Peisaj de Toamnă
Peisaj de Toamnă
Când frunzele ce-s ruginite, cad toamna pe pământ
Şi-l învelesc, în aşternutul lor funebru-n val de vânt,
Când pomii verzi odată, rămân de-mbrăcăminte goi
Atunci sunt zile mohorâte, şi zilele sunt reci cu ploi.
Din răsărit înspre apus, trec norii-n valuri plumburii
Lăsând din ale lor burdufuri, noian de apă pe câmpii,
Şi peste câmpurile semănate, unde-i ogorul pregătit,
Sămânţa, pusă în brazdă, aşteaptă vremea de-ncolţit.
În aer suflă vântul aspru, neavând ’naintea lui hotar
Şi se cutremur codrii crunt, de-al lui cumplit itinerar,
În scorburi şi în ascunzişuri, stau păsările nemişcate
Şi animalele pădurii în vizuini, ascunse stau culcate.
Presimt, că vântul groaznic, cu vijeliile în zvârcoliri
În crivăţ se va transforma, punând zăpada-n troieniri,
Şi fiind astfel obligate, să stea mai mult în dormitare
Se adaptează din mers vieţii, într-o totală resemnare.
Pe ceruri trec cocori, zburând spre regiuni mai calde
Trec păsările călătoare, dorind prin ape să se scalde,
Călătoresc în stoluri mari, ducându-se spre miază-zi,
S-ajungă-n locuri favorabile, unde pot viaţa şi-o trăi.
Ele, îşi cunosc timpul, şi ceasul lor, privind la ceruri
Ştiu când să plece şi să vină, adunându-se în cârduri,
Din instinct se supun legii ce le-a lăsat-o Dumnezeu,
Şi ani de ani, peregrinând, acelaşi ciclu, îl fac mereu.
Flavius Laurian Duverna
12 octombrie, 2006.
