Constatare
martie 17, 2022
CONSTATARE
Doamne, Dumnezeul meu,
Eu strig la Tine mereu
Căci vreau să mă izbăvești,
De necaz să mă ferești.
Doamne, nu ți-am mulțumit
Pentru ce mi-ai oferit,
Am venit și m-am rugat,
Dar eu nu te-am ascultat.
Mi-am vărsat amarul greu,
Așa am făcut mereu,
M-am rugat în strâmtorare
Cerând o eliberare,
Și când ceru-a fost senin
N-am mai spus nici un amin.
Am uitat să-ți mulțumesc
Pentru câte le primesc.
Emilia Dinescu