De nuntă

iunie 9, 2014

De mult timp vă țin de mână,
Din priviri zidesc o punte,
Șoapte dulci trimit să spună,
Lucruri grave sau mărunte.

Zi de zi cresc în putere,
Și sunt tot mai îndrăzneață,
Dacă luna mi-o veți cere,
O comand on-line la piață!

Sunt frumoasă, visătoare,
Leagăn pentru idealuri,
Am curaj să-nfrunt pe mare,
Și furtuni și nalte valuri.

Și de treceți prin durere,
Împletesc în suferință,
Legătură ce nu piere,
Bunătate și credință.

Vreau să mă păstrați ca nouă,
Să nu-mi scadă strălucirea,
Căci din cer sunt dată vouă,
Mă numesc frumos – Iubirea.

Floare de colț

Comments are closed.