Intercer – Poezii si editoriale

Înșelător și drag, fermecător,
Cuvântul spus de ființa trecătoare,
Aprinde iar speranță nopților,
Într-un târziu privești la ea cum moare.

Se zbat în gânduri vorbele lui Hamlet,
A fi sau A nu fi, ca realitate,
E-un suflet omenesc în mod concret,
Mai nestatornic nici că se mai poate.

În balansoarul minții alte verbe,
Se leagănă prea zâmbitoare,
A nu avea și A avea superbe
palate ca-n povești. E totul oare?

Pendulul cugetului omenesc,
Se joacă zilnic cum îi place,
Concepțiile-și schimbă, e firesc,
A face-l concurează A nu face.

Și șchiopătând de ambele picioare,
Nesiguranța o trăiești și-o ai,
Te hotărăște, dar, decizia-i mare,
Nu vei putea să fii și-n iad și-n rai!

Floare de colț

Pe lujere verzi, suple,
În șiruri uimitoare,
Mici, parfumate cupe,
Sunt albe lăcrămioare.

Din ce adânc de mare,
Ați fost culese toate?
Ce suferințe-amare,
Dau perle minunate?

Aș vrea ca lângă Domnul,
Să pot privi o floare,
În lumea-n care totul
E proaspăt, nici nu moare.

Să trec sub bolți florale,
Spre lacuri și izvoare,
Cântând, mergând agale,
Pe-alei încântătoare.

Mă-ntorc din ceruri nalte,
Din veșnica grădină,
Inimi pot să tresalte,
E zâmbet, e lumină…

Floare de colț

Nedreapta Osândire

Într-o-nsorită zi de primăvară
Cu cerul ei albastru şi sublim,
Pe străzile oraşului Ierusalim,
Trecea un Om ducând povară
În spate-o cruce grea de lemn,
Ca o dovadă c-a trăi-I nedemn.

Naintea cetei de ostaşi romani
Cu greu păşea Cel condamnat,
Cu chip palid şi capu-ncoronat
Cu spini, de către cei duşmani;
Că Împărat, Isus argumentase
Că este, şi astfel le confirmase.

Noroade multe se îmbuluzeau
În drum spre muntele Golgota,
Ca Osânditul să plătească nota
Prin răstignire, căci aşa voiau,
Să-şi bată joc de Cel tot mereu
Spunea, că e Fiul lui Dumnezeu.

Sub greutatea crucii, în sfârşit
El a căzut, nemaiavând puteri,
S-o ia în ziua acelei primăveri
Spre a o duce, la locul stabilit…
Păcatul lumii întregi, Îl apăsa
Find cuprins deplin în jertfa Sa.

Dar Simon din Cirena, calător,
A fost silit, s-o ducă până sus
În locul Celui condamnat, Isus,
Ca răstignit pe ea pentru popor
Prin planul scump de mântuire
El să ne-aducă, eterna izbăvire.

Flavius Laurian Duverna
26 martie 2012

Fără Tine, Doamne Sfânt

Fără Tine, Doamne Sfânt!
Ce ar fi, viaţa-mi sub soare
Prin lumea cea trecătoare,
De pe-acest străin pământ
Unde mereu pribeag sunt?

- Ar fi-o jalnică scânteiere
Ce pe nimeni nu vizează,
În spaţiul ce-l luminează,
Căci se-arată şi-apoi piere
Peste-a lumii grea durere.

Fără Tine, Doamne Sfânt!
Ce-ar putea fi, viaţa toată,
’N lumea care-i blestemată
Şi şi-a luat, spre rău avânt
Neascultând al Tău Cuvânt?

- Ar fi-un pic de-apă căzută
Peste pământul nevrednic,
Fără rod în chip vremelnic,
Fără o inimă, nerenăscută
În neant pe veci pierdută.

Dar slăvit, fii scump Isuse!
Că viaţa mi-ai transformat,
Prin Cuvânt m-ai modelat,
Şi trăiesc momente aduse
De bucurii sfinte, nespuse!

Flavius Laurian Duverna
25 martie 2012

De Paşte

Mereu, în fiecare primăvară
În cinstea Ta Doamne Isuse,
Oamenii,-Ţi serbează iară
Descărcaţi de-orice povară,
Patimile, cu groază impuse!

Însă, are vre-o însemnătate
Doar de a ne-aduce-aminte,
C-ai purtat o cruce-n spate,
C-ai fost răstignit la moarte
Să-mplineşti prorocii sfinte?

Dacă-al Tău ceresc Cuvânt
Nu Ţe-ascultat, cu ardoare,
Ca s-aducă, o transformare
În om prin Duhul cel Sfânt,
Atunci, totul e fără valoare!

Căci prin serbarea de Paşte
Pentru-a morţii reamintire,
Ai vrut Doamne, în jertfire
Voia-Ţi sacră de-a cunoaşte
Pentru-a noastră mântuire.

Deci, ce-i Paştele pentru noi
Ca urmaşi pe-acest pământ?
- E recunoaşterea-n Cuvânt
C-am fost salvaţi din noroi,
Prin jertfa Ta Doamne Sfânt!

Flavius Laurian Duverna
24 martie 2012

Hristos, a înviat!

Din starea de somnolenţă
Din letargii cu-al lor păcat,
Sculaţi, să faceţi prezenţă
Unei treziri din decadenţă,
Căci Isus Hristos, a înviat!

A biruit pe veci mormâtul
Prin actu-n care S-a supus,
Al existenţei când pământul
În sânu-i, a strâns Cuvântul
Prin moartea cruntă răpus.

În moarte peste ea călcând
I-a luat puterea de-a reţine,
Atâtea veacuri rând pe rând
Captivi mulţime, aşteptând,
Zori noi cu zile mai senine.

Când a-nviat, după trei zile
Şi ucenicilor, a demonstrat
În cuvinte dulci şi-amabile,
Că-n ceruri se scriu noi file,
Atunci, crezut-au c-a-nviat.

Da! El a înviat, cu-adevărat
Pentru-a ne-aduce izbăvirea
Din gheara morţii, din păcat,
Ce viaţa noastră, a dominat
Prin faptul c-a adus murirea.

Slăvit să fii Isuse, Doamne,
Pentru cereasca Ta jertfire
Ce nimenea ca s-o întoarne
Nu va putea s-o răstoarne,
Şi să-i dea o altă orânduire!

Flavius Laurian Duverna
23 martie 2012

Mi-e dor de Patria Cerească.

Mie dor de Patria cerească
Cu-ale ei plaiuri de origine,
Cu râurile-n veci cristaline
Ca setea să ne potolească
Dragostea vieţii să crească,
Contemplând lucruri divine.

Mi-e dor de Ţara frumoasă
De Domnul Sfânt făgăduită,
De Domnul slavei pregătită
Pentru-a ne fi veşnică casă,
Unde cel rău nu îşi mai lasă
Opera-n moartea nedorită.

Mi-e dor de Muntele Sion
Unde vor sta cei învingători
Cu Domnu-n veci biruitori,
De unde-n larg dulcele zvon
S-o răspândi-ntr-un unic ton
Că-n sfârşit sunt nemuritori.

Mi-e dor de Marea de cristal
Şi de-alăutele lui Dumnezeu,
Unde biruitorii-n sfânt trofeu
Vor intona un imn magistral,
Ce-o răsuna-n spaţiul astral
Spre slava gloriei la apogeu.

Flavius Laurian Duverna
22 martie 2012

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe scumpele-I făgăduinţe
Aşa cum ele ne sunt scrise în Cuvânt,
Vestite cu autoritate prin Duh Sfânt,
De a asculta-n iubire Singurei voinţe
A Celui ce ne-a creat, devenind fiinţe.

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe planul Lui de mântuire
Aşa cum peste vremi el s-a îndeplinit,
Când Hristos S-a întrupat şi-adeverit,
Când prin fapte a arătat marea iubire
Că El şi Tatăl, sunt una în mărturisire.

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe Jertfa Lui de împăcare
A omului căzut, cu Dumnezeul Sfânt,
Să-l răscumpere prin Veşnicul Cuvânt
Pironit, pe lemnul unei cruci barbare,
Ca s-aducă lumii, din moarte salvare.

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe faptul c-a fost răstignit
Şi că-ntr-un mormânt a fost îngropat,
Dar că-a treia zi, în zori, El era înviat
Astfel vestind biruinţa-n ceasul fericit,
Că moarte-a pierdut şi-omu-i mântuit.

Flavius Laurian Duverna
21 martie 2012

Lumina mea e Domnul, Minunat!

Lumina mea e Domnul, Minunat!
Cu El nu voi umbla în întuneric,
Pe-al vieţii drum va fi neîncetat
Cu mine alături pentru orice sfat,
Gata-n orice timp, şi nu himeric.

La dreapta mea El mă va sprijini
În clipe de nevoi şi de primejdii,
Şi când strâmtorările m-or asalta
El va interveni şi nu mă va lăsa
De a pica în mreaja deznădejdii.

Lumina mea e Domnul, Minunat!
Şi voi umbla-n lumina Lui aprinsă
De focul dragostei, sus la Calvar
A Jertfei sfinte preamărite-n har,
Ce s-a-ncercat ca Ea să fie stinsă.

Dar, nu au putut mai marii lumii
S-o pună sub obroc, acoperită,
Ci mai degrabă Ea s-a-mprăştiat
Şi peste tot pământu-a luminat
Şi-a strălucit cu slava ei sfinţită.

Lumina mea e Domnul, Minunat!
Din anii cei mai dragi ai tinereţii,
El m-a purtat în grijă zi şi noapte,
Si m-a hrănit cu pâine şi cu lapte
Din Cuvânt, dându-mi forţa vieţii.

Prin ale vremii crunte intemperii
M-a susţinut prin grija iubitoare,
Prin ajutorul dat în ceasurile rele
Să trec momentele cele mai grele
Să urc mereu pe culmi înălţătoare.

Lumina mea e Domnul, Minunat!
În El mă-ncred că mi-e Mântuitor,
Că m-a iertat prin jertfa-I Sfântă
De-aceea, şi inima şi suflet cântă
Slavă şi mărire, Domnului biruitor!

Flavius Laurian Duverna
20 martie 2012

Vorbe rele o mulțime,
Către tine vin șuvoaie,
Parcă-s roiul de albine,
Sau furtună ce te-ndoaie.

Binișor capul ridică,
Să privești cu indulgență,
Poți să nu ai nicio frică,
Tu ai leac – indiferență,

Iată, dar, vin informații,
Cineva și-un păcat mare.
Se formează delegații,
Tu asiști cu nepăsare.

Bine e să smulgi neghina
Sau s-o lași și mai departe?
Dragostea cu disciplina,
Duc tot la imunitate?

Ne-am obișnuit cu toate,
Domnul Eu, Doamna Mândrie,
Rele, bune – amestecate…
Deodat Domnul o să vie!

Floare de colț