Copil fiind…
Copil fiind, paduri cutreieram…
va amintiti celebrele cuvinte
Pe care Eminescu le rostea
cu nostalgie sacra, de parinte?
Am fost si noi copii la randul nostru,
cutreieram si noi, gradini in floare
Si pe atunci eram ca primavara
si n-aveam plumb in gand si in picioare.
Eram copii firavi, iubind natura,
si fiecare piatra mai frumoasa
O asezam cu grija-n buzunare
si-o aduceam din prund la noi acasa…
Scurmam tarana, ne jucam cu ea
si nu credeam in vremea cea batrana
In care meditand, cu ochi in lacrimi,
vom admira morala din tarana.
Eram copii si alergam ades
prin codrii incarcati de ciripit
Si nu gandeam atunci ca fiecare,
vom asista la propriul asfintit…
Zilele verii erau mult mai lungi
si totul avea rost si implinire
Nu ne-am fi asteptat la asa vremuri,
cu zile scurte, fara stralucire.
Nu, nu visam la zilele din urma,
ca joaca era mult mai importanta
Si mult mai important era pachetul
pe care tata il avea in geanta.
Cand ochii straluceau spre jucarie
nu aveam timp sa ne gandim la rele
Chiar daca uneori, din “N” motive,
primeam printre bomboane si nuiele…
Copil fiind… Am fost candva si noi…
si fiecare o sa dea lucrare
La disciplina asta infantila…
Ramane numai sa aveti rabdare!
Jercan D Alex
