În faţa Rugului…
În faţa Rugului…
În faţa rugului veşnic aprins
Mă-nchin Isuse, în umilinţă,
Căci în lumină m-ai cuprins
Să pot merge, spre biruinţă.
Şi-ncălţămintea din picioare
O scot în semn de reverenţă,
Ca-n flacăra-i cea arzătoare
Să nu piară-a mea prezenţă.
Să pot sta, şi să-mi vorbeşti
Din acea ardere, nemistuită;
Şi-ascultând, să ştiu că eşti,
Puterea-n veci Nemărginită.
Şi ochii Tu să mi-i deschizi,
Să pot vedea, Slava Divină,
Pe care nu vrei s-o ascunzi
Ci-n măreţie-o vrei deplină.
Să văd, şi să aud când trece
În susurul cel blând, subţire,
Ascuns fiind, în stânca rece
Când muntele e-n strălucire.
În trecere, să mă-ntărească,
La adăpost pus, ca să rezist,
Puterile să nu-mi zlăbească
Prin Tine Doamne, să exist!
Flavius Laurian Duverna