Intercer – Poezii si editoriale

225. ROAGĂ-TE
Ridică ochii spre cer și înalță o rugăciune,
Căci cerul e deschis, cum nu pot spune,
Doar să șoptim, să cerem și avem
Ca toată binecuvântarea s-o vedem,
Și de strigăm a noastră rugăciune,
Și așteptând răspunsul nu mai vine,
Să ne rugăm ca Domnul să ne dea,
Tot ce e pregătit și tot ce vrea.
Emilia Dinescu

224. IARTĂ-MĂ
Iartă-mă, Isuse, eu te-am biciuit,
Te-am scuipat și te-am rănit,
Coroana de spini pe cap eu ți-am pus,
Și coasta, tot eu, ți-am împuns,
Și cuiele-n palme, tot eu, ți-am bătut,
Tot răul din lume, doar eu l-am făcut,
Te-am pironit pe cruce, te-am răstignit,
Cu câte am făcut, Tu, tot m-ai iubit.
Emilia Dinescu

1677. RUGĂCIUNE
Iartă-mă, Tată, sunt slabă, adeseori cârtesc,
Eu știu, prin tot ce vine, ar trebui să cresc,
Dar eu cârtesc, mă vait și spun că nu mai pot,
Vreau pacea Ta divină, te vreau prezent în tot.

E timpul meu de rugă, un timp ce am neglijat,
Necazul, suferința, ei cred, au câștigat,
Dar nu mă las învinsă, în numele-ți divin,
Eu stau în rugăciune, acum vreau să vorbim.

Sunt plină doar de vină, dar bunătatea Ta,
Te rog, revars-o, Doamne, acum în casa mea,
Prin harul Tău puternic, îți cer să intervii,
Ne-ai înfiat pe noi, suntem ai Tăi copii.

Nu știu ce ne așteaptă, nu știu ce va veni,
Dar am credință, Doamne, că ne vei ocroti,
Pământul e durere, eu îmi doresc acasă,
Doresc doar veșnicia și viața cea frumoasă.

Nu vreau să cad pe cale, nu vreau ca să cârtesc,
Dar firea mea e slabă, mereu mă opintesc,
Te rog, să mă ridici, să nu mă lași căzută,
Este războiul Tău, chiar dacă-i a mea luptă.

Sunt vinovată, Tată, e șlefuirea Ta,
Dar strig în suferință, te rog, nu mă lăsa,
Balsam de alinare îți cer cu stăruință,
Aș vrea ca să fiu tare, prin Tine, în credință.

Acesta e pământul, e timpul la sfârșit,
E timpul prețios, nu-i timp de risipit,
E timpul pocăinței, e timpul convertirii,
Tu astăzi bați la ușă, e timpul revenirii.
Emilia Dinescu

223. PRIVEȘTE LA CRUCE
Privește la cruce prin a ta credință,
Leagă-te, acuma, cu o juruință,
Promite-ți, creștine, să faci ce e drept,
Și ce scrie-n lege, că e înțelept,
Nu-ți călca cuvântul care ți l-ai dat,
Nu uita, creștine, tot ce ai jurat,
Căci Domnul îți știe a ta juruință,
El nu-ți cere acum, decât să ai credință,
Și să vii la cruce, să mărturisești,
Să îți uiți trecutul, dușmanul să-ți ierți,
Să accepți o jertfă ce s-a înfăptuit,
Anume pentru tine, să fi mântuit.
Emilia Dinescu

TU ȘI EL
Tu l-ai scuipat,
El te-a sărutat,
Tu l-ai biciuit,
El te-a iubit,
Tu l-ai rănit,
El te-a vindecat,
Tu l-ai răstignit,
El, încă te așteaptă.
Dacă îl primești,
El te mântuiește,
Căci a coborât
Din slavă cerească,
Ca om a trăit,
Fără să greșească,
A fost fără vină
Și fără păcat,
A ajuns pe cruce,
Cu al tău păcat
A fost îngropat
Și a înviat,
Dup-aia la ceruri,
El s-a înălțat
Ca să vină iară
La al Său popor,
Ce azi îl așteaptă,
Cu un mare dor.
Emilia Dinescu

1676. GÂNDURI
E frig la mine-n suflet, în sobă arde focul,
Deși sunt la căldură, eu simt că nu e locul,
Să mă încălzesc în suflet, mă aplec în rugăciune,
Căci unde este rugă și Duhul un foc pune.

Doresc din suflet gheața să o topești, căldură,
Doresc din inimioară să scoți ce este ură,
Să pui un jar puternic, când treci ca adiere,
Să se topească gheața, doar prin a Ta putere.

În casă arde focul, în suflet e pustiu,
M-aplec în rugăciune, eu știu, nu e târziu,
Cât încă este har, Tu poți ca să topești,
Și inima de gheață la viață să trezești.
Emilia Dinescu

221. ÎȚI MULȚUMESC
Îți mulțumesc pentru toate binecuvântările,
Îți mulțumesc că nu m-ai pedepsit, ci m-ai iertat,
Și-n marea uitării, pe veci, ai aruncat și ai îngropat
Greșelile făcute și tot ce Ție ți-a adus durere,
Durerea coroanei de spini ce eu ți-am pus-o pe cap,
Durerea cu care te-am răstignit… dar m-ai iertat.
Emilia Dinescu

1675. FEMEIA ÎNȚELEAPTĂ
Femeia înțeleaptă ar trebui să aibă povestea scrisă în riduri,
Să lase moștenire a ei experiență printre gânduri,
Să nu se vadă cicatrici, a ei trecut să fie doar o amintire,
Femeia înțeleaptă, povestea scrisă în riduri cu iubire,
Îți umple sufletul doar cu lumină și speranță,
Nu îți dai seama că-n trecut povestea ei de viață
A fost doar un tumult, experiență furtunoasă,
Ea lasă print-un zâmbet o moștenire prea frumoasă,
Nu se văd cicatrici, au fost demult mascate și acoperite,
E doar lumină, femeia înțeleaptă, chiar dacă are riduri, sunt iubite,
Ea știe să petreacă, prin anii ce-i acceptă cu candoare,
Femeia înțeleaptă a fost și este, va rămâne o învingătoare.
Emilia Dinescu

220. VIAȚĂ DE ARTIST
Ești singur și trist,
Ai viață de artist,
Zâmbești, pari fericit,
Dar ești nenorocit,
Căci sufletul îți plânge
Și inima se frânge,
Nu ai cum să suspini,
Și stai pe mărăcini,
Ți-e teamă să vorbești,
Cu prietenii tăi ești,
Nu numai reținut,
Dar ești și abătut,
Căci nu vrei să îi pierzi,
Îți place să îi vezi
În jurul tău că stau,
Și sentimente n-au,
Ei sunt doar prefăcuți,
Parcă așa-s făcuți,
Să joace acest joc,
Nu ți-s prieteni deloc,
Ei, prieteni dac-ar fi,
Cu tine ar vorbi,
Și poate le-ar păsa
De inimioara ta,
Cu tine ar suferi,
Și apoi te-ar sfătui,
Să nu fi reținut,
Să nu fi abătut,
Ți-ar da curaj, să ai,
Să spui dorul ce-l ai,
Să-ți spui și suferința
Și s-ar sfârși căința.
Emilia Dinescu

219. UN JOC DE EVANGHELIZARE
Am început un joc, un joc nevinovat,
Și-n jocul ăsta simplu, am lansat
Câte un vers compus de mine sau de alții,
Și l-am trimis pe un bilețel, să îl citească frații,
Sau un verset luat chiar din Scriptură,
Un sfat divin spus gură de la gură.
Ce a fost frumos, eu simplu, mi-am notat
Pe un bilețel apoi l-am înmânat,
C-a fost un prieten, frate sau dușman,
L-am dat ș m-am rugat să nu fie în van,
Mesajul meu să meargă mai departe,
De el să aibă multă lume parte,
Să fie un fel de mică evanghelizare
Și să-l ajute să stea în picioare
Pe cel ce e căzut; să spună tuturor
Că noi suntem creștini și avem un singur dor,
Că noi trăim acum, doar cu astă speranță,
Să avem cu Isus în veșnicie viață,
Deci vă provoc, acum, o provocare mare,
Să facem doar aceasta, chiar fără ezitare,
Să spunem prin mesaje frumoase ce gândim
Și astfel vor cunoaște cu toții ce iubim.
Emilia Dinescu