Mama mea
Mama mea
Când şed adesea şi gândesc
La mama mea cea iubitoare
Cu-a ei dragoste-arzătoare,
Nu am cuvânt s-o preţuiesc
Prin grija ei nespus de mare.
În giulgiul dragostei cuprins
Prin anii fragili, m-a vegheat
Bolnv fiind, lângă-al meu pat,
Ea în necaz, mâna şi-a-ntins
Şi pe-obrăjori m-a mângâiat.
O! câte speranţe nu şi-a pus
În dragostea cea cu ardoare
Când îi voi fi,-ntr-ajutorare –
Prin mica odraslă, ce-a adus
În lumea aceasta trecătoare!
Cât de cu drag, m-a îngrijit
Ţinându-mă în braţu-i dulce
Chiar de-avut de dus o cruce,
În dragostea de-a fi-mplinit
Ce-n dorul ei, a putut duce!
Cu cât-atenţie m-a crescut
Prin anii scumpi, – copilăriei,
De-a şti ce-i rostul veseliei,
Şi cât de mult, ea ar fi vrut
Să-i simt nădejdea bucuriei.
Şi eu simţeam, dar de-nţeles
Ca să pricep, nu-nţelegeam
Eram prea mic şi-ades uitam,
Dar azi în minte cât mai des
Icoana-i clară, vreau s-o am!
Flavius Laurian Duverna
