Cercetare
CERCETARE
Mi-am făcut o cercetare, Doamne, cât m-am speriat,
Mă îngrozesc atât de tare, viața mea-i numai păcat,
Binele ce vreau să-l fac, e plin de vinovăție,
Nu știu dacă am adus pe pământ vreo bucurie.
Din fire sunt răzvrătită și cârtesc când mi-este greu
În loc să mă încred în Tine căci ești Fiu de Dumnezeu.
Sunt o visătoare, Tată și trăiesc în lumea mea,
Refuz să cobor din vise, mi-e teamă de viața grea,
Căci știu că nu am putere să fac tot ce ar trebui,
Dacă n-ai fi lângă mine, mult eu m-aș mai opinti,
Dar ești lângă mine, Tată, pasul meu Tu îl veghezi,
Dar prin viață și prin faptă parcă arăt că nu contezi.
Mi-am făcut o cercetare și constat cât sunt de jos,
Mi-e teamă de încercare, sunt un suflet prea fricos,
Te rog, Tu mă modelează, fă-mă un vas de lut curat,
În cuptor apoi mă pune, vreau să fiu un vas salvat.
Emilia Dinescu