Dorul Veşniciei
ianuarie 10, 2010
Dorul Veşniciei
Pe-acest pământ…blestemat
Cuprins de-amar şi suferinţă,
Sunt lacrimi multe de vărsat
Căci sunt dureri în neputinţă.
Dar, El nu ne-a lăsat singuri
El, Domnul ce e bun şi Sfânt,
Chiar de noi în multe rânduri
Ne-am depărtat, fără cuvânt.
Ne-a auzit, al nostru geamăt,
Ne-a perceput crunta durere,
Care la El ajuns-a-n freamăt
Prin glasul rugii-n priveghere.
Şi când în marea Sa-ndurare
Răspuns El ne-a dat la cereri,
Credinţa a prins îmbărbătare
Şi s-a întărit, prinzând puteri.
Şi Doamne, totu-i cu putinţă
Acelui, ce-n Tine se-ncrede,
Căci scumpa Ta făgăduinţă
El printre lacrimi o-ntrevede!
Când îl ridici din strâmtorare
Spre-a regăsi zorii bucuriei,
În suflet dragostea Ta mare
Aprinde-un dor, al veşniciei!
Flavius Laurian Duverna
