De nuntă
Uitând acum copilăria,
leagăn de vise și povești,
Luați azi cu voi bunele sfaturi
și idealuri părintești.
Purtați mereu cu gingășie,
zâmbetul sincer și duios,
Dar și principii cu tărie
țineți, copii ai lui Hristos!
Azi cheia dragostei vi-e dată,
prin poartă-n viață să intrați,
Noi v-o dorim înmiresmată
și pașii binecuvântați.
Grijă, iubire, doar respect,
unul spre altul reflectând,
Încredere și țel corect
s-aveți mereu, și un glas blând.
O partitură minunată,
vă fie drumul vostru drag.
Îngeri din cer atenți vă-ndreaptă,
v-adună faptele-n șirag.
Credință, doar înțelepciune
cu sănătate vă dorim,
nenumărate lucruri bune,
cămin de bucurie plin! Amin!
Floare de colț