Campionul credinței
Privea mereu bolta cu stele,
Era departe de cetate,
În multe încercări prea grele
Doar Avraam vedea departe.
Credința lui trecând decenii,
Se agăța stăruitoare,
De promisiuni ce nu dau vremii
Vreo importanță oarecare.
Isac veni printr-o minune,
Rod al credinței ce așteaptă,
Pace și bine nu vom spune
Căci vine poruncă ciudată.
Fiul, adolescent în floare,
Cerut ca jertfă pe un munte.
Iar Avraam – deși îl doare –
Porni îndată să asculte.
Credea deplin în înviere,
Dar foarte grea-ncercarea vieții.
Păstră secret ce i se cere,
Să rupă floarea tinereții…
Oprit a fost de Cel din ceruri.
Ce lacrimi, câtă fericire!
Iar sus în slăvile senine
Simbolul aștepta-mplinire…
E-un campion. Mare credință
A dovedit pe a sa cale
Și a ajuns la biruință
Cu Domnul prin a morții vale.
Floare de colț
