Chipul Mamei
Chipul Mamei
Aievea, de privesc tăcând
Prin ai copilăriei fragili ani,
Îmi sare-n minte şi-n gând
O mamă, între doi castani.
Acolo în curte lâng-un pat
Mă văd un prunculeţ firav,
Şi-o mamă care s-a plecat
Asupra mea în ceasul grav.
Ea Domnului de multe ori
Prin rugă gândul şi-a rostit,
Ca îngeri buni şi veghetori
Să mă-ocrotescă, adormit.
Să-mi fie somnul lin, curat,
Şi când din el mă voi trezi,
La chipul ei cu drag să cat
Spre faţa-n grijă a-i zâmbi.
Să cresc şi să mă fac mare,
Era dorinţa-i cea supremă,
Purtată-n suflet cu ardoare,
Ca pe o scumpă diademă.
De-a lungul vremii n-a uitat
Idealul scump ce l-a nutrit,
Şi-n dragoste ea s-a rugat
Să-l poată vede îndeplinit.
Al ei cuvânt, îmi este drag,
Mi-a fost un far luminător!
Pe calea vieţii, de pribeag
M-a însoţit, ca îndrumător.
În suflet mi-a pus speranţă
Prin anii vieţii, ce se scurg,
Şi din necazuri, el mă-nalţă
Spre noi idealuri din amurg.
Şi el mereu ma-ncurajează
Când trec în viaţă prin greu,
Şi paşii încă-mi-ndreptează
Aproape-a fi de Dumnezeu.
Flavius Laurian Duverna
