De nuntă

septembrie 26, 2018

Cer senin deasupra,
mare foarte calmă
să vă însoțească
zi de zi!
Poduri de lumină,
viața fără teamă,
cale-mpărătească
până-n veșnicii!

Flori de bucurie
și de sănătate,
să culegeți veseli
tot mereu!
Fiți plini de răbdare
și de bunătate,
laude prin cânt
lui Dumnezeu!

Livezi înflorite,
grădini roditoare,
traiul plin de
ani strălucitori!
Mese-mbelșugate,
brațe primitoare
pentru cei umili
sau slujitori!

Cercetând Scriptura,
și la mulți vestită,
de Hrist vine dorul,
faptele i-atrag.
Camera de oaspeți
fie locuită
de Mântuitorul,
Frate bun și drag.

Firele de aur,
fire de iubire
țeseți în covorul
noului cămin!
Vise împlinite,
multă fericire,
să aveți de-acum
și-n veci! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comments are closed.