ianuarie 22, 2022
DACĂ … N-OI MAI FI …
Dacă aș putea să vă las toate gândurile mele
Așternute pe hârtie ca să vă folosiți de ele
Și atunci când n-oi mai fi, să știți ce am gândit,
Chiar dacă am murit și poate, nu mai sunt.
Dacă aș putea să vă las toate sentimentele mele,
Când n-oi mai fi pe lume, să vă loviți de ele
Și atunci când dorul poate, vă va lovi trăznit,
Să știți că a mea iubire, eu v-am împărtășit.
Emilia Dinescu
ianuarie 22, 2022
RUGĂCIUNE
Doamne, te rog mă iartă căci multe am greșit
Cu vorba și cu fapta și gândul cel mânjit,
Sunt plin de rele, Doamne, sunt tare păcătos
Dar știu că am scăpare, căci Tu ești cel milos,
De aceea, vin la Tine, în rugă tot mereu,
Să ștergi Tu tot păcatul ce apasă atât de greu,
Să ștergi tina cea neagră de pe al meu suflețel
Căci mă căiesc Părinte și știu că sunt mișel,
M-ascund de Tine Doamne, dar unde să m-ascund,
Păcatul meu mă strigă și vocea Ta aud
De aceea, scump Părinte, eu vreau ca să mă cerți,
Să mă primești la cruce și iarăși să mă ierți.
Emilia Dinescu
ianuarie 22, 2022
CE E OMUL
Ce e omul pe pământ?
Doar o trestie în vânt
Ce se clatină mereu
Când merge fără Dumnezeu,
Dar când este credincios,
Viața îi trece cu folos
Căci, chiar de nu e perfect,
Isus mereu este drept
Și chiar dacă a mai greșit,
El amarnic s-a căit,
Jertfa Lui a acceptat
Și păcatul i-a iertat.
Emilia Dinescu
ianuarie 22, 2022
ÎNCREDINȚARE
Știu, Doamne, că nu am nici un merit,
Dar știu că ne-ai făgăduit și ne-ai promis
Și știu că-n Cartea sfântă este scris
Că vei veni, vei locui în mine
Și Tu, prin harul Tău ce ne-ai promis,
Vei face vas de lut curat și fără pată
Și un loc, eu voi avea, cu Tine-n paradis.
Emilia Dinescu
ianuarie 22, 2022
AMĂGIRE
Ne înșelăm singuri,
Ne amăgim și ne mințim
Că suntem buni,
Dar ne mâncăm ca-n junglă,
Suntem sălbatici,
Suntem tirani,
Suntem gunoaie …
Noi suntem … nimic.
Emilia Dinescu
ianuarie 22, 2022
M-AI UCIS
M-ai ucis,
Cu egoismul din tine
M-ai ucis,
M-ai transformat într-un cub de gheață,
M-ai transformat într-un robot,
Care nu are nevoie de inimă,
Care nu are nevoie de sentimente,
De ce m-am lăsat omorât de tine?
Unde sunt eu?
Oare mai exist?
Tu m-ai ucis … e trist,
Dar … m-ai ucis …
Emilia Dinescu
ianuarie 22, 2022
AJUTĂ-MĂ
Doamne, ajută-mă să nu-mi doresc avere,
Să îmi doresc mereu să văd a Ta putere,
Să-ți mulțumesc mereu pentru ce-mi dai,
Să îmi doresc să fiu cu Tine-n rai.
Te rog, m-ajută să fiu mulțumită
Cu tot ce am și să fiu fericită,
Căci Tu mi-ai dat de toate și nu m-ai lăsat
Deși nimic, eu Doamne, nu am meritat.
Te rog, m-ajută ca să nu cârtesc
Când un obstacol în cale întâlnesc
Căci știu Parinte, că ai pregătit
Și-o cale ca să trec obstacolul întâlnit.
Te rog, Doamne, m-ajută și nu lăsa
Ca totul să se facă doar după voia mea,
Ajută-mă Parinte, ca eu să mă trezesc,
Să fiu atentă Doamne, la tot ce îmi doresc.
Emilia Dinescu
ianuarie 21, 2022
PÂNĂ CÂND?!
De câte ori fetițo, mai vrei ca eu să mor?
N-a fost de ajuns o jertfă și o înviere apoi?
Prin a ta grea purtare mereu mă răstignești
Și zi de zi la cruce, cu bice mă lovești.
De câte ori coroana de spini pe cap mi-o pui?
Eu am purtat-o o dată, și pentru vina cui?
Căci tu prin viața asta mereu mă răstignești
Apoi, privești la cruce și tare te căiești.
Dar până când fetițo, tu coasta îmi împungi ?
Și greaua suferință cât vrei să mi-o aduci?
Căci de privești în urmă, mereu mă răstignești
Apoi prin lacrimi multe, tu spui că mă iubești.
Cât ai de gând pe mine mereu, să mă lovești
Căci haru-i pe sfârșite și plată o să primești,
De aceea îți zic acuma, primește jertfa mea
Căci Eu am ales moartea, tu să ai viața mea.
Și până când în fapta-ți tu vrei ca să trăiești?
Curând mă voi întoarce, răsplată să primești,
De aceea îți zic acuma, cât încă mai e har,
Prin a ta pocăință îți dau eu viața în dar.
Emilia Dinescu
ianuarie 21, 2022
DARUL MÂNTUIRII
Ești oare atât de sfântă pe cât te crezi tu?
N-ai nevoie de a Mea jertfă, n-ai nevoie de al Meu dar?
Am venit să te răscumpăr și am murit pe calvar,
Am murit doar pentru tine, păcătoasa care ești,
Iar tu, nu mă vrei pe Mine, ci preferi să crezi povești,
Te rog, să privești în urmă și constată de meriți
Ca tu mult mai sus ca alții singură să te ridici?!
Și apoi primește a Mea jertfă, fără ea tu ești nimic
Căci Eu am murit la cruce ca în slăvi să mă ridic,
Să mă duc acas’ la Tatăl, să vă pregătesc un loc
Și când totul va fi gata, Eu la voi să mă întorc,
Să mă întorc cu oști de îngeri, să vă dau un loc în rai,
De nu vrei să vi acuma, mântuire n-ai să ai
Căci oricât ai fi de bună, pe pământ multe ai greșit,
Dar Eu te-am iubit pe tine, pentru tine am murit,
Am plătit al tău păcat, doar să crezi și te-am salvat.
Emilia Dinescu
ianuarie 21, 2022
NU SUNT POETĂ
Nu am pretenții de mare poetă,
Cu versul nu vreau să devin vedetă,
Doar vreau să vă spun ce gândesc,
Ce simt, ce iubesc, ce-mi doresc.
De aceea, vă rog, criticați
Un vers ce ați citit și uitați
Căci eu doar am scris, ce am gândit
Și poate-n acea clipă am greșit.
În vers mă exprim cu putere,
De am bucurie sau de am durere,
De nu v-a plăcut, vă rog să citiți
Și-n alte versuri vă regăsiți.
Nu sunt poetă, nu am talent,
Doar pun pe hârtie al meu sentiment
Căci în poezie mă regăsesc
Și doar prin versuri, ușor vă vorbesc.
Nu am pretenții să placă oricui,
Doar mie să-mi placă cu versul să sui
Mai sus pe o treaptă în ceea ce cred,
Să fiu pregătită și să te aștept.
Emilia Dinescu