Coliba
Stăteam zgribulit în colibă,
Prin ziduri subțiri ger trecea,
Acoperișul spart, în derivă,
Zăpada să intre lăsa.
Năpraznic furtuna lovise
Deodat jalnicul adăpost,
Dărâmând muncă grea și vise,
Eforturi, sudoare ce-au fost…
Ca Iacov sub bolți de cerneală,
O piatră la cap nu aveam,
– Voi îngheța fără-ndoială –
M-am ghemuit jos și plângeam…
O mână caldă mă atinse,
Mă-nfășură-n mantia Lui,
Clădire cu lumini aprinse
Deschise uși la vocea Lui.
–––––––––
Mă tot gândeam la temelia
Ce o turnasem din dorințe,
Ziduri din merite, familia,
Slabe-ncercări, doar suferințe…
Dezamăgiri, decurajare
Pătrunse prin multe spărturi,
Gânduri cernite și amare
Spre mine-aveau enorme guri…
––––––––––
– Poți să rămâi aici de-acuma
Să locuiești n-al Meu palat
Căci Mă slujești pe Mine-ntruna
Și Mă iubești cu-adevărat!
–––––––––
De n-ar fi fost acea furtună,
În zdrențe și-astăzi mai stăteam,
Într-o colibă, în minciună,
Și-n ignoranță eu muream…
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
