Cântecul de jale al profetului Amos
Cântecul de jale al profetului Amos
(Cuprinde Amos 5,1-9.)
A căzut, şi nu se va mai ridica, fecioara lui Israel!
Stă trântită la pământ, şi nimeni n-o ridică, de fel!
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, celor mari:
Cetatea, care scotea la luptă o mie de oameni tari,
Nu va rămânea decât cu o sută în ziua primejdiei;
Şi cea care scotea o sută de oameni sperând în ei,
Nu va rămânea decât cu zece, căci vitejii s-au dus
Şi din casa lui Israel, puterea măreţiei lui a apus!
Căci aşa vorbeşte, Domnul, pentru casa lui Israel:
Căutaţi-Mă, şi veţi trăi, nu mai cautaţi către Betel,
Nu vă mai duceţi la Ghilgal să-ntrebaţi de fericire
Nu mai treceţi pe la Beer Şeba să căpătaţi ocrotire,
Căci Ghilgalul, va fi adus cu repeziciune, la robie
Şi Betelul va fi nimicit, şi nu va mai avea bucurie;
Căutaţi pe Domnul, căutaţi-L de-ndată şi veţi trăi!
Temeţi-vă, ca nu cumva, să înceapă focul a curăţi,
Casa lui Iosif! Şi focul acesta, s-o mistuie arzând,
Fără să fie cineva la Betel, să dea ajutor stingând.
Voi cei care prefaceţi la judecată dreptul în pelin,
Şi călcaţi dreptatea în picioare, ca băutorii de vin!
Domnul a făcut Pleiadele şi Orionul cel luminător,
Şi preface întunericul în zori, El, Domnul creator,
Iar ziua în noapte neagră în puterea Lui cea mare!
El chiamă apele mării, şi vin rapid cu-nvolburare,
Şi le varsă peste fiii oamenilor pe faţa pământului.
Domnul, Cel Creator şi Puternic este Numele Lui!
El aduce ca fulgerul prăpădul, peste cei puternici,
Aşa că nimicirea, vine peste cetăţui acum de veci!
Flavius Laurian Duverna