog, Tată, mă iartă c-am greșit
Și din a mea greșeală, Tu ai suferit,
Da, Doamne, eu cel mai netrebnic păcătos,
Ce n-am pe lumea asta nimic de folos,
Eu, Doamne, Isuse, eu te-am biciuit
Prin toate cele, toate ce am greșit
Eu, Doamne, eu ți-am pus coroana grea pe cap
Și tot acum, de la pieire vreau să scap.
De câte ori în viață am mințit,
Un cui în palma Ta am pironit,
De câte ori, eu, legea am călcat
Prin a mea faptă, eu pe cruce te-am legat.
Da, Doamne, eu sunt cel greșit
Tu-n locul meu pe cruce ai murit,
Deși prin fapte, grav eu te-am rănit,
Tu ai murit pe cruce pironit.
Nu știu cum poți pe mine să mă ierți,
Dar te rog, Doamne, mereu să mă cerți,
Căci de mă cerți, eu știu că mă iubești
Și-n veșnicie o casă-mi pregătești.
Te rog, Doamne, mă iartă ce am greșit
Și ajută-mă să fiu un copilaș smerit,
Ajută-mă o, Doamne, să mă pocăiesc,
Să lupt cu mine întruna, să nu îți mai greșesc,
Te rog, Doamne, trimite al Tău Duh preasfânt
Ca să mă mustre zilnic cât sunt pe acest pământ,
Te rog, să ai Tu milă ca să mai fie har
Pe altar s-aduc ca jertfă cel mai curat dar,
Ce dar pot să-ți fac Doamne, când totul e mânjit
Și-n viața asta orice pas e greșit.
Te rog, m-ajută Doamne, să vin așa cum sunt,
Că niciodată Doamne, eu n-am să fiu un sfânt
Ajută-mă, Părinte să vin ca păcătos,
Să cad în adorare pe dealul crucii, jos,
De acolo Doamne sfinte, să nu mă mai ridic
Până ce nu vedea-voi, Doamne cât sunt de mic.
Te rog, încă o dată, de poți să nu mă cerți,
Îți cer cu lacrimi multe, Părinte, să mă ierți
Căci eu sunt răzvrătitul, copilul răsfățat,
Ce-mi place să mă leagăn în dulcele păcat.
Deschide-mi ochii Doamne, să văd tot ce am greșit,
Să vin la Tine, Doamne, smerit și pocăit,
Îți mulțumesc, Isuse, căci știu că m-ai iertat,
Îți mulțumesc, Părinte, Tu m-ai binecuvântat.
Acolo unde Doamne, blestem am meritat,
Ai pus a Ta iubire și relele ai uitat,
Îți mulțumesc, Părinte, c-ai fost atât de bun,
Îți mulțumesc, mă iartă atât mai pot să spun.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune