Intercer – Poezii si editoriale

1528. RUGĂ PENTRU BOLNAVI
Mă rog fierbinte, Tată, bolnavi sunt foarte mulți,
Sunt tineri și bătrâni, dar și copii mărunți,
Citesc și plâng, Isuse, e multă suferință,
Te rog să le vorbești și să le dai credință.

Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,
Bolnavii noștri, Tată, în rugă îi predăm,
E multă suferință, e timpul de pe urmă,
Satana, ca turbatul, lovește a Ta turmă.

Sunt boli nenumărate, sunt boli fără de leac,
Suntem chiar la sfârșit, e chiar sfârșit de veac,
Îți cerem alinare, durerea este grea,
Și viața în suferință noi știm că este rea.

Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,
Suntem bolnavi cu toții, de aceea toți strigăm,
Îți cerem alinare, îți cerem vindecare,
Dar cel mai mult îți cerem chiar veșnica salvare.
Emilia Dinescu

1527. RUGĂCIUNE ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus ștafeta am preluat,
E timpul meu de rugă, e timpul minunat,
Cu listele ce-s scrise la rugăciune vin,
Aduc a mea durere, îmi spun al meu suspin.

Pe listă sunt mulți tineri, cândva te-au cunoscut,
În casa Ta, cu Tine, cu drag noi i-am crescut,
Dar au plecat în lume, păcatul i-a înghițit,
Ei cred că este bine, nu știu cât te-au rănit.

Sunt nume multe, Tată, sunt fete și băieți,
Sunt înzestrați de Tine, ei sunt copii isteți,
Au rătăcit cărarea, sunt prinși în vicii grele,
Te rog să le dai scârbă și să îi scapi de ele.

Pe liste sunt chiar mulți, căci mulți te-au părăsit,
Sunt tineri și bătrâni, satan a păcălit,
Le-a oferit mirajul și ei au acceptat,
Trezește-i ca să vadă că el i-a înșelat.

E timpul de pe urmă, e timpul de trezire,
Ajută-i să înțeleagă, pe toți, a Ta iubire,
Să înțeleagă toți că îi aștepți mereu,
Tu le ești încă Tată, căci Tu ești Dumnezeu.
Emilia Dinescu

1526. LA RUGĂCIUNE
E timpul rugăciunii, e timpul minunat,
M-așez lângă altar, Hristos m-a așteptat,
Sunt păcătoasă, dar am fost spălată,
Deci eu sunt păcătoasa cea salvată.

La rugăciune vin, vreau să vorbesc,
Aș vrea în tot ce ce fac, ce spun, să îl slăvesc,
Cuvintele nu au valoare, sunt puține,
Mereu a fost și e Hristos cu mine.
Emilia Dinescu

1525. ÎN CAMERA DE SUS
Noi poposim frecvent în camera de sus,
Aici ne așteaptă personal, Isus,
Lăsăm încălțămintea la intrare,
El este încins, ne spală pe picioare.

Ne-a curățit de orice vină, am intrat,
În camera de sus El ne-a chemat,
Noi ne-am dat mâna, lanț de rugăciune,
Venim pe rând, vorbim, e o minune.

E timpul meu de rugă în camera de sus,
Tot timpul meu, de fapt, e al Lui Isus,
Trăiesc doar datorită Lui Hristos,
L-am cunoscut, am viața cu folos.

Eu vin la rugăciune, sunt tare bucuroasă,
Chiar dacă-i viața grea, tot e frumoasă,
Sunt pusă în cuptor, sunt șlefuită,
Dar știu că-n palma Lui sunt ocrotită.

Mă întristez, ades eu am cârtit,
Atunci când suferința m-a lovit,
Dar am văzut puterea Lui cea mare,
Mereu m-a scos din greaua încercare.

De aceea eu mereu îi mulțumesc,
În brațul Lui, ades mă cuibăresc,
Îmi este bine lângă al meu Isus,
Îmi este bine-n camera de sus.
Emilia Dinescu

1524. DANSUL CUVINTELOR COLORATE
Cuvintele dansează, penelul le conduce,
Când ești îndrăgostită, cerneala parcă curge,
Emoție-n cuvinte, tango în versuri line,
Nu-ți trebuie prea multe să-ți iasă două rime.

În timp de bucurie, când totul e divin,
Din inimă vin versuri, chiar colorate vin,
Penelul doar dansează, cuvinte colorate,
Ies versuri, poezie… să le citești pe toate.

Eu sunt îndrăgostită și scriu despre Hristos,
Cuvintele dansează, încerc să scriu frumos,
Dar nu găsesc cuvinte, emoție profundă,
Din inimă eu scriu, penelu-n ea se afundă.

Tango aș vrea să fie, în versuri când exprim,
În inimă la tine aș vrea ca să imprim,
Dar nu am o putere, puterea e-n Hristos,
Închei c-o rugăciune, un vers melodios.
Emilia Dinescu

1523. CUVINTELE PIERDUTE… ADUNATE ÎN GÂNDURI
Cuvintele pierdute în ploaia sufletului meu,
Neprevăzut aduce durere și mult greu,
Le caut, le adun, să le transform în rime,
Sunt gânduri rătăcite ce ar vrea să se exprime,
Sugestie primesc să le îngrop adânc,
Sau unii-mi spun, în fugă, să iau, să le arunc,
Dar sunt a mele gânduri, produc doar distanțare,
De nu sunt exprimate cu calm și cu răbdare,
Căci efemer e totul, de nu este iubire,
Și vorbele unite s-aducă doar zidire.
Cuvintele pierdute în ploaie sunt spălate
Când se transformă-n gânduri frumos chiar aranjate,
Chiar dacă deranjează, nu produc distanțare,
Aduc doar bucurie, produc eliberare,
De aceea sugerez, sugestie aduc,
Neprevăzut să fie tot ceea ce deduc,
Să fie plin de milă, cu har chiar exprimat,
Căci efemer e totul, de-i altfel aruncat.
Emilia Dinescu

1521. GÂNDURI
În interstițiu caut, o inimă pierdută,
Abisal mă simt, am pierdut o redută,
Dar nu o bătălie, e loc chiar de visare,
Chiar dacă sunt pierdută și gol pieptul meu pare,
Eu scriu o poezie, contemplație în rime,
Mă apucă o apnee, căci m-am pierdut pe mine,
Și să mă regăsesc, prin ploaie eu mă plimb,
Iar liniștea din jur eu nu vreau să o schimb,
Visarea mă cuprinde și printre picături
Amestec două lacrimi și-mi fac aripi din visuri,
Curând eu am să zbor și am să plec departe,
E liniște deplină, căci visu-i libertate.
Emilia Dinescu

1520. RITUALUL MEU DE DUMINICĂ
Am să scriu o poezie, exact cum îmi place mie,
Iată, o nouă provocare, scriu cuvinte pe hârtie,
Tema e interesantă, căci eu chiar am ritual,
Ritualul de duminică, nu e vis că e real.
Cu calm vreau să povestesc despre camera de sus,
Unde eu mă întâlnesc mereu cu al meu Isus,
Evadez din lumea asta, rugăciunea ne unește,
Suntem un grup de creștini, dragostea din cer ne crește.
Nu este doar o rutină, este viața de creștin,
Este timp de pocăință, de aceea noi venim,
Reflecție de lumină am vrea să ne fie viața,
Evadare-n rugăciune, asta ne este povața,
Nu-i rutină, e credință, cu credință ne adunăm,
Prima zi din săptămână totdeauna ne rugăm.
Este timp de cercetare, introspecție divină,
Cu calm stăm în rugăciune și dorim ca Hrist’ să vină.
Ritual îmi este viața, ritual ce-i dăruit,
În prima zi de săptămână, la rugă ne-am întâlnit,
Venim cu inima plină, fiindcă știm că este bine,
Nu e vis, realitate, Hristos a promis că vine.
Emilia Dinescu

1519. ÎN CAMERA DE SUS
E timpul rugăciunii în camera de sus,
Chiar dacă norii-s negri și soarele e dus,
Eu vin la rugăciune și vreau să-i mulțumesc
C-aici am privilegiul, cu voi, să-L întâlnesc.

E timpul meu de rugă, e ceasul de veghere,
În camera de sus dispare orice durere,
Ștafeta rugăciunii acum am preluat
În lanțul rugăciunii de Dumnezeu format.

Eu vin la rugăciune și listele aduc,
Sunt nume multe, Tată, eu plâng de mă usuc,
Pe liste sunt copiii, noi i-am crescut cu Tine,
Dar au plecat în lume, crezând că le e bine.

Ei au luat pocalul păcatului amar,
Crezând că este dulce, trezește-i cât e har,
Au fost cuprinși de patimi, în lanțuri sunt acum,
Nu înțeleg, se pare, că ce au, este scrum.

Continui rugăciunea, pe liste-i suferință,
Bolnavii sunt pe liste, te rog, pentru credință,
Tu ești al nostru Medic, eu cer chiar vindecare,
Cer ca-n durerea cruntă, să aduci alinare.

E multă suferință și boala este grea,
Durerea este mare și viața pare rea,
Te rog, în disperare să ne fi mângâiere,
De suntem fără Tine, noi nu avem putere.

E timpul de pe urmă și vin vești ce îngrozesc,
Se aude de războaie, cutremurele cresc,
Și ape învolburate, furtuni de nedescris,
Transformă în ruină, exact cum este scris.

Noi încă avem de toate, ne credem chiar bogați,
Nu avem nici un drept să fim plânși, întristați,
Să plângem pentru golul din suflet ce-l avem,
Să plângem pentru starea de căldicei, putem.

Suntem laodicea și suntem disperați,
Ne temem de pedeapsă, când suntem încercați,
Uităm că suntem lut, Olaru-i Dumnezeu,
Cârtim în suferință, cârtim când este greu.

Nu suntem un exemplu și nu suntem lumină,
Suntem poporul Tău, murdar și plin de tină,
De aceea stăm în rugă și cerem Duhul sfânt,
Vrem ploaia Ta târzie, cât suntem pe pământ.

Ajută-ne să fim așa cum Tu dorești,
Să înțelegem, Tată, acum ne șlefuiești,
Nu vrei să fim pământ, vrei pietre de valoare,
Dar pentru asta este nevoie de cuptoare.

Ajută-ne să fim atenți și vigilenți,
Să fim la datorie, să fim mereu prezenți,
Să împrăștiem Cuvântul prin modul cum trăim,
Să fim a Ta lumină, prin fapte să vorbim.

Suntem mireasa Ta și stăm în așteptare,
Ne temem de ațipire, te așteptăm, în zare
Noi vrem să te vedem, vrem să plecăm acasă,
Tu ești al nostru Mire și noi a Ta mireasă.

Ne luăm de mână, Tată, strigăm în rugăciune,
Cuvintele-s puține, avem multe a spune,
Vorbim chiar în tăcere, tăcerea-i rugăciune,
Ascultă ruga noastră și fă din noi minune.

Nu merităm nimic, dar vrem a Ta schimbare,
Vrem să trăim cu Tine și-n crunta încercare,
Nu știm ce va veni, dar știm că ne iubești,
Ajută-ne să fim așa cum Tu dorești.
Emilia Dinescu

1518. CINE SUNT EU…
La ceas de seară îmi pun o intrebare,
Cine sunt eu, ce rost am eu sub soare?
De ce am venit pe acest pământ, e întrebarea,
Care mi-e rostul și care mi-e chemarea…

Încerc să aflu un răspuns, el vine de la sine,
Eu cred că rostul meu e cel de a scrie rime,
Și țelul meu e să vorbesc, să scriu,
Doar despre Dumnezeu, căci El e viu.

Cine sunt eu… nu mai contează… contează El,
Eu sunt un simplu om… El mi-e model,
Eu sunt orfanul înfiat, am fost salvat la cruce,
Cine sunt eu?!… sunt oare la răscruce?!…
Emilia Dinescu