Sonet de Februarie
februarie 21, 2019
Sonet de Februarie
La adierea vântului uşor dinspre apus
Se scurge încet, topindu-se-n ogradă
Pe nesimţite, mantia-i albă de zăpadă
Ce a-nvelit-o, ca un dar venit de sus.
Albinele, se pregătesc de promenadă
Să-şi cerceteze calea cât zboară de sus
Să-şi afle drumul, pe unde au de dus
În zilele ce-or fi senine-n vreme caldă.
Simţi în aer, un suflu nou de bucurie
A tot ceea ce-a fost ţinut în dormitare
Pân’ soarele, va da startul de plecare,
Naturii, să-şi înceapă iar cu măiestrie
Dezvoltarea armonioasă a reînvierii,
Dând semnalul cel dorit al primăverii.
Flavius Laurian Duverna
21 februarie 2019
