Creștere
mai 25, 2014
Ne minunăm când ochii noștri,
Descoperă cât e de mare
Și deasă iarba. Micii monștri
Umblă prin ea fără-ncetare,
Căci fiecare zi cu ploaie,
Ridică firele frumoase.
Verzi inimi teii își îndoaie,
Peste copii, grădini și case.
Atât de proaspătă și verde,
Plină de viață și mișcare,
Pădurea-n care te poți pierde,
Pe coasta muntelui cel mare!
O neoprită alergare,
A sevei spre maturitate,
Copaci și plante uimitoare,
Pe neștiute cresc cu toate.
A înceta înseamnă moarte,
Uscare, crudă ofilire…
Roade pe ramuri o să poarte,
Doar cel supus la îngrijire.
Floare de colț
