În orice zi…
În orice zi…
În orice zi, Doamne Isuse!
Vreau s-aud al Tău Cuvânt,
Şi-n graiul vorbelor nespuse
Cu slove scrise…pe pământ
Să pot citi iubirea-Ţi mare
Atunci când orice vinovat,
Este adus spre condamnare
Pentrucă el Legea a călcat.
Şi să pricep, în ceasul greu
Că-n hotărârea, ce-ai luat,
E dragostea lui Dumnezeu
Pentru-orice suflet vinovat.
Că în măreaţa Înţelepciune
Tot ce ai scris, pentru citit,
A răsunat, ca de pe strune
Şi scribii legii, au înlemnit.
În orice zi, Doamne Isuse!
Vreau să fiu mereu cu Tine,
Şi-n cursele, ce vor fi puse
Să-Ţi văd intenţiile blajine,
S-aud Cuvântul pronunţat
Când singur e, ca să rămâi:
-,, Acela, ce-i făr-de păcat,
S-arunce piatra, cel dintâi!’’
Şi să văd, cine-ndrăzneşte
Să execute-a Ta poruncă?
Şi cine viaţa-şi…retrăieşte
În clipe de căinţă, adâncă?
Fiind în prezenţa-Ţi divină
Le-ai acordat o şansă mare,
Să-şi recunoască a lor vină
Să capete, chiar toţi iertare.
În orice zi, Doamne Isuse!
Vreau să Te aud, vorbind,
Iar vorbele, să-Ţi fie duse
În toată lumea răspândind,
Mireasma scumpă a iertării
Prin harul cel Dumnezeesc,
Schimbând dovada acuzării
În:,,Nici Eu nu te osândesc!’’
Să fiu atunci în preajma Ta
În gloatele ce Te-nconjoară,
Si să văd fiinţa…ce-aştepta
Din clipă-n clipă, să moară,
Cum din păcat umil renaşte
Prin lacrime şi prin suspine,
Viaţa începând, a cunoaşte
Cât e de dulce…lângă Tine!
Flavius Laurian Duverna