Gânduri

august 19, 2024

 GÂNDURI
Privim în jurul nostru, ce se întâmplă,
Vedem ades că-i suferință multă,
Dar n-ajutăm, din contră, criticăm,
Ne credem sfinți și-n glod ne afundăm.

De ce este acela-n suferință?
De păcătos, și Domnul l-a uitat,
Așa gândim, batjocorim, se pare,
Căci am uitat ce noi am învățat.

Să criticăm, să insultăm, ne place
Păcatu-n relief să fie scos mai bine,
Când nu e vorba despre noi, așa se face,
Dar ține minte, tu te acuzi pe tine.

Suntem doar lupi, purtăm haine de oaie
Și criticăm pe cel mai slab, căzut,
Dar nu gândim c-a fost creat de Domnul
Și a fost adus la cruce chiar de mult.

Suntem străini pe calea noastră sfântă,
Străini de Tine, noi călătorim,
Ne credem sfinți, dar barca se scufundă,
Când ne iubim pe noi, nu te slăvim.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri

Străinul din noi

august 18, 2024

 STRĂINUL DIN NOI
Doamne, suntem atât de mizerabili,
Ne place doar să criticăm,
Suntem străini de pocăință,
Ne amăgim… nici nu încercăm.
Noi suntem sfinți, în ochii noștri
Pe un piedestal ne-am înălțat
Și spunem plini de aroganță
Că suntem buni și te-am urmat.
Doar fapta noastră este sfântă,
Chiar de-i mânjită de păcat,
Suntem străini de Tine, Doamne,
Pe un piedestal ne-am înălțat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Străinul din noi

Rugăciune

august 18, 2024

 RUGĂCIUNE
Îmi e rușine, Doamne,
Dar vin, iarăși la Tine,
Cu aceeași rugăciune,
Cu același simțământ,
Sunt păcătoasă, Doamne,
Mi-e greu și mi-e rușine,
Dar strig în rugăciune
Cât oi fi pe pământ.
Mă plec în rugăciune,
Cu sfântă închinăciune,
Căci eu sunt păcătoasă,
Dar Tu, Doamne, ești sfânt.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

În camera de sus

august 18, 2024

 ÎN CAMERA DE SUS
E timpul rugăciunii, e timp să îți cântăm
Și în cântarea noastră de mână ne luăm,
Suntem o grupă mică, Tu ne-ai chemat aici,
Căci Tu, din groapa noastră, ai vrut să ne ridici.

Noi nu avem vreun merit, suntem goi și murdari,
Suntem greșiți în toate, suntem niște barbari,
Din glod și murdărie, la Tine ne-ai chemat,
Cu dragostea de Tată, de moarte ne-ai salvat.

Nu merităm salvarea, noi merităm osânda,
Prin jertfa de pe cruce am obținut izbânda,
Venim acum în rugă și vrem să fim uniți,
Suntem salvați de Tine și suntem fericiți.

Cu dragoste fierbinte venim să-ți mulțumim,
Tu ne-ai adus aici și dragostea primim,
Primim cu bucurie, chiar clipa de acum,
Nu vrem pe drumul nostru, ci vrem pe al Tău drum.

Suntem poporul Tău, suntem o grupă mică,
Îți cerem doar credință și nu venim cu frică,
Venim cu bucurie, chiar dacă avem durere,
Venim în rugăciune, căci vrem a Ta putere.

Avem și liste, Doamne, și listele am adus,
Acum când am intrat în camera de sus,
Strigăm în rugă, Tată, îți cerem vindecare
Pentru acei ce trec prin boală și încercare.

E suferință multă, e timpul la sfârșit,
Satana, ca turbatul, poporul a lovit,
Pe mulți i-a păcălit, de mult s-au depărtat,
S-au rătăcit de Tine, în lume au plecat.

Strigăm în rugă, Tată, avem speranța noastră,
Privim în depărtare, spre zarea cea albastră,
E tot mai greu pe lume și viața se înăsprește,
Te rog, primește ruga, te rog, Tu ne primește.

În lanțul rugăciunii pe care l-am format,
Strigăm la Tine, Tată, aici Tu ne-ai chemat,
Strigăm în rugăciune și nu vrem să greșim,
E timpul de pe urmă și vrem să ne trezim.

Îți cerem Duhul sfânt, vrem ploaia Ta târzie,
Vrem doar a Ta izbândă și a Ta bucurie,
Dorim în cerul Tău, pământul e spurcat,
Venim uniți în rugă, ca unul am strigat.

Și veștile sunt sumbre, pământul chiar că arde,
Ne-am depărtat de Tine și nu avem standarde,
Nu mai citim Scriptura, păcatul nu îngrozește,
Primește rugăciunea, creștinul pocăiește.

Și nu mai este apă, fântânile au secat,
Pământul pârjolit, nici hrană nu a dat,
Războiul este aproape, durerea este mare,
Curând vine prigoana, prin Tine vrem salvare.

Sunt molime și ciumi cum era mai demult,
S-aude glas năprasnic, sodoma a început,
Sodoma și Gomora sunt iarăși pe pământ,
Venim la altar în rugă, altarul este sfânt.

E multă suferință, prin Tine doar trăim,
Am vrea, cu tot ce avem, doar Ție să-ți slujim,
Încrederea în Tine ne-o punem chiar mereu,
Noi suntem simpli oameni, doar Tu ești Dumnezeu.

De aceea ne rugăm ținându-ne de mână,
Începem doar cu rugă această săptămână,
Nu vrem ca să clacăm, orice s-ar întâmpla,
Luăm Cuvântul Tău și vrem a contempla.

Avem promisiuni ce-s scrise în Scriptură,
Cuvintele sunt scrise, sunt spuse cu a Ta gură,
Mărește-ne credința orice ar fi să vină,
Noi vrem în cerul Tău, în țara de lumină.

Vrem mântuirea noastră, vrem veșnicia sfântă,
De aceea-n ruga noastră îți cerem, Tu ascultă,
Și împlinește, Doamne, doar voia Ta divină,
Suntem poporul Tău, ai șters a noastră vină.

Suntem laodicea și vrem să ne schimbăm,
De aceea în rugăciune mereu ne ancorăm,
Trezește-ne pe noi, trezește amorțirea,
Îngroapă Tu trecutul, și schimbă-ne chiar firea.

Suntem doar vase goale, vrem Duhul sfânt, acum
Suntem vase de lut și fără Tine, scrum,
Trimite Duhul sfânt, vrem să plecăm acasă,
Ne ținem strâns de mână, suntem a Ta mireasă.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Scrisoare pentru copii

august 18, 2024

SCRISOARE PENTRU COPII
Dragi copii, mult vă iubesc
Și vă spun că mă căiesc,
N-am știut cum să vă cresc,
Doar un lucru îmi doresc,
Sus în cer să vă întâlnesc,
Împreună cu Isus
Să stăm la masa de sus.
Eu vă port în rugăciune,
Dumnezeu să vă adune
De pe căile străine
Ce nu v-aduc nici un bine,
Dumnezeu să vă trezească,
Duhul Sfânt să vă vorbească.
Eu mă rog și aștept mereu
Un semn de la Dumnezeu,
Căci ruga-mi va asculta
Și-n genunchi voi veți cădea,
La cruce, la Golgota
Viața voastră veți preda
Și cu El noi vom cânta,
Imnuri de slavă, mărețe,
Dumnezeu o sa ne învețe.
Cu speranță eu trăiesc,
Fiindca mult vă mai iubesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Scrisoare pentru copii

Strigați

august 17, 2024

STRIGAȚI
Strigați în rugă, dragi părinți,
Copiii noștri nu sunt sfinți,
Strigați în rugă, nu încetați,
În orice ceas, voi vă rugați,
Căci sunteți binecuvântați,
Ca daruri sfinte v-au fost dați
Și pe pământ nu îi lăsați,
Chiar de ei sunt mereu plecați
Și mult de Domnul depărtați,
Voi nu încetați să tot strigați
Și când strigați, să tot sperați
Că-i ve-ți vedea pe cei strigați,
Cum se întorc răscumpărați.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Strigați

E sărbătoare

august 17, 2024

E SĂRBĂTOARE
E sărbătoare,
Nu e mirare,
Îngerii vin
Și e sublim,
Ceru-i aprins,
Nu e un vis,
Isus revine,
Curând, creștine,
Vei fi acas’,
Mai e un ceas
De așteptare
Și de îndurare.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru E sărbătoare

Rugăciune pentru copii

august 17, 2024

RUGĂCIUNE PENTRU COPII
Ca orice mamă, vin la Tine,
Copii mei să nu mi lași
Căci mie, Doamne mi-e rușine,
Dar Doamne, ei sunt copilași.
Eu am greșit în dreptul lor,
Te rog, să fi Mântuitor
Doar Tu mai poți să le vorbești,
Doar Tu mai poți să îi trezești.
Strig Doamne, azi în rugăciune
Căci vin la Tine cu rușine,
Am brațe goale, ca o stearpă
Și inima tare mă înțeapă,
Copii mei în lume sunt,
Mai bine intru în mormânt
Decât să văd cum în ruină
Se duc ei, doar din a mea vină.
Nu am știut să le vorbesc,
Nu am știut, Doamne, să-i cresc,
Ca jertfă eu nu i-am adus
Pe altarul Tău eu nu i-am pus.
Acum privesc cu neputință,
Dar strig cu a mea slabă credință,
Te rog, trezește-i, nu-i lăsa
În nepăsarea asta grea.
Te rog, Isuse, le vorbește,
Din nepăsare Tu-i trezește.
Deschide-le ochii să vadă
Ce fericire îi așteaptă
Pe calea Ta de se îndreaptă,
Să vadă că-i amar paharul
Atunci când nu mai este harul,
Te rog, acum în rugăciune,
Ajută-i Doamne, să se adune,
Să vadă că-i amar și greu
În lume fără Dumnezeu.
Eu am greșit și mă căiesc,
Cu Tine am vrut, Doamne, să-i cresc,
Dar nu știu unde am greșit
Copii-n lume mi-au ieșit,
De lângă Tine au plecat
Doar eu, Isuse am eșuat
Căci Tu ești sfânt și ai putere
Și știu că simți a mea durere
De aceea, eu în rugăciune,
Te rog să faci azi o minune
Să vadă a Ta iubire mare
Că lumea este o închisoare,
Ei se cred liberi, fericiți,
Nu știu că sunt nenorociți,
Ei fără Tine azi aleargă,
Ajută-i Doamne să înțeleagă
Și viața veșnică s-aleagă.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune pentru copii

M-ai curățit

august 17, 2024

M-AI CURĂȚIT
Isuse, Dumnezeul meu,
Nu m-ai lăsat de mi-a fost greu,
Păcatul meu, Tu ai luat
Și sus pe cruce ai ridicat
Și sus pe cruce ai răstignit
Tot ce eu, Doamne, ți-am greșit,
Nu ai lăsat nimic la mine,
Să nu mă fac eu de rușine,
Greșeala mea, Tu ai luat,
Prin harul Tău, eu sunt salvat,
Păcatul meu, Tu l-ai spălat
Și eu acuma sunt curat.
De aceea, Doamne-ți mulțumesc
Și vreau să mă pocăiesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru M-ai curățit

Rugă

august 17, 2024

RUGĂ
Te rog frumos, să te atingi de mine,
Sunt slăbănogul ce la Tine a venit,
Păcatele sunt multe, cad pe mine,
Sunt singur, păcătos, nenorocit.
Sunt slab și nu rezist să lupt cu mine,
Ea, firea… caracterul m-a învins mereu,
Le aduc la cruce, vin acum la Tine,
Tu ești puternic, Tu ești Dumnezeu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugă