Am fost odată, un pribeag
Am fost odată, un pribeag
Am fost odată, un pribeag
Şi rătăcind pe drumul vieţii,
Te-am întâlnit, Isuse drag
În anii scumpi, ai tinereţii!
Când eu nu Te cunoşteam
Nutream gândirile deşarte,
Spre alte scopuri, năzuiam
S-ajung de ele să am parte.
Să-mi fac în viaţă-un viitor,
-Un ideal, de mult gândit-,
Când deodată, întâmplător,
Chemarea dulce, am auzit.
Şi-atunci-n-a vieţii pribegie
Eu glasul sfânt am ascultat,
Şi-al Tău Cuvânt în duioşie
M-a sfătuit şi m-a-ndrumat.
Mi-a fost o candelă aprinsă,
Mi-a fost lumină pe cărare;
Din taina veşnic necuprinsă
Mi s-a ivit iubirea-Ţi mare!
Si-am început, ca să-nţeleg
Rostu-mi, pe acest pământ,
Şi-n taina crucii să-l dezleg
Prin minunatul Tău Cuvânt!
Flavius Laurian Duverna