Intercer – Poezii si editoriale

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – VII “Tensiune La Palatul Regal Din Samaria”

Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Du-te, si infatiseaza-te inaintea lui Ahab, ca sa dau ploaie pe fata pamantului.
Ilie, Tisbitul porunceste lui Ahab: Strange acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal si pe cei patrusute de prooroci ai Astarteei, care mananca la masa Izabelei.”

Porunca data de Ilie marelui Ahab a fost primita nu ca o umilinta in fata profetului ci mai degraba ca o “speranta” de a iesi dintr-o criza cumplita de ploaie, de apa, de viata. Ahab nu i-a mai zis lui Ilie absolut nimic. A executat un ordin ce venea de la Dumnezeu, prin proorocul sau Ilie. Regele se temea in sinea lui de Ilie deoarece stia foarte bine toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu prin acest prooroc al Domnului. Nu a mai stat pe ganduri caci foametea in tara era feroce, iar apa de baut nu mai era. Au secat aproape toate resursele din marile rezervoare ale imparatiei, iar pretul unui blid de apa era ingrozitor de scump. Ahab nu a mai facut de data aceasta declaratii rautacioase fata de Ilie, ci pur si simplu a luat de bun tot ce a spus proorocul Domnului, Ilie Tisbitul.
A venit la palat in graba mare, a pus in sedinta de urgenta tot staff-ul din conducerea Israelului iar Izabelei i-a poruncit sa execute ordinul venit din partea lui Ilie. Izabela, regina cu putere de fier a fost scoasa din impietrirea ei, iar Ahab a pus-o sa-si caute proorocii. A fost mare lupta la palat, intre cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal si cei patrusute de prooroci ai Izabelei, nevasta de imparat. A fost una din cele mai ucigatoare fiinte ce s-a nascut pe pamant. O femeie regina plina de demoni ce luptau impotriva adevaratului Dumnezeu, iar atitudinea ei a dus la executarea proorocilor lui Israel. Numai una suta a reusit Obadia sa salveze din ei. Cu mare frica i-a hranit cu paine si apa, fara ca puterea de la palatul regal sa stie. Mare curaj a avut acest Obadia.
Palatul a fost pus in miscare, s-au intocmit scrisori ce erau scrise de oameni cu carte, nu de oricine, si parafate de regele Ahab. Aceste scrisori erau parafate numai cu sigiliul imparatului. Regina Izabela nu avea acest drept, deoarece numai regele putea legifera o petitie scrisa iar fara sigiliul lui Ahab nu avea nici o valabilitate. Aceste scrisori sigilate au plecat spre tinuturile indepartate ale lui Israel prin soli special imbracati, cu o tinuta aleasa, si cu un design vestimentar tipic orientului. Solii aveau imprimat pe costumatia lor sigla regelui Ahab si a coroanei imparatesti. Odata primita, aceasta scrisoare suna ca un ordin de razboi, nu te puteai juca cu un asemenea anunt imparatesc. Era un ordin ce trebuia respectat imediat si fara tagada, caci acest anunt suna a viata sau moarte.
Aceast act imparatesc avea, mai presus de toate, insemnele specifice ale sigiliului imparatului Ahab. Nici Izabela, ca imparateasa, nu avea dreptul sa nu-l respecte. Ca sa nu mai spun ca in timp de criza de orice fel, omul actioneaza ciudat deoarece tensiunea creste intre partile implicate intr-un conflict ce nu-is gaseste iesire. Si aici se vede de fapt forta imparateasca a lui Ahab pe care i-a dat-o Dumnezeu, si anume sa execute intocmai poruncile Lui prin gura servului sau, Ilie Tisbitul. Este o mare minune cum Dumnezeu a lucrat in decursul istoriei cu oameni ce erau impotriva legilor Sale. Nu vi se pare straniu ? Un imparat rau si neascultator de Dumnezeu, ca Ahab, si o imparateasa demonica ca Izabela, sa asculte si sa execute un plan Divin printr-un prooroc simplu, ca Ilie Tisbitul.
Ilie Tisbitul avea si el ciudateniile lui dar mai ales avea un sarcasm aparte fata de alti oameni. Totusi el executa si respecta intru totul mesajele venite de la Cel din Ceruri. Ordinul simplu al lui Ilie dat lui Ahab, imparatul lui Israel, suna ca o speranta pentru acest rege. Impovarat de pacate, alipit cu trup si suflet altor dumnezei straini, manjit de sangele acelor nevinovati pe care l-a varsat printr-o ucidere cruda si nemiloasa, toate l-au debusolat de tot si de toate. Nu mai stie ce sa faca imparatiei sortita mortii nemiloase prin infometare si lipsa de apa. Numai ca, in culmea desfranarii lui idolesti si a impietririi inimii lui, Izabela, imparateasa la palat, l-a trimes si mai mult in prapastia infernului fara intoarcere. Destrabalarea de la palat, prin idoli de tot felul, a dus poporul Israel la lipsa de apa si viata.
Ahab, de data aceasta, era hotarat. A actionat ca un rege adevarat. A dat ordine, a adunat poporul impreuna, atat pe cei rai cat si pe cei buni, a impus un regim de urgenta generala, si a dat instructiuni ca cine nu va respecta aceasta invitatie de pe muntele Carmel va suporta rigorile legilor imparatesti. Ahab, imparatul lui Israel a iesit in fata, indreptand poporul spre un loc curat si deosebit si anume pe muntele Carmel, la resedinta simpla a lui Ilie Tisbitul. Nu par fara sens aceste lucruri ? Sa trimiti un popor intreg la resedinta unui prooroc al lui Dumnezeu ? La urma urmei cine era acest Ilie ? Era omul lui Dumnezeu. Dar se poate observa ca poporul, dar mai ales imparatul Ahab, vedea ceva, vedea ca va avea loc o minune. Dar daca nu va fi nici o minune, voi da ordin sa-l execute pe Ilie Tisbitul.
A judecat bine Ahab ? Nu cred, caci el nu mai avea nimic de pierdut. A lucrat in virtutea inertiei, numai ca aceasta inertie a lui a fost parafata de cel ce zice Eu Sunt. A actionat dupa un plan in care numai Dumnezeu l-a facut in stare sa adune o masa imensa de oameni, sus pe un munte numit Carmel. Ahab stia ca Ilie nu arunca cu vorbe in vant cum facea el, imparatul. Si mai era ceva: a invatat ca totusi acest Ilie era Omul lui Dumnezeu. Putea sa-l omoare, dar nu s-a incumetat sa faca o asemenea fapta deoarece Ilie era pazit de Cel din Ceruri. O scena fantastica cu sute de mii de oameni in jurul colibei lui Ilie Tisbitul. Cine era adevaratul rege acum ? Cine dadea comenzi si ordine poporului ? Cine superviza toata aceasta scena de vis, cu aer curat si proaspat de munte ? Era Isus.
Astazi, avem aceeasi criza, dar atentie, inca nu a atins punctul maxim. Loc de mai rau mai este, si treapta cu treapta ne indreptam pasii spre o mare criza finala ce va face selectia intre bine si rau, intre curat si necurat, intre ascultator si razvratit, intre fecioara inteleapta si fecioara neinteleapta, intre adevar si minciuna, intre rai si iad, intre viata vesnica si moarte vesnica, intre un pamant nou, vesnic si un infern apocaliptic ce duce la pierzare, intre speranta vesnica si deznadesde vesnica, si lista continua. S-ar putea sa avem si noi astazi acelasi fel de comportament ca odinioara cand poporul Israel se inchina la toate zeitatile posibile ale vremii. Noi avem zeii nostri moderni. Fotbalul, nu ala jucat pe teren ca o miscare binefacatoare pentru organism ci unul etalat pe post de “fanatico”, cu echipamentul formatiei dorite, cu fular avand sigla clubului, jacheta in acelasi design, stand in fata micului ecran cu o ceasca de cafea, o tigareta eventual, o bere fara alcool sau fie ea si cu alcool, ca tot nu ne vad fratii nostri de aceeasi credinta. Alta zeitate perfida este accesul la internet, al copiiilor in primul rand si al adultilor, caci ei mai si muncesc si nu au timp ca jucausii casei. Izabela moderna arunca in lupta toata imaginatia ei de femeie destrabalata, frivola, cu o fata varuita in culorile dementiale ale unei cosmetici moderne preluate din vechea civilizatie a Egiptului Antic, dar garnisite cu descoperiri moderne. Tot ea este amanta sexuala, bisexuala sau trisexuala depinde de gusturi si genuri ce fac parte din noptile de vis ale sarpelui cel vechi de la sfarsitul saptamanii. Este criza, nici o problema, deoarece gasesti de lucru in lumea murdara a civilizatiilor moderne. Un alt zeu este pastrarea serviciului cu orice pret, fie el chiar si Sabatul. Seful tau zice ca trebuie in aceasta zi de vineri sa lucrezi pana la ora 8:00 seara, adica in sabat. Si cu parere de rau te inchini in fata acestui zeu modern ce nu iarta si devi o problema daca nu ramai la programul suplimentar. Si uite asa, pe timp de criza, ai de lucru, dar calci sabatul; putin, dar sufficient sa pierzi vesnicia. Nu este ca pe timpul lui Ilie ? Este, caci credinta nu mai este, biserica Adventa e din ce in ce mai goala, iar zeii moderni se inmultesc in casele noastre. Ce trebuie facut ? Vom vedea in numarul urmator. Pana atunci, sa meditam adanc la cele din timpul lui Ilie si sa venim pe Carmelul Sperantelor, adica la Dumnezeul Nostru cel Vesnic si sa ne intoarcem la adevarul sperantei in Marele Eu Sunt. Amin !

In numarul urmator ACTUL – VIII “Marea Minune de pe Muntele Carmel.”
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Decembrie 12 – 2009, orele 11:15 pm, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.

Filed under:
Cronica ideilor by arh. Gheorghe Petrescu