Sonet meditativ de Primăvară
iunie 8, 2018
Sonet meditativ de Primăvară
Trecut-au zilele de Primăvară
Cu-al lor sezon de farmec plin,
Cu soare cald… pe cer senin –
Şi-amurg dulce-n fapt de seară!
Şi-atâta-i de măreţ, şi de divin,
În tot ce vezi şi te-nconjoară!
Şi-n faptul cum se desfăşoară,
Vezi cum anii trec, şi anii vin.
Când stai şi gândeşti mai atent
La viaţa-ţi, cum ea se perindă,
Parcă un sunet, îl auzi strident:
” Priveşte viaţa cum se schimbă
Şi-n harul sfânt, fii mai prudent,
Ca Duhu’ n veci să te cuprindă!”
Flavius Laurian Duvena
06 iunie 2018