Încumetarea lui Nebucadneţar
Încumetarea lui Nebucadneţar
Împăratul a luat cuvântul, şi a zis; Oare, nu este acesta
Babilonul cel mare, care îşi înalţă turnurile înspre stele?
Pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească
Prin puterea bogăţiei mele, şi spre slava măreţiei mele?”
Nu se sfârşise încă-n totul vorba aceasta a împăratului,
Şi un glas s-a pogorât din cer zicând în faţa oamenilor:
,, Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
Te vor izgoni, şi te vor alunga din mijlocul neamurilor,
Şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi prin păduri.
Îţi vor da să mănânci iarbă ca boii, şi vei fi în sihăstrie,
Şi vor trece peste tine şapte vremi, pân’ vei recunoaşte
Că Cel Prea Înalt, stăpâneşte peste-a lumilor împărăţie,
Şi că o dă cui vrea!” Chiar în acea clipă s-au şi împlinit
Pentru regele Nebucadneţar, cuvintele spuse asupra lui.
A fost izgonit din mijlocul oamenilor şi-a mâncat iarbă,
Ca boii; şi trupul i-a fost udat şapte ani, de roua cerului,
Până ce i-a crescut părul lung, ca şi penele unui vultur,
Şi unghii ca ghiarele păsărilor, în arşiţa soarelui de foc.
După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, rege,
Am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iar mintea la loc!
Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt. Am lăudat şi slăvit
Pe Cel ce trăieşte veşnic, plin de milă-n iubirea-I mare,
Pe Cel, a cărui putere este veşnică, şi-a cărui împărăţie,
Dăinuieşte din neam în neam, sub a Lui binecuvântare.
Toţi locuitorii pământului, sunt ca o nimica-naintea Lui!
El face ce vrea cu oastea cerului şi locuitorii pământului,
Şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui aprinse,
Nici să-I zică: ,, Ce faci?” sub întinsul cel larg al cerului.
În vrema aceea mi-a venit mintea-napoi ca şi la început,
Slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea, toate,
Mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei iar din nou
M-au căutat! Şi am fost pus peste împărăţie, în dreptate.
Acum, eu Nebucadneţar, Îl laud, înalţ şi slăvesc întruna
Pe Împăratul cerurilor ale cărui lucrări sunt credincioşie,
Toate căile Lui sunt juste, toate cărările Lui sunt netede!
El poate să smerească, pe toţi acei ce umblă în mândrie!”
Flavius Laurian Duverna
