Cum aș putea…

octombrie 11, 2017

Cum aș putea trăi fără ea,
fără glasul ei cristalin,
fără mângâierile ei?

Cum aș putea să nu plâng
împreună cu ea,
să nu mă zbucium lângă ea?

Cum aș putea să mă trezesc
fără chemările ei,
sau să nu adorm pe brațele ei?

Cum aș putea să rămân
nepăsător când se frământă,
sau de gheață când e tristă?

Cum aș putea trăi fără să fiu
învăluit de ea?
Cum aș putea trăi fără… muzică?

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.