Cuvântul Biblei și noi
CUVÂNTUL BIBLIEI ȘI NOI
Suntem doar simplii oameni,
Doar simplii pionieri,
Încă învățăm Cuvântul,
Dar știm că Tu ne ceri
Ca ceea ce cunoaștem
Noi zilnic să împlinim,
Să stăm doar lângă Tine
Fără ca să cârtim.
Cuvântul este simplu
Și legea este clară
Chiar dacă-n astă lume
Mai mulți o interpretară
Și au crezut că-i lesne
Ca să mai dea afară
Sau să înlocuiască
Că-i loc să se tocmească.
Mulți au luat Cuvântul
Și l-au răstălmăcit,
L-au inversat se pare,
Așa cum au voit,
Să nu învinuim
Și să nu criticăm,
Cu zel și cu credință
Noi doar să ne rugăm.
Căci Biblia e una,
Cuvântul e la fel,
Isus este cu noi
Și El ne e model.
Nu ne certăm cu nimeni
Doar spunem ce cunoaștem
Și mergem înainte,
Doar ce putem să facem,
Este o rugăciune
Ca Domnul să îi mustre
Și să le arate drumul
La cei ce vor să miște
O nouă fantezie
Și o filozofie
Că au descoperit
O altă erezie.
Să nu lăsăm Cuvântul,
Să stăm la ce e scris
Căci legea este una
Și Domnul ne-a promis,
De-i vom călca pe urme
Vom fi mai fericiți,
Vom fi purtați în brațe
Căci suntem ocrotiți.
Să ținem sus stindardul,
Să stăm la Adevăr,
Să nu lăsăm păcatul
Să intre în popor.
Emilia Dinescu