Venit-am acum să-Ţi urmez!
Venit-am acum să-Ţi urmez!
Venit-am acum să-Ţi urmez
Pe calea Doamne, ce-ai lăsat
Pe-acest pământ ce ai călcat,
Şi-atât de mult mă minunez
Prin harul sfânt, ce-naintez!
Pentru dragostea-Ţi adusă
Prin viaţa-Ţi ce n-ai cruţat-o
L-a Calvar sus ce-ai arătat-o,
Când pe cruce, a fost pusă…
Inima-mi, Ţi-acum supusă!
Venit-am acum să-Ţi urmez
În tot ce-ai spus şi-ai învăţat
La care mult am cugetat,
Şi mi-am făcut astfel un crez
La caracterul, ce-mi lucrez,
Pe care-l susţin cu credinţă,
Şi-n lupta mea aspră cu firea
S-o duc în toată-mpotrivirea,
S-ajung la sfânta pocăinţă,
Să cresc în sus spre umilinţă!
Venit-am acum să-Ţi urmez
Pe calea Ta oriunde-ai merge,
Căci sufletul meu înţelege
Poruncile-Ţi, să le păstrez
Şi-n sufletu-mi să le-anexez!
Şi Legea Ta dreaptă şi bună
Ea-n inima-mi să locuiască,
Viaţa să-mi desăvârşească
Prin roade sfinte ce se-adună
Spre-a fi cu Tine împreună!
Flavius Laurian Duverna
07 noiembrie 2012