Dragostea Luminătoare
Dragostea Luminătoare.
O faclă arzând în jar de foc
Pământu-ntreg l-a luminat,
Când umbla, din loc în loc
Având un nume:,,Minunat!”
Aceasta-i Dragostea curată
Ce lumii întregi, S-a arătat,
Şi-a luat ocara blestemată
Ce-a fost adusă prin păcat.
Ea s-a pogorât din veşnicie
La omul cel de pe pământ,
Părăsind Tronul de domnie
Din ceru-nalt, curat şi sfânt.
Prin cea mai sfântă dăruire
Ea a purces, din ceruri sus,
Prin întrupare şi împlinire,
Fiinţă a fost, Domnul Isus!
Ca Fiu de om şi Dumnezeu
El, peste prăpastia pierzării,
A pus un pod, un curcubeu,
Şi-a pregătit drumul salvării.
Şi-a fost model de umilinţă
Pornind dela ieslea săracă,
Căci în dureri şi-n suferinţă
Dragostea sacră se împacă.
Astfel, a străbătut Calvarul
Având pe umeri a Sa cruce,
Sorbind, în tăcere paharul
Să poată mântuirea-aduce.
Prin jertfa Sa, mântuitoare
A trasmis pacea-n Univers,
C-a reîntregit, în ascultare
Pe om’n-al vieţii sale mers.
Şi-a stabilit că-i cu putinţă
Prin jertfa sfântă ce-a adus,
Neprihănirea prin credinţă
S-o capete, în Hristos Isus!
Şi iar pe om, ca la început,
Că va trăi, i-a adus vestea,
După cercarea ce-a trecut
În focul luptei ,,Dragostea”.
Flavius Laurian Duverna
