Autocritică

aprilie 30, 2023

 AUTOCRITICĂ
Privesc în mine și mă sperii căci nu mă recunosc,
Constat că sunt căzută, la multe stau chiar prost,
Sunt jos de tot în tină și glodul m-a cuprins,
Nu am stat în veghere, păcatul m-a învins.
Sunt plină chiar de râie, de ciumă, de holeră,
Păcatul este în mine, în viața mea mizeră,
Sunt plină doar de bube ce puroiesc nespus
Și toate sunt pe mine doar fiindcă eu le-am pus.
Am acceptat păcatul, gândind că-i păcățel
Și m-a cuprins în mreajă ușor, puțin, nițel,
Până m-a luat cu totul, pe mine m-a cuprins
Și recunosc acuma, păcatul m-a învins.
Emilia Dinescu

Comments are closed.