Contraste
Universul este mic,
Când imaginaţia-i plină,
Călător prin întuneric,
Te îndrepţi către lumină.
Din pruncie tatăl tău,
Te-a-nvăţat cum se cuvine,
Să ocoleşti tot ce-i rău,
Şi în jur să faci doar bine.
Ochii negri din cărbune,
Are omul de zăpadă,
Alb veşmântul. Mândru spune:
„Vin copiii să mă vadă!”
Două taberi se făcură
Oamenii, şi cu grăbire,
Pe un steag au neagra ură,
Pe-altul e blânda iubire.
O urâtă trăsătură,
E invidia, căci doar fiere
Poartă-n gândul ei mereu.
De spus o apreciere, este greu.
Ne-ntrebăm şi noi ce are,
Zâmbet, cântec nu mai ştie.
Încruntata supărare,
Vrem s-o facem bucurie.
Medic bun, are balsam,
Cu rapidă vindecare,
Căci e-atât de blând şi calm,
Uiţi de orice frământare.
Cald mai e în toiul verii,
Ai uitat cum este gerul,
„Rece”-până-n faptul serii,
Ţi-o repetă frigiderul.
Chiar de-i fără de pereche,
Dimineaţa când e rouă,
Călduroasă, dar e veche,
Trebuie o haină nouă!
Drumu-i lung şi-o să te poarte,
Şi prin soare mult, prin ceaţă…
Teamă să nu ai de moarte,
Fii demn, ai o ţintă-n viaţă!
Străluceşte-nfumurată,
Veşnic merge la paradă.
Simplă, demnă, neînfricată,
Pe-altul vrea mai sus să vadă.
Mândria şi umilinţa,
Le-ntâlneşti ades’ în cale,
Fără să-ţi dai greu silinţa,
Pretind mâna voiei tale.
Acru-i gustul de lămâie,
Ce bunica îl aduce
În pahar cu multă miere,
Pentru nepoţica dulce.
În vorbire totdeauna,
Fii curat, cinstit şi clar,
Alungă pe veci minciuna,
Păstrând adevărul doar!
Floare de colţ
