Cântarea Originii
Cântarea Originii
Doamne, eu în mâna Ta
De Olar şi Meşter Mare,
Am fost lutul ce-aştepta
Să-i dai formă şi suflare!
Tu din lut m-ai plămădit,
O! Şi ce minunat sunt eu,
Astfel cum m-ai întocmit
Ca un fiu de Dumnezeu!
Dacă răul mă-mpresoară
Şi mi-a întinat veşmântul,
Prin ploaia de primăvară
Tu adăpi şi uzi pământul!
Viaţa astfel progresează
Rod al ploii, în revenire;
Fiind simbolul ce-nviază
Dorinţi sfinte, prin iubire.
Căci lumina vieţii-mi eşti
Şi întuneric, de e-n mine,
Prin Dragoste-l risipeşti,
Statornic stau lângă Tine!
Stâncă tare, de-adapost
Singur mijloc de scăpare,
Peste vremi, tărie ai fost
La ai Tăi urmaşi salvare!
Forţă, în vastul Univers
Ca Dumnezeu protector,
Tu le ţii pe toate-n mers
Cu mâna-Ţi de Creator!
Şi Tu îmi eşti şi Păstorul
Ce mă poartă, la păşuni,
Noaptea eşti ocrotitorul
Chiar de bântuie furtuni!
Eşti şi soare, eşti şi scut
Care-n slavă şi îndurare,
Peste mine acum ai vrut
Să reverşi, iubirea mare!
O, Arhitect al vieţii mele,
Sunt făptura, ce-ai creat,
Şi în juru-mi mii de stele
Cu-ai Tăi fii le-ai adunat!
Şi-n scumpa lor bucurie
Într-un glas au izbucnit,
‘Nălţând voci de veselie
Că din lut, Tu m-ai zidit!
Şi prin toată creaţiunea
Dragostea nemărginită,
Era scumpă, în raţiunea
Lumilor, de-a fi slăvită.
Flavius Laurian Duverna
