Mi-e dor de tine, Mamă!…
Mi-e dor de tine, Mamă!…
Mi-e dor de tine, mamă, de braţul tău cel dulce
Ce m-a ţinut la sânu-ţi, în nopţi grele de cruce;
Când bolile mă încercau, la patu-mi tu veghiai
Cu ochi scăldaţi în lacrimi, prin Duhul te rugai!
Astfel, îţi descărcai povara, de grele suferinţi
În rugă-ngenunchiată, la Domnul prin dorinţi,
Să-ţi vindece odorul, să îţi zâmbească în faţă
Când zori de ziuă clară, urcau spre dimineaţă.
Mi-e dor de tine, mamă, de grija cea maternă
Şi vreau recunoştinţă, să-ţi demonstrez eternă,
Căci tu ai fost aceea, prin care viaţa-m capătat
Şi sânul tău cel dulce, prin dibuiri l-am căutat!
În poala hainei tale şi-n braţele-ţi cele duioase
De multe ori dormit-am, visând vise frumoase,
Garantul scump tu îmi erai, în zilele copilăriei
Şi fără tine, mamă, viaţa zbura-n valul pustiei!
Mi-e dor de tine, mamă, căci în paşii tinereţii
Când dorinţe capitale apareau în mersul vieţii,
Tu în dragostea cea mare, străduindu-te le luai
Căutând să le-mplineşti, pentru mine le purtai!
O, prea scumpă mamă, ce-ai voit ca fericirea
Prin vremelnicia vieţii, s-aibă la bază iubirea,
Ţie-ţi datorez respectul deplin în recunoştinţă
Tu ai fost şi încă-mi eşti, cea mai iubită fiinţă!
Mi-e dor de tine, mamă, te doresc atât de mult!
Şi din freamătul vieţii, cu-ntunecatul ei tumult,
Gândul îmi înalţ spre tine, în depărtări albastre
Să fim reîntregiţi, în prispa albă a casei noastre.
Să îţi văd privirea dulce-n ochii plini de veselie,
Să văd în grija permanentă, motivul de bucurie,
Dar, mamă scumpă, ce doresc, rămâne-un dor,
Să ştii însă că-n suflet, colindă-al dragostei fior!
Flavius Laurian Duverna
