Iertare
Iertare
Când sufletu-mi Te cheamă
Prin glasu-umil al rugăciunii,
Doamne-n mine orice teamă
Se pierde…’n urletul furtunii.
Şi când, spre cerurile înalte
La scaunul sfânt de domnie,
Vei face ca ruga-mi să salte
Cum Providenţa Sfântă ştie,
Să-mi ierţi, păcatele comise
Şi-orice greşeli din neştiinţă,
Ce-n cărţile Tale sunt scrise
Fiind raportate, cu credinţă.
Să laşi, numele meu înscris
În cartea vieţii- ’n cer să fie,
Prin har, să pot fi-n paradis
Cu-al lui cămin din veşnicie.
Să văd, ce ochiul n-a văzut
Şi-urechea-mi nici n-a auzit,
Ce încă-n minte n-a-ncăput
Şi-n nici-o inimă nu s-a suit.
Astfel, să mă închin în slavă
Si să-Ţi mulţumesc întruna,
Şi-n liniştea scumpă, suavă
Să-Ţi dau mărire totdeauna
Căci nu voi osteni nici când
Slăvind iubirea Ta cea mare,
Ce fi-va ani şi vremi la rând
Un studiu vast de cercetare.
Flavius Laurian Duverna
22 octombrie 2010