Gânduri de crăciun

decembrie 24, 2023

GÂNDURI DE CRĂCIUN
E freamăt fără seamăn și lumea se agită,
Urmează o sărbătoare prea mult închipuită,
Se aleargă în disperare, se fac doar pregătiri,
Privește mai atent, nu poți să nu te miri.
Se fac urări de bine, doar pentru moș crăciun,
Într-un sondaj, văd bine, se știe de ajun,
Dar de întrebi, mai mult, tu afli cu stupoare,
I-ajunul de crăciun, e bucurie mare.
Dar nimeni nu vorbește, mai multe nu se știe,
E doar prilej de chefuri, prilej de bucurie,
Avem masa bogată, e mare bogăție,
Am vrea ca sărbătoarea chiar zilnic să ne ție.
Nu mai contează acum, de ce sărbătorim,
Contează-n voioșie mai mult să ne unim,
Avem chiar obiceiuri ce noi le-am moștenit,
Dar sufletul e-n beznă că nu l-am primenit.
E mare sărbătoare, cadouri pregătim,
În rugăciune sfântă noi nu ne mai unim,
Doar poleiala lumii a luminat orașul,
Sărbătorim crăciunul, doar ăsta e mirajul.
Ar trebui să fim puțin atenți la toate,
Să stăm în adormire nu cred că se mai poate,
Să luăm sfânta Scriptură, în ea să cercetăm,
Apoi cu pocăință cu toți să ne rugăm.
Emilia Dinescu

Comments are closed.