Intercer – Poezii si editoriale

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – IV “Invierea Fiului Vaduvei din Sarepta Sidonului.”

Ilie, Tisbitul era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Scoala-te, du-te la Sarepta de Sidon, si ramai acolo. Iata ca am poruncit acolo unei femei vaduve sa te hraneasca.”

Ilie, a ramas la vaduva din Sarepta Sidonului multa vreme, si minunea cu faina si untdelemnul a fost atat de vizibila incat seceta nu era simtita in mica familie de saraci din Sidon. Untdelemnul si faina au fost hrana lor, iar minunea venita din Cer prin proorocul Ilie a ramas multa vreme ca o binecuvantare a vietii lor pe pamant. Vaduva din Sarepta a vazut ca ceva se intampla, si ca viata ei si a fiului ei este in mana lui Dumnezeu, dar Cel de Sus a vrut sa probeze credinta acestei amarate de femei pentru finalul credintei ei in Dumnezeu. Era ca un test final inainte de a obtine pasaportul pentru cer. In fiecare dimineata si seara era masa plina cu paine si apa, iar multumirea era deplina la adresa lui Dumnezeu, Marele Eu Sunt.
Dar, intr-o zi, copilul a avut simptome de boala. O boala neobisnuita si aproape de nevindecat omeneste. Nu se specifica ce boala a fost in Biblie, dar pasajul ei lasa o lumina profunda, si anume “o boala cumplita”. Zi de zi vaduva era tot mai abatuta si suferinta vietii ei a atins cote incomensurabile. Ar fi preferat sa moara ea in locul copilului, dar Isus a vrut sa vada credinta ei finala in Adevaratul Dumnezeu. Intr-un tarziu, dragostea vietii ei a trecut dincolo in marele labirint al muritorilor. Supararea a fost atat de mare incat chir si Ilie a ramas fara replica. Soarele casei s-a intunecat iar cerul senin al Orientului Antic s-a tulburat de moartea nevinovata a unei fiinte fragede de copil nevinovat. Totul parea trist, iar lumina casei parca nu mai avea o asa culoare tonala ca altadata.
“Ce am eu a face cu tine omule al lui Dumnezeu?” Ai venit la mine doar ca sa aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, si sa-mi omori astfel fiul?”
Sunt cuvintele vaduvei sarace din Sarepta Sidonului, spuse la cald intr-o tragedie de neimaginat. Sunt lacrimi amare de femeie zdrobita de grijile vremii, iar viata ei plina de necazuri a adus-o in pragul disperarii. Dragostea ei fata de fiul prea iubit a fost atat de mare incat a rabufnit cu un racnet de leoaica: “De ce mi-ai rapit prin moarte unicul meu fiu, om al lui Dumnezeu……?” Tabloul cu cele trei personaje, doua vii si una moarta, este zguduitor. Cel mort s-a dus, copilul, dar femeia istovita de vreme si suferinta amara intr-o saracie lucie si fata trista si grava a lui Ilie inchid cadrul dramatic al unei scene unice in felul ei. Cadavrul de copil nevinovat strans la pieptul mamei, atinge o tensiune uriasa de natura pamanteana. Indiferent daca esti sarac sau bogat, s-a demonstrat inca odata ca viata are rostul ei, si suflarea de viata data de Dumnezeu are valoarea ei aparte. A fi viu este cea mai mare bucurie a omului muritor si pacatos pe acest pamant.
“Da-mi incoace pe fiul tau”, zise Ilie, si luandu-l mai mult cu forta din bratele femeii, cu ochii ei mari plin de lacrimi, urca treptele prafuite ale scarii din lut uscat la soare, in camera lui de odihna unde locuia. A pus copilul pe patul lui si cu un strigat intre durere si parere de rau exclama: “Doamne Dumnezeule, oare atat de mult sa mahnesti Tu chiar pe vaduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, incat sa-i omori fiul?” O lumina astrala patrunde printre zabrelele camerei de sus, mica ca dimensiune dar cocheta in felul ei prin tencuiala moale si viu colorata in stil oriental, cu un mobilier sarac, dar in acelasi stil cu marele ambient din ansamblul casei. Ilie, cu un strigat intre dorinta si cerere profunda, se roaga spunand: “Doamne Dumnezeule, Te rog, fa sa se intoarca sufletul copilului in el!” Minunea a avut loc. Copilul a inviat si mama lui, cu lacrimi de bucurie si speranta totala in Dumnezeul ei, a strigat in clocot de fericire spunand printre acele suspine pline de speranta cereasca: “Cunosc acum ca esti un om al lui Dumnezeu, si cuvantul Domnului in gura ta este adevar!”
A rasarit din nou soarele in micuta casuta cu etaj, cu scara de lut batatorit din Sarepta Sidonului. Lacrimi de bucurie, strangeri de copil la pieptul mamei care l-a alaptat si fericire cat cuprinde ochiul omenesc pe o bolta albastra din indepartatul Orient. Din nou cele trei personaje canta acum o alta melodie prin culoare, ritm si speranta, si anume “Oda Bucuriei” din moarte la viata. Acum ma predau pentru totdeauna Viului Dumnezeu caci copilul meu a fost mort si a inviat. A fost cea mai mare bucurie a acestei femei necajita de timp si necazuri caci s-a increzut in Cel din Ceruri. Ilie, copilul inviat si mama lui, sau mai bine zis vaduva saraca din Sidonul Orientului Antic, au creat aceasta pagina istorica plina de semnificatie pentru noi cei de astazi. Va veni vremea cand ne vom intalni cu cele trei personaje din Sarepta Sidonului si vom afla tot ce s-a intamplat atunci in ceasuri tensionate de natura pamanteana, in veci de veci, Amin!

In numarul urmator ACTUL – V Ilie Tisbitul, inaintea lui Ahab.
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Noiembrie 20, orele 9:30 pm, Washington, DC.,

Filed under:
Cronica ideilor by arh. Gheorghe Petrescu