Armata de ghiocei
februarie 24, 2016
A fugit temuta iarnă,
Apăruse-n fața ei,
O armată curajoasă
Din plăpânzii ghiocei.
Viscolul, gerul și gheața,
Raze calde i-au gonit,
Soarele își spală fața
Căci din somn el s-a trezit.
Toporași mici, viorele,
Mantia de multe flori,
Au învins nopțile grele,
Frigul ce ne dă fiori…
Floare de colț