Drumul Dragostei
Drumul Dragostei
Când Dragostea te luminează
Şi-ntreaga fiinţă-ţi spre-nnoire,
Un nou curent în ea pulsează
Ca un balsam sfânt de fericire.
Ea-ţi schimbă starea firească
Orientând-o astfel, spre Isus,
Cel ce în firea-I pământească
În umilinţa simplă S-a supus.
Când Dragostea-ţi cârmuieşte,
Pe-a mării valuri, barca vieţii,
Atunci ea-n lacrimi împleteşte
Speranţele, din zorii dimineţii.
Şi dacă în noaptea cu furtună,
Tu te-ai trudit să nu te-afunzi,
De n-ai fi fost cu Ea-mpreună
Sub val, puteai să te scufunzi.
Când Dragostea-ţi orientează
Întreaga viaţă, spre mai bine,
Când paşii tăi ţi-i îndreptează
Să mergi pe căi sfinte, divine…
Atunci, vei fi scumpă-alinare
Pentru durerile ce-n suferinţe,
Cu-al ei balsam de vindecare
Turnat din sfintele făgăduinţe.
Când Dragostea-ţi călăuzeşte
Intenţii, gânduri, înspre pace,
Atunci pe sine, ea se jertfeşte
În tot ce-n jur, cu drag şi face.
Ea nu va mai fi ca şi-o aramă,
Sau ca-un chimval zăngănitor,
Care mereu, în sunete cheamă
Vestindu-se, prin surle tuturor.
Când Dragostea e şi primează
Şi îi dai Ei locul cel din frunte,
Atunci, viaţa toată guvernează
Principiul, prin fapte mărunte.
Puterea-I cea Sfântă, iubitoare
Va demonstra rodul credinţei,
Căci, prin veşnica-I iluminare,
Va progresa-n scara…biruinţei.
Flavius Laurian Duverna
