Gânduri de dimineață

septembrie 9, 2024

GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ
De dimineață m-am trezit,
În rugăciune am pornit,
Am stat o clipă, am contemplat,
Cu Dumnezeu am discutat
Și l-am chemat să mă însoțească,
O zi cu har să-mi pregătească.
M-așez să beau un ceai de tei,
Îți dau o înghițitură, vrei?
E îndulcit cu poezie
Și chiar puțină fantezie.
Sunt liniștită, n-am povară,
I-am dat-o lui Isus de aseară
Când am vorbit în rugăciune.
La ceai eu simt a Sa minune,
Am pacea Lui, El e prezent,
Acesta e rafinament,
Tumultul lumii să-l trăiești,
Dar pe Isus nu-l părăsești,
Trăiești cu dor pe acest pământ,
Un dor puternic de cer sfânt,
Căci dacă nu e Dumnezeu,
O clipă este traiul tău,
Oricât ai fi tu de bogat,
Pe acest pământ vei fi uitat,
Povara vieții te distruge,
Chiar dacă pare că e dulce,
Chiar dacă pare rafinată,
Doar prin Hristos viața-i salvată.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri de dimineață

Gânduri de dimineață

septembrie 9, 2024

GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ
O ceașcă de cafea, uitată pe pervaz,
În care pică ploaia, parcă făcând necaz,
Ingredient secret e lacrima de ploaie
Ce pică în cafea, dansând parcă vioaie.

Privesc în ceașca mică și în tăcere stau,
Și clipocitul ploii ca un tempou îl iau,
Încerc ca să privesc în dans, e îmbrățișare,
E dansul ploii scurte, balsam de vindecare.

Eu nu aș bea cafea, cu ploaia aș cânta
O odă și un imn, toate spre slava Ta,
E dimineață, plouă și vreau să mulțumesc,
Chiar cerului ce plânge, mai mult nu îmi doresc.

Balsam de vindecare, tempou în rugăciune,
Și cântec de adorare, doresc în vers a spune,
Chiar dacă nu vorbesc, tăcerea se aude,
Și o îmbrățișare a rugii în toate aș include.

Ingredient secret al rugii e iubirea,
Ca aburul cafelei se înalță chiar jertfirea,
Balsam de alinare, îmbrățișez o rugă,
Și în tăcere aștept la ceruri să ajungă.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri de dimineață

Gândurile mele

septembrie 8, 2024

GÂNDURILE MELE
Mă agăț de Tine, Doamne, fără Tine sunt nimic,
Ce m-aș face dacă astăzi nu mi-ai fi un bun Amic,
Peregrin în lumea asta aș umbla, aș rătăci
Și m-aș rătăci în lume până chiar m-aș zăpăci.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gândurile mele

Poezie

septembrie 8, 2024

 POEZIE
În rugăciune sfântă mă plec, îți mulțumesc,
Îți mulțumesc din suflet că încă mai trăiesc,
Trăiesc, nu am vreun merit, e voia Ta divină,
Divină este calea ce duce la lumină.
Lumină e-n Cuvânt,
Cuvântul ne-a fost dat,
Dat este pentru noi să fie cercetat,
Căci cercetat e omul de nu se pocăiește,
Doar pocăință este, ce Domnul își dorește,
Dorința Lui o știm, ne vrea doar mântuiți,
Cei mântuiți sunt veșnic în cerul Lui primiți.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Poezie

În camera de sus

septembrie 8, 2024

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus eu iată am intrat,
E timpul meu de rugă, e timpul minunat
Pe care mi l-ai dat, prin harul Tău trăiesc,
Prin harul Tău divin eu pot să îți vorbesc.

E timpul rugăciunii pe care l-am promis,
Când cu a Ta chemare pe liste ne-ai înscris,
Problemele sunt multe, satana ne lovește,
Dar noi venim la Tine, te rog, ruga primește.

E timpul de pe urmă, să nu ne rătăcim,
Să studiem Scriptura, ce-i scris, noi să primim,
Și profeția-i sumbră, să nu ne speriem,
De stăm în palma Ta, noi știm, bine suntem.

Venim uniți în rugă și plângem la altar,
Avem copii frumoși, Tu nu i-ai dat în dar,
Noi i-am crescut cu Tine, dar calea au rătăcit,
Căci mustul lumii dulce, prea mult i-a amețit.

Ne încredem doar în Tine, Tu poți să îi trezești,
Mustul ce-i dulce astăzi, Tu poți să-l oțetești,
Să vadă că în lume miraju-i efemer,
Ajută-i să înțeleagă că fără Tine pier.

E timpul de pe urmă și boala s-a înmulțit,
Cu boli ce-s crunte, rele, poporul e lovit,
E multă suferință, durerea ne slăbește,
Te rog, ca Mare Medic, pe noi ne ocrotește.

Îți cer chiar vindecare, de este voia Ta,
Te rog, în suferință pe noi nu ne uita,
De trecem la odihnă, te rog, ne pregătește,
Eu știu că doar credința pe noi ne mântuiește.

E timpul de pe urmă și dragostea chiar moare,
Bisericile-s goale, e multă nepăsare,
Ne-am înrăit cu toții, dar vrem să ne trezim,
E timpul de pe urmă, hai să ne pocăim.

Vrem Duhul Sfânt, o, Tată, vrem ploaia Ta târzie,
Căci noi, chiar știm Cuvântul și știm și profeție,
Nu vrem să adormim, e timpul de pe urmă,
Te rog, redeșteptare, suntem aceeași turmă.

Vrem cerul cu ardoare și știm, îl vom avea,
Ce este doar visare, va fi curând aievea,
Tu vei veni pe nori, ne vei lua acasă
Și vom cina cu Tine, suntem a Ta mireasă.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

În camera de sus

septembrie 8, 2024

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus intrăm cu reverență,
În lanțul rugăciunii avem ca asistență,
Tot cerul se coboară în camera de sus,
Avem pace deplină cu al nostru Domn, Isus.

Venim la rugăciune, așa cum am promis,
Doar la a Ta chemare pe liste ne-am înscris,
Nu avem nici un merit, suntem fără putere,
Dar când intrăm aici, nu mai simțim durere.

Suntem copiii Tăi și ne-am luat de mână,
Începem doar cu rugă și această săptămână,
Îți mulțumim din suflet că încă mai trăim,
Ajută-ne, ca-n rugă, mereu să ne unim.

Suntem o grupă mică, credința ne e mare,
Avem exemple multe, ne-ai scos din încercare,
Cu gândul și cu ruga mereu noi ne unim,
Suntem o grupă mică, în cer dorim să fim.

E timpul meu de rugă în camera de sus,
Nu merit s-asculți ruga, nimic bun n-am adus,
În numele divin, al Lui Isus, mă rog,
Eu am venit la rugă și cer un dialog.

Aș vrea să-ți aud vocea, aș vrea să îmi vorbești,
Aș vrea să știu că ruga aceasta o primești,
Cuvintele-s mânjite, trimite Duhul Sfânt,
Să îmi vorbească mie, cât sunt pe acest pământ.

Pe fiecare membru din grup îl amintesc,
Și fiecare nume cu drag eu îl rostesc,
Nu ne cunoaștem, Tată, dar Tu ne știi pe toți,
Te rog, să asculți ruga, să o împlinești, Tu poți.

Avem probleme multe, ne temem că clacăm,
Ajută-ne, în rugă mereu uniți să stăm,
Să stăm în rugăciune, așa cum am promis,
Căci lanțul rugăciunii e lanț de Tine scris.

Suntem poporul Tău, Tu ești puterea noastră,
Orice ar fi să fie, credința să ne crească,
Să nu cădem pe cale, să nu ne rătăcim,
În cerul sfânt cu toții noi vrem să ne întâlnim.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Tristețe

septembrie 7, 2024

TRISTEȚE…
Ne-am întâlnit întâmplător pe stradă,
M-am bucurat, căci inima-mi voia ca să te vadă,
Dar un cutremur m-a cuprins, de nedescris,
Erai aievea, dar totu-mi părea vis,
Vorbeai întruna, cuvinte mii rosteai,
Deși vorbeai, nimic tu nu-mi spuneai,
Căci vorbele n-aveau căldură, nici speranță,
Veneau spre mine doar cuburi de gheață.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Tristețe

Inima mea

septembrie 7, 2024

 INIMA MEA
Inima mi-e jumătate,
Mii frânturi de vânt luate,
În lume împrăștiate,
Rătăcite, îndurerate,
Te rog, să te uiți când calci,
Că un pas greșit de faci,
Calci pe o bucată din ea,
Căci e zob inima mea.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Inima mea

Gândurile mele

septembrie 7, 2024

GÂNDURILE MELE
E toamnă, mă plimb prin parc, privesc spre cer,
E a șaptea zi din săptămână, nu-i mister,
Cu Domnul meu m-am întâlnit și l-am luat acasă,
Căci viața e o călătorie, dar fără Domnul nu-i frumoasă.

Mă plimb printre copaci, foșnet de frunze moarte,
Aș vrea să nu le calc, dar n-am pe unde, frate,
Pământul este plin de frunze ce au căzut,
Pământu-au îmbrăcat și plapumă a făcut.

Aș vrea să zbor cu stoluri ce pleacă de aici,
Și fructele sunt coapte, panerele sunt mici,
Avem multă avere, pământul este plin,
Și doru-a copt în mine, un dor de cer divin.

Privind spre ceru-albastru, o rugăciune spun,
Călătoresc cu gândul, dar gândul mi-l adun,
Eu știu că rodul toamei acum îl adunăm,
Dar ne dorim, ca rod, în ceruri noi să stăm.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gândurile mele

Rugă

septembrie 6, 2024

 RUGĂ
La ceas de seară-ți mulțumesc
Că-n viață sunt și că trăiesc,
Încă o zi am încheiat,
Încă o zi în dar mi-ai dat.
Îți mulțumesc, m-ai ocrotit,
De ce-i al meu te-ai îngrijit,
Sub al Tău glas eu vreau să cresc
Și zi de zi să-ți mulțumesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugă