Rugăciune pentru cumpătare

decembrie 30, 2023

RUGĂCIUNE PENTRU CUMPĂTARE Când eu rămân și fără bani de pâine, Îmi e rușine să mă rog, chiar pentru mâine, Căci Tu mi-ai dat, m-ai binecuvântat Și știu, creștinul trebuie să fie temperat. Cum Doamne, să îndrăznesc să îți cerșesc Când eu cu banii fac cam ce doresc, La casa visteriei ce am adus Este […]

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune pentru cumpătare

Gânduri la sfârșit de an

decembrie 27, 2023

GÂNDURI LA SFÂRȘIT DE AN E timpul de analiză, hai, să ne analizăm, În curând anul se încheie, dar noi nu știm cum mai stăm, Să privim cu ochii minții, ce făceam acum un an, Cu regrete și sfială, câte ne mai promiteam. Ne analizam și atunci, ca și azi ne criticam Și apoi în […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri la sfârșit de an

Gânduri de mamă

decembrie 27, 2023

GÂNDURI DE MAMĂ Dumnezeu ne-a dat poruncă, mândria s-o alungăm, Însă eu sunt tare mândră, vreau de vorbă ca să stăm, Mă mândresc, sunt fericită, Dumnezeu mi-a dăruit, Să fiu mamă, nu o dată, de trei ori s-a împlinit. Eram numai o copilă, nu îndrăzneam să am ca vis, Era visul ce în minte, chiar […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri de mamă

La mulți ani, Radu!

decembrie 24, 2023

 LA MULTI ANI, RADU! Azi e mare sărbătoare, eu vă spun, De aceea gândul, versul mi-l adun, Mă așez și vreau să scriu o scrisoare, Să aștern în vers, aș vrea, o culoare, O poveste să vă spun ca să știți, Vă înțeleg de rămâneți uimiți. Timpul trece, s-a scurs, a trecut De când povestea […]

Comentariile sunt închise pentru La mulți ani, Radu!

Gânduri și rugăciune

decembrie 24, 2023

GÂNDURI ȘI RUGĂCIUNE E ceas de închinare și am venit la Tine, Îmi dau mâna cu frații și știu că îmi e bine, Sunt doar o păcătoasă, dar vin să te slăvesc, Eu stau în rugăciune, e timp să îți vorbesc. E timpul meu de rugă și vin la închinare, Aduc cu mine, Doamne și […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri și rugăciune

Gânduri de crăciun

decembrie 24, 2023

GÂNDURI DE CRĂCIUN În lume-i sărbătoare, Lumea sărbătorește, Dar casa e închisă, Pruncul nu îl primește, El s-a născut în iesle, Noi stăm într-un palat, Sărbătorim crăciunul, De Domnul am uitat. Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri de crăciun

Gânduri de crăciun

decembrie 24, 2023

GÂNDURI DE CRĂCIUN E freamăt fără seamăn și lumea se agită, Urmează o sărbătoare prea mult închipuită, Se aleargă în disperare, se fac doar pregătiri, Privește mai atent, nu poți să nu te miri. Se fac urări de bine, doar pentru moș crăciun, Într-un sondaj, văd bine, se știe de ajun, Dar de întrebi, mai […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri de crăciun

În camera de sus

decembrie 23, 2023

ÎN CAMERA DE SUS În camera de sus ne-am strâns cu bucurie, Vrem să-ți aducem, Doamne, a noastră veselie, Venim uniți în rugă și vrem să-ți mulțumim Că-n rugăciunea noastră, acum, ne întâlnim. E timpul meu de rugă și iată, am venit, În camera de sus pe Hrist’ l-am întâlnit, Mă aștepta pe mine și […]

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Colegilor mei

decembrie 20, 2023

COLEGILOR MEI Nimic nu este la întâmplare, Nimic sub soare, Iar noi, vă spun, ne-am întâlnit C-a trebuit, Exact la timpul potrivit, Neirosit. De ar mai fi planificat Un timp așa de minunat, Nu ar mai fi, Orice am voi. Nu știu de ce, dar îndrăznesc Ca să gândesc, Și mă hrănesc cu amintiri Ce […]

Comentariile sunt închise pentru Colegilor mei

Rugăciune

decembrie 18, 2023

RUGĂCIUNE O rugăciune sfântă am vrea să înălțăm, Dar vorbele-s mânjite, în rugă ne plecăm, Sfințește, Tu, cuvântul pe care îl rostim Și curățește gândul pe care îl gândim. Fă Tu, lucrarea Ta, ne curățește, Tată, Nu ține cont de viața ce am dus-o, întinată, Nu ține cont, Părinte, de tot ce am greșit, Venim […]

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune