Sonet Pascal
Sonet Pascal
Înainte de praznicul Paştelor, Isus Domnul, ce ştia
Că ceasul Său I-a sosit, din lumea aceasta să plece,
Fiindcă-Şi iubea ucenicii, pe cei aleşi, doisprezece,
I-a iubit până la capăt serbând Paştele cum se scria.
După ce a spus cum lucrurile ele-aveau a se petrece
A trimis pe ucenici în cetate să contribuie la bucuria
Paştelui de-al pregăti, astfel, să marcheze Împărăţia
Cea a harului ceresc, a iubirei, ce nimica n-o întrece.
Şi Domnul, al lumii Mântuitor, i-a spălat pe fiecare
Ca şi-un smerit servitor, nefăcând nici-o distincţie,
Şi-apoi cu ştergaru-ncins, le-a şters ale lor picioare,
Sugerându-le că tot la fel, făr-a ţine la vreo funcţie,
Să procedeze şi ei, neuitând, de Iubirea salvatoare,
Ce prin jertfă a stat la bază, pentru noua Împărăţie.
Flavius Lauria Duverna
09 iulie 2012
