Toamnă
Toamnă
E Toamnă, şi vremea încă e bună,
Din câmp roadele coapte s-adună,
Recoltele-au fost multe şi bogate,
Cămările îngrijite, gem de bucate,
Grâul ales şi triorat e în hambare,
Porumbul cules, stă-n porumbare,
Şi mustul fiert şi-n sticle capsulat
E gata, bine pregătit pentru iernat!
E Toamnă, şi ogorul iar aşteaptă
Desţelenirea-urgentă ca răsplată,
Pentru recoltele bogate ce-a dat
La toţi cei truditori ce l-au lucrat.
Să înceapă din nou acum arătura
Punând în el din timp semănătura,
Nădejdea pentru anul nou ce vine
Trăind speranţa roadelor depline!
E Toamnă, şi curând, pe pământ,
Ploi, cu stropi reci, loviţi de vânt,
Vor apărea, în treceri de furtună
Atunci, când pulberile de ţărână
Vor fi-n vârtejuri de vânt înălţate,
Prin văzduh, în rotocoale purtate,
În dâlme lungi, jos vor fi aşezate,
Şi frigul, s-o simţi, şi zi şi noapte.
E Toamnă, şi acum te pregăteşte,
Cu forţe noi la lucru, şi porneşte,
Să semeni iar sămânţa în pământ,
Şi s-o împrăştii zilnic din Cuvânt,
Deloc să nu se odihnească mâna,
Să semene pretutindeni, întruna,
Cât vremea-i bună, cât permite,
Şi pentru lucru, sunt zile-nsorite!
E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele vor fi reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Şi peste tot ce-i strâns în ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să fie alb şi curat
Ca plin cu varf, de roade-ndesat
Sub sfânta, mare binecuvântare
Să fie pus, la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
E Toamnă! Şi pentru unii acum
Se poate, că e ultimul lor drum,
Dar, şi pentru cealaltă Toamnă
Cu grijă ei în candelă îşi toarnă
Ulei, să-l aibă zilnic din belşug,
Ca şi rodul brazdei de sub plug
Să fie mult, să fie cât mai bogat,
Pentru cel ce-n trudă-a semănat.
E Toamnă! O, câte vânturi aspre
Peste ogorul vieţii fiinţei noastre,
Şi-n anu-acesta critic ce-a trecut
Cu străşnicie şi groază-au bătut !
Câte rafale mari în crâncene urgii
Ne-a prins, purtându-ne în vijelii,
Şi-aproape, aproape să răstoarne
Ce noi am strâns atâtea Toamne!
E Toamnă, şi de nu ar fi speranţa
Ce zi de zi, ne întăreşte siguranţa,
Că Domnul sfânt e partea noastră
Chiar şi în flacăra de foc albastră,
A rugului… ce s-ar putea aprinde
Şi pe de-a-ntregul ne-ar cuprinde,
Atunci, nu s-ar mai putea ajunge
Când roadele coapte s-or strânge.
E Toamnă! Poate-i ultima Toamnă!
Când ieşi la lucru, tu te îndeamnă,
Şi de cu zori lucrând până în seară,
Să strângi roadele toate în cămară!
Să nu le laşi pe câmp de izbelişte,
Răvăşite, prin livezi şi prin mirişte,
Căci ce s-a copt deplin, e numărat
De Domnul cântărit, ales şi sigilat.
Flavius Laurian Duverna
