Răstignit în locul meu

iulie 8, 2022

RĂSTIGNIT ÎN LOCUL MEU
În genunchi, Doamne, vin la Tine,
În genunchi stau lângă crucea Ta
Căci Tu ai murit pentru mine,
Dar aceea trebuia să fie moartea mea.
Între doi tâlhari ai fost răstignit,
Dar eu mai tâlhar decât ei eram
Și-n clipa în care Tu, Doamne, ai fost jertfit,
Mi-am dat seama ce mult m-ai iubit.
Purtat-ai cununa de spini pe cap
Și-n fiecare spin vedeam păcatul meu
Și bicele pe care alții Ți le-au dat,
De stau și mă gândesc… doar eu… eu Ți le-am dat.
Da, Doamne, astăzi vin la crucea Ta,
Eu, criminalul și tâlharul care am fugit,
Mi-a fost teamă că crucea-i tare grea
De aceea, Doamne, am tăiat și am cioplit.
Dar când s-o port tot grea mi s-a părut
Și m-am retras… și-am așteptat să vii,
Să iei crucea de jos… și să o porți,
E tare grea… are păcate mii și mii și mii.
Îți mulțumesc Isuse, c-ai venit
Și crucea-n locul meu, Tu ai purtat,
Ai vrut, Isuse, să fiu mântuit
Și multele păcate mi-ai iertat,
Îți mulțumesc Isuse, că azi cred
Și ajută-mă să cred și să pășesc
Pe urmele pe care ai mers și eu să calc
Și când mi-e greu doar să privesc în sus
Și atunci să văd că crucea mea Tu ai luat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Răstignit în locul meu

Rugăciune

iulie 8, 2022

RUGĂCIUNE
Când mi-e foame și mi-e frig
Doamne, eu la Tine strig,
Tu ai milă de săraci
Îi încalți și îi îmbraci,
Cum e crinul de pe câmp
De frumos și de gătit,
Cum e pomul pe pământ
Când e gata de rodit.
Așa Doamne, ai făgăduit
Că vor fi ai Tăi copii,
De aceea eu promit
Ca în Tine să mă încred
Că așa e înțelept,
Tu în grijă m-ai avut
Până să fi cunoscut
Eu ceva din a Ta Carte,
Tu mi-ai dat să am de toate
Și lipsuri eu n-am avut,
Deși de Tine n-am știut,
Tu mereu m-ai apărat
Și din rele m-ai scapat.
Pe căi rele am plecat
Și Tu tot nu m-ai lăsat
De aceea, Domnul meu,
În Tine mă încred mereu
Și cum vezi c-oi șchiopăta,
Te implor, nu mă lăsa,
Dă-mi un ghimpe, dă-mi ceva,
Mustră-mă prin Duhul Sfânt
Că doar Tu ești pe pământ,
Creator și Salvator,
Fi al meu Judecător
Că Tu judeci cu blândețe
Și nu vrei s-aduci tristețe,
Judecata Ta e dreaptă,
De aceea încă o dată,
Doamne, îndrăznesc să vin
Și în rugă să mă închin
Și te rog ca ruga mea
De nu-i după voia Ta
Doamne, nu o asculta.
De mi-e foame, de mi-e frig,
Doamne, eu la Tine strig
Căci sunt binecuvântat
Când sunt de Tine mustrat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Iubirea de frate

iulie 8, 2022

IUBIREA DE FRATE
Când ai nevoie de mine ți-s frate,
În rest din viata ta mă dai mereu deoparte.
Te rog, Doamne m-ajută să-i iubesc
Pe toți frații din turmă, aproape să-i doresc.
Și acel ce-n suferință azi se zbate,
Ajută-mă să îl ajut, să nu îl dau deoparte
Chiar dacă în trecut când totul era bine,
El nici nu mă privea, nici nu gândea la mine.
Ajută-mă o, Doamne, să-i văd pe toți la fel,
Căci Tu ai murit pe cruce nu doar pentru mișel,
Murit-ai pentru hoț și pentru criminal,
Murit-ai pentru rege și pentru mareșal.
Tu i-ai privit, Isuse pe toți din jur, la fel
Și i-ai chemat la Tine să vină toți defel,
Nu ai privit la chipuri, Tu ai iertat păcate,
Nu ai privit la față, văzut-ai inimi zdruncinate
De aceea, eu Isuse te rog, acum pe Tine
Ajută-mă ca-n toate să știu că ești cu mine
Și tot ce fac la semeni să fac ca pentru un frate,
Să fac ca pentru Tine, căci ești prezent în toate.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Iubirea de frate

Jerta de la Golgota

iulie 8, 2022

JERTFA DE LA GOLGOTA
Privesc în urmă viața și pașii mi privesc,
Căci eu greșit-am multe și tare mă căiesc,
Dar văd în depărtare o cruce pe un deal
Și sus pe cruce-i Domnul, El merse la calvar
În locul meu muri, pe cruce răstignit,
El s-a jertfit pe cruce, de nimenea silit,
Povara mea, păcatul meu pe cruce l-a luat
Și toate-n locul meu au fost, ca eu să fiu salvat.
Înainte eu privesc cu drag pe cerul înstelat
Căci știu că Domnul m-a iertat și viață El mi-a dat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Jerta de la Golgota

Ce e omul?!…

iulie 8, 2022

CE E OMUL?!…
Ce e omul pe pământ? Omul e un fir de iarbă
Sau o floare ce se trece sau un arbore răzleț,
Astăzi e, mâine nu mai este, în uitare a trecut
Ce e omul, fără Domnul? Doar un fum.
De aceea, hai să mergem, tot la Domnul să pășim,
Căci o viață noi petrecem, fără Domnul rătăcim,
Dar de căutăm credința și să facem voia Sa,
El ne va dărui viața în împărăția Sa.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Ce e omul?!…

Sabatul și Golgota

iulie 8, 2022

SABATUL ȘI GOLGOTA
Pământul era-n beznă, era pustiu și gol,
Tu ai creat ce este, în șase zile, doar
Și a șaptea ai rezervat-o să fie pentru om,
O zi de închinare, un sabat pentru om,
Dar omul a uitat, căci Tu când l-ai creat,
I-ai dat o zi anume, să fie de închinat
Și-n alergarea lui nu vrea să se oprească
Și-n sfântă adorare, o rugă să rostească.
Tu l-ai creat pe om, iar el s-a răzvrătit,
Ai coborât din ceruri, pe cruce ai murit
Și ai odihnit în groapă, în ziua de sabat
Apoi, așa cum spus-ai, Tu iar ai înviat
Și ai prevestit ce fi-va, să știm și e păcat
Că-n ziua Ta cea sfântă noi poate, nu am stat
Și n-am murit cu Tine, la cruce n-am lăsat
Mândria, egoismul; pe Tine te-am uitat.
Te rog, Doamne, ajută să țină al Tău popor
Sabatul cu credință, și-n suflet doar un dor
Și-n inimă să poarte doar o dorință vie,
Să aibă în piept credință și-n suflet bucurie.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Sabatul și Golgota

Rugăciune

iulie 8, 2022

RUGĂCIUNE
Te rog, Doamne, să faci Tu o minune
Cu inima de gheață ce o port în piept acum,
Transform-o Tu în carne și fă ca să mă doară,
De acei ce pier în beznă și o vorbă să le spun,
Că ai murit pe cruce, în locul meu și al lor
Și ai suferit ocara în locul tuturor.
De aceea, Doamne sfinte, murit-ai Tu pe cruce
Și ai înviat apoi… ca să trăim și noi,
Te rog, Doamne, dezleagă limba ce-i ferecată
Și ajută-mă să strig căci vei veni îndată,
Să știe tot poporul că ceasul nu-i departe,
El ticăie întruna și o clipă ne desparte
De marea Ta strigare, pe nori când vei veni
Și vei striga pe nume, pe morți și pe cei vii.
Te rog, Doamne, m-ajută să strig și să șoptesc
Căci clipa nu-i departe și tare îmi doresc
Calea îngustă fie plină de toți acei
Ce au fost pe lângă mine… să fiu și eu cu ei
Și împreună-n slavă noi imnuri să înălțăm
Și-n plină adorare întruna să cântăm.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Părinți și copii

iulie 8, 2022

PĂRINȚI ȘI COPII
Te rog, Doamne, ascultă ruga mămicii frânte
Și alină-i Tu durerea și șterge lacrimi multe,
Căci ea somn nu mai are și-n rugă stă mereu
Și strigă doar la Tine, căci Tu ești Dumnezeu.
Ea strigă cu durere și-n rugă ai săi copii
Îi poartă către Tine, doar Tu poți s-o mângâi,
Copii sunt departe, în lume au plecat
Și au zis c-o sa se întoarcă, dar mult s-au încurcat
De aceea, Doamne sfinte, ascult-o pe măicuța
Și adu-i copiii Doamne, întoarce-i la credință.

Te rog, Doamne ascultă-l pe tatăl care strigă
Și rugăciuni înalță pentru a sa turmă mică,
Căci Tu i-ai dat copii, cea mai de preț avere
Și acum în rugăciune el strigă cu durere,
Căci vrea ca copilașii să-i fie miei în ceruri
Și-n turma Ta să fie, cu Tine-n veci, de-a pururi.

Te rog, Doamne alină durerea ce o poartă,
Un suflet de copil ce-n rugăciune poartă
Părinții ce-s bătrâni, dar n-au dorință-n viață,
Căci n-au venit la Tine, doar lumea îi răsfață.
Te rog, Părinte sfinte, adu-i la pocăință
Pe toți acei ce acuma sunt fără de credință.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Părinți și copii

Rugăciune

iulie 7, 2022

RUGĂCIUNE
Prezența Ta în viața noastră, e tot ce ne dorim,
Căci Tu ne-ai dat suflarea noastră, cu Tine noi trăim
Te rog, ne ajută și ne îndreaptă spre Tine, tot mereu,
Ascultă a noastră rugăciune, distruge al nostru eu
Și de am greșit, te rog ne iartă și ia nuiaua Ta
Căci judecata Ta e dreaptă si mila e a Ta,
Te rog, ne mustră, pedepsește de câte ori greșim
C-așa e Tatăl ce iubește; vrem să ne cumințim.
Te rog, ai milă și îndreaptă copii răzvrătiți,
Ajută-i, Doamne să înțeleagă că-s cei mai fericiți,
C-o dată cu mustrarea Ta, vine și mângâierea,
Chiar dacă nu pricep acum și ei văd doar durerea.
Te rog, Doamne, ascultă ruga copilului smerit
Si îndreaptă-i gândul și iubirea și spre cel răzvrătit.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Rugăciune

iulie 7, 2022

RUGĂCIUNE
Doamne, Ți-ai revărsat binecuvântările Tale
Cu belșug de roade pe tot pământul ăsta,
De aceea, în genunchi mă plec la picioarele Tale
Că eu, un păcătos nu meritam atâta,
Grădinile sunt pline, livezile mustesc,
De aceea Doamne sfinte, în genunchi îți mulțumesc.
Te rog, Doamne, m-ajută ca-n jur când eu privesc,
Să văd lucrarea Ta, pe Tine să te văd, să-ți mulțumesc,
Să-ți mulțumesc, Părinte, neîncetat
Căci cu de toate, Tu ne-ai binecuvântat
Și lipsuri de avem să-ți mulțumim,
De nesătui ce suntem prea multe ne dorim
Îți mulțumesc, Părinte, că rugile ne asculți
Te rog, le împlinește așa cum crezi mai bine,
Lucrează-n viața noastră ca să pășim desculți
La rugul care arde, să te vedem pe Tine,
Căci Tu ești Doamne sfinte, prezent în viața noastră,
Ajută-ne să mergem cu Tine-n pas mereu
Căci fără Tine, Doamne pe lume este greu,
În toate s-avem gândul: Tu ești salvarea noastră.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune